Prima pagină » Știri » Un tânăr care a încercat să se sinucidă a reclamat un atac imaginar

Un tânăr care a încercat să se sinucidă a reclamat un atac imaginar

Un gălățean în vârstă de 20 de ani, care a încercat să se sinucidă, le-a declarat polițiștilor constănțeni că a fost victima unei tâlhării și a unor agresiuni, însă ulterior a recunoscut că, de fapt, consumase o cantitate mare de alcool și își provocase singur rănile.

Un gălățean în vârstă de 20 de ani, care a încercat să se sinucidă, le-a declarat polițiștilor constănțeni că a fost victima unei tâlhării și a unor agresiuni, însă ulterior a recunoscut că, de fapt, consumase o cantitate mare de alcool și își provocase singur rănile.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, inspectorul Radu Croitoru, a declarat că marți seară, în jurul orei 22.30, Gabriel Pintilie, din comuna gălățeană Brăhășești, a reclamat că a fost tâlhărit de mai multe persoane, fiindu-i furată suma de 200 de lei și un telefon mobil. În sprijinul acestei afirmații, el le-a arătat oamenilor legii mai multe răni avute la antebrațe.

În urma cercetărilor, polițiștii Secției 3 Constanța au stabilit însă că tânărul, cu o noapte înainte, consumase o mare cantitate de alcool, după care a încercat să se sinucidă, provocându-și cu un cuțit mai multe plăgi la brațe. Apoi, marți seară, tot pe fondul consumului de alcool, a urcat pe stabilopozii din zona Cazinoului și a alunecat în apă. El a reușit să iasă singur pe mal și a fost văzut de un grup de tineri. Pintilie le-a povestit acestora că a fost tâlhărit de bani și de telefonul mobil și apoi a fost aruncat în apă de indivizi necunoscuți.

Până la urmă, tânărul a recunoscut totul în fața polițiștilor și le-a spus că venise în Constanța de două zile, pentru a-și căuta un loc de muncă. El a declarat că atunci când consumă alcool comite gesturi necugetate.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Zelenski avertizează că Rusia ar putea primi până la 50.000 de soldați nord-coreeni
Digi24
Drona care a explodat în Bulgaria, aproape de România, a fost identificată. Ce arată analiza preliminară a epavei
Cancan.ro
Marco Verratti, dezbrăcat de o dansatoare într-un club exclusivist din Mykonos. Campionul italian a cedat complet în fața ispitei!
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
SURSE Noile condiții puse de Bolojan pentru a vota un guvern
Mediafax
NASA trimite un avion să „prindă” umbra eclipsei. Misiunea care va prelungi întunericul total
Click
Fost șef al Investigațiilor Criminale, dispărut de două zile! Poliția îl caută în Deva: „L-ați văzut?”
Digi24
Devin oamenii mai puțin inteligenți? Ce este „efectul Flynn invers” și de ce îi îngrijorează pe cercetători
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o toamnă cum nu prea a mai fost, în România. Ce se întâmplă în septembrie, octombrie și noiembrie 2026, în București. Pe ce dată ninge
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ce se întâmplă dacă trebuie să fugi cu Tesla în timp ce încarcă? Un atac armat reaprinde discuția
Descopera.ro
Este adevărat că inteligența oamenilor scade?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Cercetătorii tocmai au imprimat 3D unul dintre cele mai dure metale de pe Pământ