Prima pagină » Știri » Salariații Aversa amenință cu alte proteste

Salariații Aversa amenință cu alte proteste

Circa 200 de salariați ai societății bucureștene Aversa au oprit lucrul, luni dimineața, nemulțumiți că nu și-au primit salariile de aproximativ trei săptămâni.

Circa 200 de salariați ai societății bucureștene Aversa au oprit lucrul, luni dimineața, nemulțumiți că nu și-au primit salariile de aproximativ trei săptămâni.

Prostestul spontan al celor 200 de salariați ai Aversa continuă și după discuțiile dintre administrație și liderii sindicali. Salariații amenință cu un miting în fața sediului Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).

"Directorul ne-a spus că nu are bani să ne dea salariile, noi fiind în incapacitate de plată de un an. Suntem la mâna judecătorului sindic, urmând ca în două trei luni să înceapă un program de reorganizare care trebuie aprobat de acest magistrat. Societatea produce la minimum, în funcție de materia prima, deși comenzi avem. Producem foarte puțin pe lună, în jur de 10-15 miliarde, iar la numărul de salariați ar trebui să producem 40 de miliarde", a precizat, pentru MEDIAFAX, liderul sindical, Marian Stănescu.

Sindicaliștii sunt nemulțumiți și de administratorul special, numit de AVAS. "Un management mai competitiv ar putea schimba fața societății până se dă drumul la programul de reorganizare", susțin sindicaliștii. Din cei 1.050 de salariați care au mai rămas, pleacă zilnic 3 sau 4.

Salariul mediu net în societate este de aproximativ 700 de lei, iar salariații nu mai primesc, ca până acum, nici bonurile de masă. Aversa, producătoare de pompe de evacuare, este cea mai mare societate comercială din București, aflată încă în patrimoniul statului, AVAS deținând 67 la sută din acțiuni.

Sediul societății Aversa se află în zona celui mai mare vad comercial al Capitalei, la Bucur Obor, unde metrul pătrat de teren poate ajunge la 1.000 de euro. Aversa deține zece hectare la Bucur Obor.

Cu datorii de aproape 1.000 miliarde lei vechi la ANAF și creanțe de peste 120 de miliarde de lei vechi nimeni nu pare a fi interesat să cumpere Aversa. Cu toate astea, în ultima perioadă se tot vorbește de lichidarea firmei. De altfel, în instanță s-a cerut declanșarea procedurii de faliment și de reorganizare a societății. (Mediafax)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Combinația incredibilă de numere care a câștigat cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Click
Cezar Ouatu, topit după fiica lui. Imagini adorabile cu Serena Maria: „Simți cum timpul se oprește”
Digi24
Fiul lui Borcea, Patrick, pus sub monitorizare electronică după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi ar fi agresat-o
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Electrocasnicul care nu trebuie să-ți lipsească din casă ajunge de astăzi, 13 august, în toate magazinele Lidl! Clienții Lidl Plus îl pot cumpăra la preț redus
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Oceanele au atins cele mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată în luna iulie