Prima pagină » Știri » Ultimul volum din „Orbitor” de Mircea Cărtărescu, lansat în București și la Vama Veche

Ultimul volum din „Orbitor” de Mircea Cărtărescu, lansat în București și la Vama Veche

După "Orbitor. Aripa stângă" și "Orbitor. Corpul", Cărtărescu își lansează ultimul volum din trilogie - "Orbitor. Aripa dreaptă", informează editura Humanitas.

După "Orbitor. Aripa stângă" și "Orbitor. Corpul", Cărtărescu își lansează ultimul volum din trilogie – "Orbitor. Aripa dreaptă", informează editura Humanitas. Mircea Cărtărescu a vorbit, într-un interviu, despre trilogia "Orbitor" ca despre "cartea vieții sale".

 

Considerat de unii cel mai important scriitor român contemporan, Mircea Cărtărescu, născut în 1956, a debutat în 1978, în România literară. Timp de șapte ani, până la vârsta de 30 de ani, a scris poezie lirică, până când a observat că filonul acestei poezii s-a subțiat, iar poeții mai tineri decât el au început să scrie altfel. A mai scris doar un volum epic în versuri, "Levantul", iar apoi s-a concentrat pe proză.

 

Cărtărescu a publicat, printre altele, trei cărți de poezie optzecistă – "Poeme de amor", "Totul" și "Dragostea" – și volumele de proză "Nostalgia", "Orbitor. Aripa stângă" și "Orbitor. Corpul". În ultimii ani, a fost activ și ca publicist.

Scrierile sale – de ficțiune sau nu – din reviste lunare sau din ziare au fost reunite în volume precum "De ce iubim femeile", unul dintre cele mai bine vândute titluri din 2005, și "Baroane!". Autorul a fost premiat de-a lungul timpului de Uniunea Scriitorilor, Asociația Scriitorilor Profesioniști, Academia Română.

 

Scriitorul Mircea Cărtărescu a fost decorat în 2006 de președintele Traian Băsescu cu Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Mare Ofițer, categoria A "Literatura", la propunerea ministrului Culturii și Cultelor, Adrian Iorgulescu. (Mediafax)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mario De Mezzo nu dă înapoi! Primarul Slatinei: „Dacă aș da timpul înapoi, aș lua aceleași decizii”
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Mediafax
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Click
De ce a luat Emily Burghelea decizia de a se muta definitiv cu toată familia din România în Spania? Imagini exclusive din noua lor casă: „Nu am plecat pentru plajă”
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Cum au reușit fanii filmului Harry Potter să devieze un proiect de milioane de lire și, mai ales, care a fost motivul?