Prima pagină » Știri » Băsescu nu e de acord ca personalul din Apărare să își poată cumpăra locuințele de serviciu

Băsescu nu e de acord ca personalul din Apărare să își poată cumpăra locuințele de serviciu

Președintele solicită Parlamentului și reexamineze și să respingă Legea care autorizează instituțiile din Apărare să vândă personalului locuințe de serviciu, precizând că prevederile legii, "pentru care Guvernul României a transmis un punct de vedere negativ", sunt excesive, informează Președinția.

Președintele solicită Parlamentului și reexamineze și să respingă Legea care autorizează instituțiile din Apărare să vândă personalului locuințe de serviciu, precizând că prevederile legii, "pentru care Guvernul României a transmis un punct de vedere negativ", sunt excesive, informează Președinția.

Președintele Traian Băsescu solicită Parlamentului reexaminarea Legii privind modificarea Legii nr. 562/2004 privind autorizarea instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională de a vinde personalului propriu unele locuințe de serviciu pe care acestea le au în administrare, "în sensul respingerii ei", se arată într-un comunicat al Președinției remis, joi, agenției MEDIAFAX

"În cererea adresată Parlamentului se arată că legea criticată aduce două noi modificări regimului juridic al locuințelor de serviciu administrate de instituțiile din domeniul apărării, ordine publică și securitate națională. Prima dă posibilitatea acestor instituții să achiziționeze noi imobile ca locuințe de serviciu pe care să le vândă apoi celor cărora le-a repartizat locuința de serviciu respectivă. Cea de a doua permite persoanelor care nu mai fac parte dintr-o instituție din domeniul apărării să cumpere locuința pe care au primit-o ca locuință de serviciu", se menționează în comunicat.

Băsescu consideră că prevederile legii, pentru care Guvernul României a transmis un punct de vedere negativ, sunt excesive.

"Considerăm că prevederile legii, pentru care Guvernul României a transmis un punct de vedere negativ, sunt excesive deoarece instituie un sistem privilegiat în care locuințele de serviciu sunt înstrăinate de instituțiile din domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale către persoanele care le au în folosință. Or, natura locuinței de serviciu este de a servi celui pentru a cărui funcție a fost afectată. Înstrăinarea locuințelor de serviciu face ca instituția în cauză să cumpere o nouă locuință pentru următorul numit în respectiva funcție, circuitul continuându-se la nesfârșit", precizează cererea de reexaminare, potrivit Președinției. (Mediafax)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
DRAMA neștiută a medicului rezident de 28 de ani care s-a aruncat de la etajul 14. De ce boală sufereau părinții lui
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
Selecționerul Egiptului ar fi leșinat încercând să oprească o păruială între cele două soții ale sale
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
Detalii cutremurătoare despre drama medicului rezident care s-a sinucis. Ce se întâmpla în viața lui
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană