FINALA EUROPA LEAGUE 2012. Bilete „la negru” pentru finala Europa League, între 200 și 400 de euro, lângă stadion

Pentru microbiștii care n-au avut noroc sau timp să-și ia un loc la Madrid-Bilbao de la casa de bilete, în ziua meciului nu a fost totul pierdut: cu „doar” câteva sute de euro, lângă stadion se mai găseau bilete, chiar și cu o oră înainte de meci, la speculanții care nu păreau deranjați de polițiști.

Cine nu are bilete pentru meci, să-și cumpere. Dar unde să-i găsești pe bișnițari chiar în ziua finalei Europa League? Pe străzile din jurul Arenei Naționale, nu mai e picior de speculant, dacă stai să asculți primul polițist care îți iese în cale. În realitate, însă, lucrurile stau altfel. Bișnițarii nu au dispărut. Doar s-au mutat. Acum sunt de găsit pe străduțele din vecinătatea stadionului. Îi recunoști ușor. Stau în găști, așezați pe borduri și pe garduri. La prima vedere, așteaptă să intre la meci, la fel ca tot puhoiul de suporteri care își omoară timpul plimbându-se prin zonă.

Cum ajungi pe bulevardul Muncii, ofertele încep să curgă. La început, timid. Cu cât insiști, însă, băieții cu bilete „la negru” apar de prin toate colțurile.

FLASH NEWS Parlamentarii vor să schimbe legea pentru proprietarii de cluburi de noapte. Ce riscă aceştia dacă mai permit accesul minorilor în incintă

19:00

CONTROVERSĂ Miniștrii Guvernului demis Bolojan nu se mai înțeleg între ei. Nazare și Miruță își bat reciproc obrazul din cauza programului SAFE. De la ce a pornit scandalul

18:42

„Le dau ieftin, că trebuie să plec acasă. Două sute de euro!”, spune un bărbat la vreo 30 de ani, care, de fiecare dată când zărește polițiștii apropiindu-se, te ia pe după umăr și te trage, vrând-nevrând, lângă el. „Degeaba mergi mai încolo. Mai încolo e mai scump. Treaba ta! Dacă te răzgândești, mă găsești tot aici! Hai să-ți las și-un număr de telefon! Ai un pix?”, întreabă el, ușor nemulțumit de eșecul tratativelor. „Întreabă de Cătălin când suni pe număru’ ăla”, mai spune bișnițarul, înainte să acosteze un alt potențial client.

Cătălin are dreptate. Mai încolo, e mai scump. Trei sute de euro. Dar locurile sunt „la tribuna a doua, V.I.P., îți dă și bufet dup-aia, dracu’ știe, oricum, ideea e că mănânci”, ține să precizeze vânzătorul de ocazie. Cu sau fără „bufet” la tribuna a II-a, nu prea îți vine să cumperi până nu afli cât cer și alții.

„E pomană”, întărește el. Și are dreptate. La nici doi metri, un străin cumpără bilet de la un alt vânzător de ocazie. Dupa ce întreabă „How much?”, scoate din buzunar 400 de euro, capătă biletul și se îndepărtează, fericit.

Pe bulevardul Basarabia, numărătoarea se face tot în sute. Cel mai ieftin bilet costă 200 de euro. Dacă vorbești spaniola și ești îmbrăcat în haine de suporter, prețul biletului se dublează instantaneu.

Tranzacțiile la suprapreț se fac pe sub mână, chiar sub nasul polițiștilor, care patrulează doi câte doi, în susul și-n josul bulevardului.

„Trei sute de euro, don’șoara, nu vrei un bilet?”, întreabă discret o gașcă de băieți care sparg semințe pe bordură. După două minute de negocieri, afacerea de ocazie eșuează. „Auzi, ce e aia din mâna ta? Telefon sau cameră de luat vederi? E cameră, hă? Ia hai sa vorbim noi doi mai colo, lângă gard”, spune liderul găștii.

În loc de „lângă gard”, bărbatul se trezește lângă doi polițiști, care se opresc și cer buletinele la control. „Auziți…dacă vreți bilete, nu luați de la ăștia de aici. Vedeți dincolo, după cortul ăla portocaliu…acolo sunt niște băieți de treabă care dau mai iefin”, spune, în treacăt, unul dintre polițiști, înainte să se îndepărteze. Are dreptate omu’ legii. Dincolo de cortul portocaliu, e mai ieftin. Doar 100 de euro. Unii ar zice că nu-i scump deloc. În fond, tot 100 costa cel mai ieftin loc cumpărat de la casa de bilete. Doar că erau 100 de lei.