Prima pagină » Știri externe » O navă rusească plină cu armament ar urma să ajungă astăzi în Siria

O navă rusească plină cu armament ar urma să ajungă astăzi în Siria

O navă rusească plină cu armament ar urma să ajungă astăzi în Siria
O navă cargo rusească, încărcată cu arme, se află în drum spre Siria, unde va ajunge sâmbătă, a relatat televiziunea Al Arabiya, știre pe care diplomați americani au descris-o drept credibilă

O navă cargo rusească, încărcată cu arme, se află în drum spre Siria, unde va ajunge sâmbătă, a relatat televiziunea Al Arabiya, știre pe care diplomați americani au descris-o drept credibilă, relatează Reuters.

Siria este unul dintre principalii clienți de armament ai Rusiei. SUA și UE au sugerat ONU să impună un embargo pe armament Siriei, din cauza celor 14 luni de atacuri asupra sirienilor care susțin democrația și vor să dărâme dictatura lui Bashar al-Assad. Rusia și China s-au împotrivit acestui embargo.

Știrea televiziunii saudite anunța că nava rusească va acosta în portul sirian Tartus, cu „o cantitate mare de armament”, astăzi. „Nava încearcă să își ascundă destinația finală într-un mod suspicios”, mai arată știrea.

Diplomați și oficiali occidentali au spus că știrea este credibilă.

Rusia nu vrea să renunțe la exporturile de arme către Siria, în ciuda criticilor occidentale, spunând că forțele guvernamentale de la Damasc trebuie să poată să se apere în fața rebelilor. Siria susține că rebelii primesc ajutor din partea Qatarului, Arabiei Saudite și Libiei.

Un diplomat a declarat pentru Reuters că nava rusească, numită Professor Katsman, este deținută de o firmă din Malta, care la rândul ei este deținută de o firmă din Cipru, aceasta fiind de fapt deținută de o firmă din Rusia.

Diplomații mai susțin că firma ar putea să reprezinte interesele exportatorului rusesc de armament Rosoboronexport. Este clar însă că armele sunt destinate președintelui Bashar al-Assad.
„Nu am nici o informație despre această navă, însă politica noastră este să nu comentăm despre transporturi individuale, în ce privește conținutul sau programul lor”, a declarat Viaceslav Davidenko, purtătorul de cuvânt al Rosoboronexport.

Ministerul de Externe al Rusiei a negat că are vreo informație despre o navă cu armament cu destinația Tartus.

Recomandarea video

Mediafax
Ce înseamnă când pisica te privește și clipește lent, potrivit cercetătorilor
Digi24
George Simion, după ce Dragoș Sprînceană l-a numit „trădător de țară”: „Minciuni. Le fuge pământul de sub picioare”
Cancan.ro
Mama Adrianei Viliginschi, văduva lui Kreiner, rupe tăcerea după ce fiica ei a fost arestată! 'Se va descoperi cine le...'
Prosport.ro
Românca și-a dat demisia din televiziune pentru iubitul fotbalist! A „fugit” alături de el în străinătate și pregătesc o nuntă mare în Oltenia
Adevarul
„Cred că un soldat ar spune mulțumesc”. Un vlogger rus prezintă rația individuală de hrană din Armata Română
Mediafax
Rețeaua energetică a Ucrainei, vizată de un atac rus de amploare. Restricții aeriene în Polonia
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Digi24
Lavrov, schimbare radicală de ton: acuză SUA că blochează un acord de pace în Ucraina
Cancan.ro
Ce îi scria românca lui Jeffrey Epstein în timp ce el era în închisoare! Detaliile neașteptate din mailurile desecretizate
Ce se întâmplă doctore
Mădălina Ghenea i-a înnebunit pe fanii săi! Cum a apărut bruneta în cea mai provocatoare ședință foto
Ciao.ro
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România s-au aplecat prea mult și s-a văzut tot
Promotor.ro
Dacia renunță la motoarele pe GPL. De când intră în vigoare decizia și cu ce vor fi ele înlocuite
Descopera.ro
Care este diferența dintre alcool și etanol?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Am fost aseară la o tipă… A stins becul și mi-a zis: „Profită de mine!”
Descopera.ro
Cum ajută zahărul creierul să-și reseteze amintirile?