Prima pagină » Economic » Bursele europene au deschis marți în urcare, în așteptarea unor măsuri de stimulare în China

Bursele europene au deschis marți în urcare, în așteptarea unor măsuri de stimulare în China

Bursele europene au deschis marți în urcare, în așteptarea unor măsuri de stimulare în China
Bursele europene au deschis marți în urcare, datorită evoluției pozitive de pe piețele asiatice, sprijinite de speranțele privind adoptarea unor noi măsuri de stimulare a creșterii economice în China, însă avansul este limitat de temerile legate de băncile spaniole.

Bursele europene au deschis marți în urcare, datorită evoluției pozitive de pe piețele asiatice, sprijinite de speranțele privind adoptarea unor noi măsuri de stimulare a creșterii economice în China, însă avansul este limitat de temerile legate de băncile spaniole, informează Mediafax, citând Reuters.

Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante acțiuni europene a urcat cu 0,8% în debutul ședinței de tranzacționare, după ce a închis luni în scădere cu 0,1% din cauza temerilor privind costurile tot mai mari de sprijinire a sectorului bancar spaniol.

Acțiunile miniere au urcat puternic, cu 2%, datorită optimismului privind o posibilă creștere a cererii din China.

În piață circulă speculații că autoritățile chineze ar putea lansa în curând un program de stimulare a creșterii economice.

Europa, cea mai mare piață de export pentru China, se confruntă cu scăderea abruptă a cererii din cauza crizei datoriilor de stat și măsurilor de austeritate.

„Toți ochii sunt pe China, unde măsurile de stimulare par iminente. Piața continuă să fie alimentată de speranță, mai mult decât de realitate. Statul pe bară pentru un timp pare strategia corectă”, comentează managerul unui fond de hedging londonez.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia LOVEȘTE din nou. Piața motorinei tremură, iar Europa așteaptă impactul asupra prețurilor
Digi24
Primul mesaj al Cristelei Georgescu după arestarea soțului său, Călin Georgescu
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Facultatea îți poate influența pensia. Ce sumă se poate adăuga după 3 ani de studii
Digi24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
De ce mulți români pun folie cu bule pe geamuri când vine frigul. Poate ajuta la păstrarea căldurii?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
A devenit lumea un al doilea Babel? De ce oamenii comunică permanent, dar se înțeleg tot mai puțin
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!