Prima pagină » Știri externe » Președinția: Informația privind cele două românce moarte la Hula este falsă

Președinția: Informația privind cele două românce moarte la Hula este falsă

Președinția: Informația privind cele două românce moarte la Hula este falsă
BREAKING NEWS

Informația lansată de comunitatea siriană din Timișoara potrivit căreia două românce ar fi murit în timpul atacurilor care au avut loc în Hula pe data de 25 mai este falsă, cele două femei fiind în viață, a declarat, pentru Mediafax, Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al președintelui Băsescu.

„Sunt în măsură să afirm că informația lansată de comunitatea siriană din Timișoara potrivit căreia două românce ar fi murit în timpul atacurilor care au avut loc în Hula pe 25 mai a.c. este falsă, iar cele două femei se află în viață”, a spus purtătorul de cuvânt al președintelui Traian Băsescu.

De asemenea, el a arătat că Administrația Prezidențială face apel la organizațiile siriene din România „să nu lanseze informații false cu scopul de a-și exprima convingeri politice”.

Totodată, Bogdan Oprea a menționat că „Ambasada României din Republica Arabă Siriană este în măsură să acorde asistență celor aproximativ 14.000 de cetățeni români aflați pe teritoriul Siriei”.

Președintele comunității siriene din Timișoara, Ziad Mashalmeh, a declarat, vineri, pentru Mediafax că două tinere din municipiu, care erau plecate de mai mult timp în Siria, la tatăl lor, au fost ucise în masacrul din Hula.

Potrivit dr. Ziad Mashalmeh, cele două tinere, în vârstă de 18 și 23 de ani, erau surori din Timișoara și se aflau la Hula, în Siria, unde se mutaseră de mai multă vreme la tatăl lor.

„Săptămâna viitoare, va fi zi de doliu la Timișoara în memoria celor două fete și a celorlalte victime ale masacrului. Cele două tinere, Ahma și Misrin, aveau 18 și 23 de ani, iar tatăl lor, Abdul al Hakim, a studiat Medicina în Timișoara. Acesta s-a căsătorit cu o timișoreancă pe nume Georgeta, mama fetelor, dar s-a întors în Siria. Fetele au plecat și ele de mai multă vreme în Siria, la tatăl lor. Nu știm unde locuiește acum mama fetelor ucise la Hula. Facem apel pe această cale să ne caute ca să o ajutăm în aceste momente grele”, a declarat pentru Mediafax dr. Ziad Mashalmeh.

Ulterior, vineri, MAE preciza, la solicitarea Mediafax, că informația legată de tinerele românce ucise în Siria nu a putut fi confirmată până la acel moment, autoritățile siriene arătând că întâmpină dificultăți mari din cauza accesului anevoios în localitatea Hula.

„Ambasada României la Damasc a contactat Ministerul Afacerilor Externe și al Repatriaților, care desfășoară verificări în vederea clarificării acestei informații. Până în prezent nu a putut fi confirmată, autoritățile siriene arătând că întâmpină dificultăți mari din cauza accesului anevoios în localitatea Hula. De asemenea, un oficial al MAE sirian a exprimat determinarea de a clarifica cât mai repede situația la care se face referire. Ambasada României în Siria monitorizează atent situația și se află în contact strâns cu autoritățile siriene”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al MAE român, Ovidiu Dranga.

Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, declara că a propus Guvernului și Președinției expulzarea ambasadorului Siriei la București, dar și rechemarea ambasadorului român la Damasc, ca formă de protest față de masacrul comis săptămâna trecută în orașul sirian Hula.

Premierul Victor Ponta declara că propunerea Ministerului de Externe privind expulzarea ambasadorului Siriei la București și rechemarea ambasadorului român de la Damasc este corectă, dar autoritățile române trebuie să păstreze personal consular suficient care să-i ajute pe românii aflați în Siria.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cod galben de vânt puternic în nouă județe și în Capitală
Digi24
Vladimir Putin „a otrăvit” mințile rușilor. Mihail Kasianov, despre ultima întâlnire cu liderul de la Kremlin: „Te voi distruge oricum”
Cancan.ro
Ultimele imagini cu Rodica Stănescu înainte să moară! Se transformare radical de dragul iubitului. Intervenții estetice și...
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
Anul 2026, istoric pentru infrastructura României: autostrăzi complet finalizate și sute de kilometri pregătiți de inaugurare
Mediafax
Sfântul Nicolae și Legenda lui Moş Nicolae. Ce nume se sărbătoresc azi
Click
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Digi24
Rachete spațiale, aur ilegal și o misiune imposibilă a Legiunii Străine: De ce nu poate Europa să își apere frontiera din Amazon
Cancan.ro
Rodica Stănoiu, înmormântare stranie, fără preot. S-au cântat colinde în loc de veșnica pomenire.
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Un EXPERT spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat INTELIGENTE
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
De ce exercițiile fizice sunt atât de benefice pentru sănătate? Cercetătorii sunt cu un pas mai aproape de a afla!