Prima pagină » Știri » Peste 320 de incidente în trei ore de la începerea votării, 24 fiind cazuri de mită electorală

Peste 320 de incidente în trei ore de la începerea votării, 24 fiind cazuri de mită electorală

Ionut Muresan
Peste 320 de incidente electorale au fost înregistrate duminică, în primele trei ore de la începerea votării, însă doar 66 au fost confirmate, 24 dintre acestea fiind infracțiuni de luare și dare de mită, a declarat purtătorul de cuvânt al MAI, Marius Militaru.

Peste 320 de incidente electorale au fost înregistrate duminică, în primele trei ore de la începerea votării, însă doar 66 au fost confirmate, 24 dintre acestea fiind infracțiuni de luare și dare de mită, a declarat purtătorul de cuvânt al MAI, Marius Militaru.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Administrației și Internelor (MAI), 42,3 la sută dintre infracțiuni au fost raportate în mediul urban și 57,7 la sută în mediul rural.

Cele mai multe infracțiuni au fost înregistrate, în ordine descrescătoare, în Argeș, București și Dâmbovița.

Marius Militaru a mai spus că 20 de persoane sunt cercetate de polițiști în urma constatării unor infracțiuni de ordin comun sau care vizează procesul electoral, precum și nerespectarea privind regimul armelor și munițiilor.

În șase dintre cazurile semnalate la nivel general nu au fost identificați până în prezent autorii faptelor cercetate, cauzele fiind cu autori necunoscuți, a mai spus Militaru.

În urma sesizărilor făcute au fost date 19 amenzi, în valoare de 15.200 de lei.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ciucu: Președintele ne-a întrebat ce părere avem de un tehnocrat. I-am spus că proastă
Digi24
Ce înseamnă „Bangaranga”: piesa Darei a câștigat concursul Eurovision 2026, o premieră pentru Bulgaria
Cancan.ro
Detaliul care răstoarnă ANCHETA în cazul lui Cristian Staicu, medicul anestezist găsit mort în apartamentul său
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Calvarul ucrainenilor care țin piept rușilor în „zona morții” din tranșee subterane. „Frontul s-ar prăbuși fără noi”
Mediafax
Aceasta e fișa de vot! Cum au notat membrii juriului din Moldova prestația Alexandrei Căpitănescu
Click
Reacția lui Octavian Ursulescu, după ce Ucraina și Moldova ne-au dat 3 puncte la Eurovision 2026: „E trist și dureros, ne sunt datoare rău!”
Digi24
Ce va face PNL dacă Nicușor Dan propune un premier tehnocrat. Emil Boc: „Lucrurile sunt foarte clare”
Cancan.ro
Gestul NEAȘTEPTAT făcut de tatăl lui Rareș Cojoc, după ce a aflat că fiul său divorțează de Andreea Popescu. Abia acum s-a aflat!
Ce se întâmplă doctore
Imagine virală cu o legendă a muzicii românești. O recunoști pe fetița din fotografie?
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Trebuie să faci ITP la motocultor dacă circuli cu el pe drumurile publice?
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Descopera.ro
O furtună solară ucigașă de acum 800 de ani, descoperită în arbori antici