Liderii UE vor cere noi măsuri de stimulare a creșterii economice, la viitorul summit

Liderii UE vor cere noi măsuri de stimulare a creșterii economice, la viitorul summit
Publicat: 15/06/2012, 17:02
Actualizat: 15/06/2012, 17:02

Liderii Uniunii Europene vor cere noi măsuri de stimulare a creșterii economice și de îmbunătățire a condițiilor de creditare, potrivit unui proiect de document pregătit pentru summit-ul din 28-29 iunie de la Bruxelles, informează Mediafax, citând Bloomberg.

Statele UE vor promova măsuri de susținere a creșterii economice într-o perioadă în care, potrivit președintelui Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, „nu există riscuri inflaționiste în niciuna dintre țările membre”, iar BCE va continua să funizeze lichidități sistemului bancar.

Draghi lucrează cu președintele UE Herman Van Rompuy, șeful Eurogroup Jean-Claude Juncker și președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, la un proiect pentru aprofundarea integrării celor 17 state din zona euro.

Raportul acestora va stabili bazele pentru consolidarea zonei euro și a coordonării economice la nivelul UE, potrivit documentului summit-ului.

Evoluțiile recente au arătat necesitatea de a duce uniunea monetară într-o nouă etapă, potrivit proiectului de document care poartă data de 12 iunie, obținut de Bloomberg News.

Participanții la reuniune vor cere măsuri specifice care să conecteze politicile bugetare și bancare în rândul celor 17 națiuni care folosesc euro, alături de o guvernanță mai puternică în uniunea monetară.

Liderii din zona euro se vor întâlni după reuniunea oficialilor UE, potrivit documentului.

Șefii de state și de guverne „vor cere noi măsuri urgente, destinate stimulării creșterii economice și a creării locurilor de muncă în Europa, precum și îmbunătățirea finanțării economiilor, pe termen scurt și mediu”, se arată în proiect.

Acești pași vor include introducerea obligațiunilor-proiect, îmbunătățirea utilizării fondurilor destinate infrastructurii și majorarea capitalului, respectiv a capacității de creditare, a Băncii Europene pentru Investiții.

Liderii așteaptă totodată noi propuneri, în toamnă, pentru dezvoltarea comerțului în spațiul comunitar.

Eforturile UE de reducere a deficitelor bugetare, întărire a băncilor și de realizare a unui instrument de combatere a crizelor nu au reușit să calmeze piețele financiare, a declarat vineri comisarul pentru Afaceri Economice și Monetare, Olli Rehn.

„Aceste acțiuni au ținut sub control criza dar nu au calmat-o, fără să mai vorbim de rezolvarea ei”, a spus Rehn.

El a arătat că noile eforturi ar putea include progrese către o uniune bancară și o mai bună coordonare bugetară, astfel încât țările să poată lua în considerare punerea în comun a datoriilor.

„În cercurile financiare, puțini se îndoiesc de justețea unei piețe lichide și stabile a datoriilor guvernamentale, prin emisiuni comune de obligațiuni publice. Dar acest proces trebuie să răspundă îngrijorărilor legate de riscuri, sau de posibilele derapaje de la prudența bugetară și soliditatea economică”, a spus Rehn.

Pentru ca summit-ul de la Bruxelles să calmeze piețele, trebuie să ofere o idee clară despre direcția acestor inițiative, în privința procesului, a obiectivelor și a intervalului de timp, a declarat David Mackie, economist șef pentru Europa la JPMorgan Chase & Co.

Liderii UE mai urmează să aprobe recomandările Comisiei Europene privind politicile guvernelor naționale, referitoare la buget, piața muncii și economie.

Summit-ul va începe cu o discuție referitoare la bugetul UE pentru 2014-2020. Liderii vor cere totodată eforturi mai mari pentru promovarea comerțului, colectării taxelor și combaterea evaziunii fiscale.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
O nouă obligație UE în România. Românii nu vor mai găsi în magazine din iulie
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”
×