Prima pagină » Știri » Șerban Huidu, la primul termen al procesului: „Îmi pare foarte rău și îmi asum responsabilitatea”

Șerban Huidu, la primul termen al procesului: „Îmi pare foarte rău și îmi asum responsabilitatea”

Șerban Huidu le-a spus magistraților, joi, la primul termen al procesului în care este judecat pentru ucidere din culpă, că îi pare foarte rău pentru tragedie și că își asumă responsabilitatea, în timp ce familiile victimelor au cerut ca acesta să fie condamnat la închisoare cu executare.

Șerban Huidu le-a spus magistraților, joi, la primul termen al procesului în care este judecat pentru ucidere din culpă, că îi pare foarte rău pentru tragedie și că își asumă responsabilitatea, în timp ce familiile victimelor au cerut ca acesta să fie condamnat la închisoare cu executare.

Șerban Huidu a ajuns la Judecătoria Brașov în jurul orei 11.15, însoțit de trei avocați, la primul termen în dosarul în care este judecat pentru ucidere din culpă în urma accidentului rutier pe care l-a provocat în octombrie 2011, soldat cu moartea a trei persoane, transmite corespondentul MEDIAFAX.

El a spus în fața instanței că nu știe cum a ajuns cu mașina pe contrasens, că îi pare foarte rău pentru tragedia produsă că își asumă responsabilitatea și
că nu mai are nicio altă declarație de făcut.

Atât procurorii, cât și avocații familiilor victimelor au cerut condamnarea lui Huidu la închisoare cu executare, în timp ce avocații fostului realizator TV au solicitat circumstanțe atenunante și o pedeapsă neprivativă de libertate.

Avocatul lui Huidu, Iona Mînjina, a spus în fața instanței că raportul de expertiză al mașinii lui Huidu nu precizează faptul că acesta a ajuns pe contrasens din cauza vitezei și nici a condițiilor de trafic, prin urmare nu se pot determina cauzele pătrunderii pe contrasens.

„Cu toate acestea, rezultatul acestei tragedii ne oprește să cerem achitarea. Inculpatul a înțeles să-și asume responsabilitatea”, a spus avocatul.

Cel de-al doilea avocat al lui Huidu, Florin Șurghie, a spus că la producerea accidentului a contribuit și Administrația Națională a Drumurilor, care „nu a configurat corect curbele, determinâd șoferii să iasă în decor sau să intre pe contrasens”.

El le-a solicitat judecătorilor să țină cont și de comportamentul pe care l-a avut Huidu după producerea accidentului, care s-a retras din viața publică, iar în același timp a trimis bani familiei Balogh (într-un cont care ulterior a fost închis, iar banii refuzați) și a încercat să ia legătură cu fiica Magdei Drăghici și chiar să îi deschidă o fundație, însă aceasta a refuzat.

„Clientul meu este gata să plătească daune părților vătămate chiar dacă depășesc plafonul. E gata și să muncească pentru ele”, a mai spus avocatul Șughie în fața judecătorilor.

Fiul uneia dintre victime, Mircea Balogh, i-a reproșat lui Huidu că nu a avut disponibilitatea să ofere despăgubiri, virând banii într-un cont închis și că nu i-a
făcut nicio vizită la domiciliu, așa cum a susținut avocatul său.

Huidu i-a răspuns că a vrut să îi viziteze, dar că nu i-a găsit acasă, iar ulterior s-au întâlnit într-o altă locație, împreună cu avocații.

La termenul de joi, instanța a decis disjungerea cauzelor, penal și civil, urmând ca dosarul civil privind daunele de peste 800.000 de euro cerute de familiile victimelor să fie judecat în 20 septembrie.

În ceea ce privește latura penală, primul termen s-a judecat, după o pauză de aproximativ 30 de minute, timp în care Huidu, familiile victimelor și avocații acestora au rămas în sală.

Instanța a acordat un nou termen în acest dosar pentru 29 iunie, când vor fi audiați primii martori.

La primul termen al procesului, care a avut loc la Judecătoria Brașov, soția și fiul uneia dintre victime, Ștefan Lungu Balogh, au cerut daune în valoare totală de 400.000 de euro. Soția și fiul lui Ștefan Lungu Balogh s-au constituit părți civile diferite în acest proces, cerând fiecare, drept daune morale, câte 200.000 de euro. De asemenea, fiica unei alte victime a accidentului, Magda Drăgici, a solicitat ca fostul realizator TV să îi acorde daune morale și materiale de 400.000 de euro.

La jumătatea lunii mai, Șerban Huidu a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, în urma accidentului soldat cu trei morți produs în octombrie 2011 zona localității Timișul de Sus din județul Brașov.

În urma accidentului provocat de Huidu și-au pierdut viața Ioan Garbis, Magda Drăghici și Ștefan Lungu Balogh, cei trei fiind colegi la o firmă din Brașov. În 16 octombrie 2011, ei se îndreptau cu un autoturism Dacia spre Aeroportul Otopeni. Șerban Huidu circula dinspre Capitală spre Brașov, iar la ieșirea din localitatea Timișul de Sus, într-o zonă în care sunt curbe, a intrat cu mașina pe contrasens și a izbit autoturismul Dacia în care se aflau cele trei persoane. Huidu se afla în mașină împreună cu soția sa, cu cei doi copii în vârstă de 2 și 4 ani și cu bona acestora.

Potrivit concluziilor expertizei tehnice, la momentul accidentului mașina condusă de Șerban Huidu rula cu 87 de kilometri la oră, în condițiile în care limita de viteză era de 50 de kilometri la oră, și a intrat total pe contrasens.

„Huidu putea preveni producerea accidentului dacă și-ar fi păstrat banda de circulație. Starea de pericol s-a declanșat în momentul în care Șerban Huidu a pătruns pe contrasens. Nu s-a putut stabili dacă putea sau nu să evite producerea accidentului”, potrivit concluziilor expertizei tehnice ale cărei rezultate au fost transmise, în 23 martie 2012, Parchetului.

Expertiza stabilește că accidentul a avut loc pe sensul opus celui de pe care venea mașina condusă de Șerban Huidu, el fiind cel care a intrat pe contrasens, în timp ce șoferul celeilalte mașini implicate în accident, un Logan, nu a avut nicio vină, circula corect și n-a taiat curba. Mașina vedetei TV i-a apărut brusc în față. Conform expertizei, Loganul rula cu 40 de kilometri la oră.

După accidentul rutier din octombrie 2011, Huidu a fost supus unei expertize medico-legale. Medicii legiști au comunicat ulterior Parchetului Judecătoriei Brașov concluziile expertizei în cazul lui Huidu, care a relevat faptul că acesta era apt să conducă în 16 octombrie 2011 când a produs accidentul rutier din Timișul de Sus.

În 24 octombrie 2011, printr-un mesaj postat pe blogul personal, Șerban Huidu a anunțat că nu va mai prezenta emisiunea „Cronica Cârcotașilor” de la Prima TV și că se retrage din viața publică.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Deputat PNL: Orice tentativă de schimbare a guvernului echivalează cu sabotarea unui obiectiv de țară
Digi24
Măsuri disperate în Iran înaintea unei posibile invazii terestre. Teheranul a început recrutarea copiilor
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă cu doar 4600 de euro. Terenul este uriaș
Prosport.ro
Mircea Lucescu a făcut infarct azi! A fost dus cu targa la ATI
Adevarul
Afacerea de succes a unui elev de 17 ani: cumpără depozite cu 100 de dolari și vinde „comori” pe eBay de mii de euro
Mediafax
Criza care seamănă cu pandemia: zboruri anulate, combustibil scump și niciun calendar pentru redresare
Click
Destinația din Europa unde 300 de euro ajung pentru două săptămâni de vacanță. Povestea unei turiste care nu credea că poate fi atât de ieftin: „Am trăit ca o regină”
Digi24
„Alegeri inechitabile în Ungaria.” De ce e Viktor Orban atât de greu de învins
Cancan.ro
Câți lei a plătit Alex din București pentru un singur ardei, în Auchan Vitan: „Eu m-am blocat un pic, recunosc”
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anii 2000, înainte de operațiile estetice! Imagini rare cu bruneta când era complet naturală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Ce se întâmplă dacă te prinde poliția cu 61 km/h în localitate. Mai există „limita de toleranță”?
Descopera.ro
Dovedit științific! Cei care fumează au creierul mai mic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit cele mai vechi zaruri din lume