Prima pagină » Știri » Teza de doctorat a lui Victor Ponta, VERIFICATĂ de Universitatea București. Ponta: Eu am cerut Ministerului Educației să fiu verificat

Teza de doctorat a lui Victor Ponta, VERIFICATĂ de Universitatea București. Ponta: Eu am cerut Ministerului Educației să fiu verificat

Teza de doctorat a lui Victor Ponta, VERIFICATĂ de Universitatea București. Ponta: Eu am cerut Ministerului Educației să fiu verificat
Conducerea Universității București a hotărât, în ședința din 21 iunie 2012, să verifice teza de doctorat a premierului Victor Ponta, în urma acuzațiilor de plagiat apărute prima dată în revista Nature.

Premierul Victor Ponta a declarat astăzi cp a depus la Ministerul Educației o solicitare pentru a-i fi verificată teza de doctorat, după ce a fost acuzat că o mare parte din aceasta este plagiată. „Eu am depus la Ministerul Educației solicitarea mea de a fi verificată teza de doctorat. Mă voi supune procedurilor legale. (…) Tot acest scandal a fost lansat de președintele Traian Băsescu din cauza dorinței mele de a paricipa la Consiliul European”, a declarat Ponta.

Declarațiile premieruzlui vin după ce Universitatea din București a anunțat că acuzația de plagiat adusă lui Ponta va fi analizată de Comisia de Etică a Universității din București și de Facultatea de Drept, care va constitui o comisie formată din experți internaționali, eventuale măsuri urmând să fie luate după analizarea celor două puncte de vedere.

Universitatea din București (UB) arată, vineri, într-un comunicat de presă transmis agenției MEDIAFAX, că a luat act de acuzațiile de plagiat aduse premierul Victor Ponta, referitoare la teza de doctorat susținută la Facultatea de Drept a Universității din București, în anul 2003.

Astfel, în urma ședinței de joi a Senatului Universității din București, conducerea UB a solicitat conducerii Facultății de Drept să-și precizeze punctul de vedere referitor la contestarea calității științifice a tezei de doctorat a premierului Victor Ponta.

CITEȘTE AICI TOTUL DESPRE SCANDALUL DE PLAGIAT.

„Urmare a solicitării conducerii Universității din București, Consiliul Facultății de Drept va discuta constituirea unei comisii formate, de preferință, din experți internaționali, din universități străine, pentru a analiza acuzațiile de plagiat cu privire la teza de doctorat a domnului Victor Ponta. Ulterior acestei analize, concluziile materialului care va fi realizat de comisia constituită ad-hoc vor fi prezentate Senatului Universității din București și publicului larg”, a precizat UB.

Totodată, rectorul Universității din București a solicitat întrunirea de urgență a Comisiei de Etică a instituției de învățământ superior, pentru a dezbate întregul caz.

„Conducerea Universității din București, în cunoștință de cauză și pe baza celor două materiale (punctul de vedere al Facultății de Drept și punctul de vedere al Comisiei de Etică a Universității din București), va putea dispune măsuri adecvate în acel moment”, a precizat sursa citată.

Consiliul de Administrație al Universității din București a luat decizia, în ședința din 30 mai, să aprobe achiziția unui soft anti-fraudă universitară care să fie utilizat la nivelul întregii universități.

Premierul Victor Ponta a transmis Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică (ANCS) o adresă prin care solicită să îi fie analizată teza de doctorat susținută în 2003, în contextul acuzațiilor lansate în ultimele zile în spațiul public.

Solicitarea a fost înregistrată joi și va fi transmisă spre soluționare către Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, a anunțat ANCS.

Premierul Victor Ponta este acuzat de plagiat, conform revistei Nature, care susține că a accesat documente prezentate de o persoană anonimă indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internațională ar conține texte copiate.

El a declarat, marți, că va renunța la titlul de doctor dacă se va stabili, de către comisia de specialitate de la Ministerul Educației, că a greșit trecând la sfârșitul tezei de doctorat autorii din care a citat la bibliografie, și nu în subsolul paginii.

Înainte de aceste acuzații, președintele Traian Băsescu a făcut referiri ironice, în câteva rânduri, în legătură cu calitatea de doctor în drept a premierului Victor Ponta. Băsescu l-a criticat pe premierul Victor Ponta că nu l-a anunțat, măcar telefonic, înainte de ședința de Guvern, despre mutarea ICR de sub coordonarea șefului statului, afirmând că aceasta denotă o lipsă de respect, și adăugând: „Când ești doctor în drept, ești tare. Dottore!”.

Rolul Consiliului Național de Etică a fost mediatizat, în luna mai, pe fondul scandalului de plagiat ce l-a avut ca protagonist pe predecesorul lui Liviu Pop la Educație, Ioan Mang. Acesta din urmă a fost acuzat că ar fi copiat articole științifice ale unor autori străini, iar Consiliul – organism consultativ, fără personalitate juridică – ar trebui să dea un vot în această problemă, pentru validarea deciziei fiind necesar ca opt din cei 11 membri să aibă aceeași opinie.

Întrebată care este situația sesizării privind plagiatul în cazul fostului ministru Ioan Mang, purtătorul de cuvânt al ANCS a spus că „ar putea dura” până când se va ajunge la acest caz .

„La CNE sunt multe sesizări. Ar putea dura până se va ajunge la Ioan Mang, în acest caz fiind vorba despre o sesizare mai recentă. Potrivit regulamentului, orice sesizare are un termen de 30 de zile, dar sunt foarte multe, iar analiza este întârziată. Noua conducere a CNE va încerca să prioritizeze abordarea lor, dar în limitele legale”, a mai spus Gabriela Catană.

Potrivit regulamentului Consiliului Național de Etică, care funcționează pe lângă Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică, orice sesizare scrisă de plagiat trebuie mai întâi depusă la Registratură, unde va primi un număr de înregistrare. Cererea trebuie să fie însoțită de lucrarea incriminată și de cea care ar fi fost plagiată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Cea mai frumoasă antrenoare din România i-a înnebunit din nou pe fani: „Superbă”
Adevarul
Planul ascuns din spatele bătăliei pentru guvernare. Analist politic: „Nu e o luptă în sensul clasic”
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Prințesa Kate a surprins la Wimbledon! Accesoriul celebru la care a renunțat fără explicații
Digi24
Trei scenarii privind viitorul Guvern. În ce variantă ar putea fi propus Alexandru Nazare premier
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Vierme de un metru în intestin și 38 de paraziți în creier. Povestea femeii care a aflat prea târziu ce a contractat în timpul unei vacanțe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Peripețiile unui român care a plecat până în Thassos cu un vehicul electric de oraș
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Câte ore pierdem pe săptămână din cauza banilor?