Prima pagină » Economic » Care este primul contract denunțat de administratorul judiciar al Hidroelectrica

Care este primul contract denunțat de administratorul judiciar al Hidroelectrica

Care este primul contract denunțat de administratorul judiciar al Hidroelectrica
Hidroelectrica va denunța marți contractul de vânzare a energiei către firma Euro-P.E.C. din Galați, din cauza datoriilor, în valoare de 37 milioane de lei, a declarat Remus Borza, proprietarul firmei Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica.

UPDATE: Euro Insol a notificat luni Euro-P.E.C. că nu și-a îndeplinit obligațiile de plată către Hidroelectrica, datoriile acumulate în primele șase luni fiind de 30,2 milioane lei, la care se adaugă penalități de 7,6 milioane de lei, se arată în adresa transmisă firmei din Galați de administratorul judiciar al Hidroelectrica.

Potrivit adresei, Euro-P.E.C a recunoscut existența unei datorii către Hidroelectrica de 19,4 milioane de lei, însă nu și-a asumat vreun angajament sau termen de plată.

Euro Insol menționează că Hidroelectrica a pierdut prin contractul cu Euro-P.E.C. suma de 118,5 milioane de lei, în perioada 2006-2012, pentru că a livrat energia la prețuri mai mici comparativ cu nivelul mediu de pe piața de profil OPCOM.

Contractul dintre Hidroelectrica și Euro-P.E.C. a fost încheiat în 2004 și a fost prelungit prin acte adiționale succesive.

Euro-P.E.C plătea în 2006 suma de 95,1 lei/MWh pentru electricitate cumpărată de la Hidroelectrica, în condițiile în care pe OPCOM prețul mediu la care se tranzacționa electricitatea era de 157,6 lei/MWh.

În intregul interval 2006-2012, prețul la care a cumpărat Euro-P.E.C. a fost mai mic cu valori cuprinse între 18,4 lei și 76,2 lei/ MWh comparativ cu nivelul mediu de pe OPCOM.


Hidroelectrica va denunța marți contractul de vânzare a energiei către firma Euro-P.E.C. din Galați, din cauza datoriilor, în valoare de 37 milioane de lei, a declarat Remus Borza, proprietarul firmei Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, informează Mediafax.

„Astăzi vom denunța primul contract direct al Hidroelectrica, respectiv cel cu Euro-P.E.C.”, a afirmat Borza.

Euro-P.E.C. este una dintre cele zece firme care cumpără energie de la Hidroelectrica prin contracte directe, la prețuri sub cele de pe piață, și este controlată în proporție de 89% de Marcel Adrian Comșa, din Galați.

Presa a relatat în anii anteriori că proprietarul Euro-P.E.C. este un apropiat de liderul deputaților PDL, Mircea Toader.

În 2011 Euro-P.E.C. a cumpărat de la Hidroelectrica energie de 45,3 milioane de lei. Prețul mediu plătit de firma din Galați a fost de 141 lei/MWh, față de o medie 220 lei pe piața de profil OPCOM.

Potrivit datelor publicate pe pagina de Internet a Euro-P.E.C., energia electrică furnizată anul trecut de firmă a provenit în proproție de 73,9% de la Hidroelectrica.

Euro-P.E.C. a avut în 2010 o cifră de afaceri de 132 milioane de lei și un profit brut de 1,48 milioane lei.

În 2009 afacerile firmei au totalizat 197,8 milioane de lei, față de 270 milioane lei în 2008, în timp ce profitul brut a fost de 8,1 milioane lei, în scãdere de la 24,6 milioane lei în 2008. Firma avea în 2010 un număr de 39 de angajați.

În 2006, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au început o anchetă privind contractele prin care complexele energetice Turceni și Rovinari furnizau electricitate, acuzând un prejudiciu de 500 milioane de dolari.

Printre contractele avute în vedere de DIICOT era și cel semnat cu Euro-P.E.C.

Firma Euro-P.E.C. figura pe o listă prezentată în 2006 de actualul premier, Victor Ponta, la acea dată deputat PSD de Gorj, de firme care aveau contracte preferențiale de achiziție a energiei de la complexele Turceni și Rovinari.

Potrivit datelor prezentate atunci de Ponta, Euro-P.E.C cumpăra electricitate la prețul de 124,6 lei/MWh și o revinde la prețuri mult mai mari.

Ministerul Economiei a arătat luni, într-un comunicat, că în acest an Hidrolectrica va avea un deficit de numerar de aproximativ 1,4 miliarde de lei (310 milioane de euro), rezultat dintr-un deficit de 774 milioane de lei în primul semestru și de 612 milioane de lei în partea a doua a anului.

Deficitul de numerar al Hidroelectrica din 2011 a fost de 659,2 milioane de lei, dublu față de nivelul înregistrat în 2010, de 309,3 milioane de lei.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bloomberg: România a cheltuit 1 miliard de euro pentru a-și apăra moneda în timpul declinului global din martie
Digi24
Ucraina a atacat ultima mare conductă prin care ajunge petrolul rusesc în Europa, acuză Gazprom
Cancan.ro
IMAGINI de la priveghiul Crinei Hisum, tânăra din Câmpulung Moldovenesc care murit după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc
Prosport.ro
Gigi Becali i-a pus un teanc de bani în mână lui Alexandru Tudor! Avem imaginile cu gestul surprinzător
Adevarul
Șeful Forțelor Navale Române: „Există motive care mă țin noaptea treaz”. Adevărul despre pericolul minelor marine și amenințarea Rusiei
Mediafax
Ucrainenii preiau o afacere bănoasă în România. Fabrica din Roman devine platformă-cheie de producție în UE și la nivel internațional
Click
Două zodii vor avea parte de un miracol în Săptămâna Patimilor. Sunt binecuvântate de Divinitate înainte de Paște, o perioadă luminoasă le așteaptă
Digi24
„Alegeri inechitabile în Ungaria.” De ce e Viktor Orban atât de greu de învins
Cancan.ro
Trupul medicului Cristian Staicu nu poate fi ridicat de la IML. Ancheta morții sale se complică
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face Alina Plugaru și din ce își câștigă acum banii. Actrița s-a retras din viața publică și și-a schimbat complet viața: „Nu mă mai interesează”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: Dacă ridici ștergătorul unei mașini parcate neregulamentar riști dosar penal. Se consideră infracțiune
Descopera.ro
Dovedit științific! Cei care fumează au creierul mai mic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
O operațiune militară pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz este nerealistă, a transmis Emmanuel Macron