Prima pagină » Știri politice » Ce va face Mazăre după referendum, indiferent de rezultat. „Știți că nu m-am ascuns niciodată, îmi place să mă distrez, îmi place să dansez”

Ce va face Mazăre după referendum, indiferent de rezultat. „Știți că nu m-am ascuns niciodată, îmi place să mă distrez, îmi place să dansez”

Ce va face Mazăre după referendum, indiferent de rezultat.
Liderul PSD Constanța, Radu Mazăre, a declarat, vineri, la mitingul USL, că de când Traian Băsescu a devenit președinte, România este "învrăjbită", toți sunt încrâncenați și că nu acesta este rolul unui șef de stat, susținând că, indiferent de rezultatul de la referendum, va dansa "ca Zorba Grecul".

Liderul PSD Constanța, Radu Mazăre, a declarat, vineri, la mitingul USL, că de când Traian Băsescu a devenit președinte, România este „învrăjbită”, toți sunt încrâncenați și că nu acesta este rolul unui șef de stat, susținând că, indiferent de rezultatul de la referendum, va dansa „ca Zorba Grecul”.

„De opt ani e ură în România și suntem învrăjbiți, nu ăsta e rolul președintelui. Viața și așa e scurtă și pot veni oricând probleme, viața e făcută să ne bucurăm de ea, în România de opt ani nu ne mai bucurăm de viață, ne uităm la televizor și toți se ceartă cu toți, toți sunt încrâncenați, ar trebui să-l schimbăm, ar trebui să ne gândim că ne-a ajuns, să ne gândim ca de acum încolo să avem o viață mai ușoară”, a afirmat Radu Mazăre, citat de corespondentul MEDIAFAX.

El și-a făcut o apariție spectaculoasă pe scena din Piața Far din Constanța, fiind însoțit de mai mulți tineri, fete și băieți, îmbrăcați în costume kaki și cu berete vișinii pe cap.

Mazăre și-a început discursul scandând, împreună cu tinerii: „A venit vaporul ca să plece Chioru'”, apoi a susținut că este un politician sincer căruia îi place să se distreze, dar să își facă și treaba.

„Știți care este principala calitate a unui politician? Să fie sincer! Și eu sunt sincer. Știți că nu m-am ascuns niciodată, îmi place să mă distrez, îmi place să dansez, îmi place să umblu cu fete, dar îmi fac treaba. Cea mai nouă realizare a mea…ia vino-ncoace… (și Radu Mazăre l-a chemat la microfon pe fiul său, Răducu – n.r.)…a luat bacalaureatul cu 9.36. Asta înseamnă să îți faci treaba, asta înseamnă să nu minți. Și ce dacă umblu cu fete, dacă fac case pentru oamenii amărâți. Și ce dacă dansez, dacă fac case pentru tineri și ce dacă mă distrez, dacă în Constanța nu e scandal cum e în toată România”, a spus Radu Mazăre.

El a mai spus că, indiferent de rezultatul de la referendum, va dansa „ca Zorba Grecul”.

„Nu știu cum dracu” se face că tot votăm, tot îl bălăcărim pe Băsescu și tot el iese. Sper ca de data asta să nu mai iasă. Un lucru vă spun, și dacă iese și dacă nu iese, tot o să dansez ca Zorba Grecul”, a declarat liderul PSD Constanța, la finalul discursului.

Printre cei care au mai susținut discursuri pe scena din Piața Far s-a numărat și președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, care a spus că de la „malul mării” dă semnalul căderii președintelui Traian Băsescu.

„Aici, la malul mării, la Poarta 5 a Portului Constanța, este simbolul căderii președintelui Băsescu. Flota României nu mai este! Poate Dumnezeu a vrut să fie aici semnalul terminării mandatului lui Traian Băsescu”, a spus Nicușor Constantinescu.

El l-a acuzat pe președintele suspendat că nu a făcut nimic pentru țară, în afară de ură și de tăieri salariale, de pensii și indemnizații și i-a îndemnat pe cei prezenți să-i „taie” mandatul pe 29 iulie.

Aproximativ 10.000 de persoane au participat, vineri, la un miting USL împotriva președintelului suspendat Traian Băsescu, organizat în Piața Far din municipiul Constanța. La manifestare au fost prezenți membri și simpatizanți USL din județele Constanța, Ialomița, Galați, dar și parlamentari PSD, PNL, PC din sud-estul țării.

De asemenea, au ținut discursuri ministrul Culturii, Puiu Hașotti, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, ministrul Justiției, Titus Corlățean și ministrul Apărării, Corneliu Dobrițoiu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fără închisoare pentru drogurile deținute pentru consum propriu. Proiectul care schimbă radical sancțiunile
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Cancan.ro
Fratele fostului arbitru Gheorghe Moldovan reacționează după declarațiile Irinei Vasilcan: L-a dat la poliție
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Mediafax
Cosmopolis deschide a treia cale de acces spre București și devine prima comunitate cu ieșire în A3 și viitoarea A0
Click
Tragedie în Italia! Un român de 64 de ani a murit după ce motocicleta sa s-a izbit de un camion. Cine era Mircea Vasilache
Digi24
„Simion mi-a spus că știe că Georgescu este nebun”, susține jurnalistul Valeriu Nicolae. Reacția AUR
Cancan.ro
Părăsită de chirurgul căsătorit, vedeta Antena 1 surprinsă pe bancheta din spate, a clacat! N-a suportat că bărbatul și-a ales propria soție, și a ajuns de urgență la spital
Ce se întâmplă doctore
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cine a inventat alfabetul? Drumul literelor de la hieroglifele egiptene la alfabetul latin
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!