Prima pagină » Economic » O companie suedeză ar putea investi până la 400 milioane de euro în construcția a două centrale în România. Care sunt locurile vizate pentru investiții

O companie suedeză ar putea investi până la 400 milioane de euro în construcția a două centrale în România. Care sunt locurile vizate pentru investiții

O companie suedeză ar putea investi până la 400 milioane de euro în construcția a două centrale în România. Care sunt locurile vizate pentru investiții
A fost făcut de CEO al companiei...

Compania suedeză Usitall, specializată în construcția și operarea de centrale de producției a energiei electrice și termice pe bază de deșeuri, ar putea lua în toamnă decizia de a investi între 200 și 400 milioane euro în România pentru realizarea a două unități în București și Galați.

„Vrem să facem mai multe proiecte în paralel. Suntem în România pe termen lung. Ne atrage sistemul de certificate verzi și faptul că în câțiva ani piața energiei va fi complet liberalizată”, a declarat directorul general al Usitall, Mattias Philipsson, pentru MEDIAFAX.

Potrivit lui Philipsson, unul dintre cele mai importante argumente pentru investiția în producția energiei termice pe bază de deșeuri în România este reprezentat de ajutorul de stat acord de Guvern prin certificatele verzi, precum și de bonusul acordat pentru cogenerarea de înaltă eficiență.

De asemenea, Usitall așteaptă de la Guvern o decizie privind gropile de gunoi.

Potrivit angajamentelor asumate față de Comisia Europeană, România trebuie să închidă gropile de gunoi neconforme normelor de mediu și să amenajeze altele noi, în caz contrar riscând sancțiuni financiare.

Sistemul de certificate verzi reprezintă un ajutor pe care statul îl acordă pentru stimularea producției de electricitate din surse regenerabile.

Certificatele sunt emise de operatorul sistemului național de transport al electricității Transelectrica (TEL), care le alocă producătorilor de energie din surse alternative. Ulterior, companiile care primesc certifictele le vând, întrucât furnizorii de electricitate sunt obligați să le cumpere în cote anuale.

Introducerea schemei de sprijin prin certificate verzi are ca scop atingerea țintelor asumate de România ca până în 2020 un procentaj de 24% din energia consumată să provină din surse alternative.

De asemenea, producătorii de energie electrică și termică în cogenerare beneficiază de o schemă de sprijin, care este acordată în intervalul 2010-2023. Bonusurile sunt acoradte pentru energia produsă pe bază de combustibil solid și gaze, iar beneficiarii sunt stabiliți anual de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei.

Usitall a anunțat în 2008 că vrea să investească 100 milioane euro în construcția unei cetrale de producție a energiei termice în Tulcea, care urma să utilizeze drept combustibil deșeurile.

Compania a renunțat la idee în 2009 deoarece rețeaua de distribuție a energiei termice din Tulcea era prea mică și astfel investiția nu se mai justifica.

După ce a renunțat la proiectul de la Tulcea, Usitall a inițiat discuții cu autoritățile locale din mai multe orașe în vederea derulării investițiilor în astfel de centrale.

Printre cele mai avansate sunt discuțiile cu primăriile din București și Galați, unde, dacă se va ajunge la o înțelegere, Usitall ar putea construi câte o centrală în fiecare oraș.

O investiție într-o centrală cu o putere electrică instaltă de 19 MW, respectiv 68 MW energie termică, este cuprinsă între 100 și 200 milioane de euro. O investiție într-o astfel de centrală durează șapte ani, dar Usitall vrea să reducă timpul la jumătate.

„În București, ne-am înțeles cu RADET asupra condițiilor, dar avem nevoie de garanții de la Primărie pentru această înțelegere, date fiind datoriile pe care regia locală le are la ELCEN. De asemenea, avem nevoie de garanții și de la primăria din Galați”, a spus Philipsson, adăugând că în toamnă se va lua o decizie în cazul ambelor proiecte.

Regiea Autonomă de Distribuție a Energiei Termice (RADET) avea la sfârșitul anului trecut datorii către ELCEN de un miliard de lei, la care se adăugau penalități de 1,1 miliarde de lei. ELCEN este principalul producător de energie termică al Capitalei, pe care o livrează RADET, care o furnizează consumatorilor finali.

Alte orașe în care Usitall este interesată să investească sunt Oradea și Timișoara.

Philipsson a adăugat că, în România, Usitall, ca dezvoltator al proiectelor, ar asigura integral finanțarea, iar principalele beneficii pentru comunitățile locale ar fi eliminarea gunoiului și utilizarea acestuia pentru producția energiei termice.

„În 2010 am decis să ne concentrăm pe România, care este o piață foarte promițătoare cu un potențial mare. Înainte de a lua decizia de investi trebuie să cunoaștem foarte bine patru piețe, respectiv cea a managementului deșeurilor, a energiei electrice, a energiei termice și a sectorului financiar, care sunt cuprinse toate în zona în care activăm”, a precizat el.

Compania Usitall este controlată de munnicipalitatea din orașul suedez Linkoping.

„În Linkoping, prețul căldurii este la jumătate față de București. Nu pot garanta că în București ar fi la fel, deoarece condițiile sunt complet diferite, dar cu siguranță prețul ar fi mai mic decât cel plătit acum de consumatori. În Suedia nu se acordă nicio subvenție pentru energia termică”, a adăugat Philipsson.

Philipsson a mai spus că în Europa funcționează 400 de unități de producție a energiei termice pe bază de deșeuri, dintre care 30 sunt în Suedia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Alegeri anticipate, în mâna lui Nicușor Dan! Toate criteriile sunt îndeplinite. Ce poate face el
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
EXPLICATIV. Guvernul Mureșan a picat! Ce urmează acum și ce variante are Nicușor Dan
Click
Oana Tomoiagă, dezvăluiri despre relația cu Mirela Vaida, după cearta de la Asia Express: „Are gura mare”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Practicile de câteva secunde care ne pot îmbunătăți starea de bine
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!