Prima pagină » Magazin » Radu Mazăre, așa cum nu l-ați mai văzut

Radu Mazăre, așa cum nu l-ați mai văzut

Primarul municipiului Constanța, Radu Mazăre, a fost aviator american din timpul primului război mondial, la o prezentare de modă organizată vineri seară în stațiunea Mamaia. Mazăre a apărut, la finalul colecții semnate Marcela Cuzic, îmbrăcat ca un aviator american din timpul primului război mondial, purtânt inclusiv cască, dar și mustață. De altfel, primarul a spus că mustața i-a dat cele mai mari bătăi de cap: „E lipită și nu mă face să râd, te rog frumos, că apoi mă fac de băcănie în direct”.

Întrebat cum se simte în această uniformă, Mazăre a răspuns: „Nu am probleme că acum sunt aviator american și dacă ești american nu ai probleme decât dacă te duci pe la arabi, ori aici nu e cazul. Este o uniformă de pilot de avion de vânătoare din timpul primului război mondial”.

El a recunoscut că nu a pilotat niciodată, dar a zburat cu un avion de acrobație în urmă cu câțiva ani.

„Nu am pilotat niciodată, am zburat acum doi ani sau trei ani când am avut concursul de avioane și am zburat cu un avion de acrobație. Vreau să spun că e dură de tot senzația, mai dură decât săritul cu parașuta. Am zburat cu o rusoaică, era campioana mondială. Eu am încercat să o învăț să se dea cu zmeul și ea m-a plimbat cu avionul de acrobație. Dacă mai repet experiența ? Nu, numai pe scenă, așa e bine”, a afirmat Radu Mazăre.

El a mai spus că nu a fost ideea sa să îmbrace uniforma de aviator american, ci a creatorei colecției respective.

„Nu am ales-o eu, eu sunt cuminte, sunt ascultător, am stat să-mi lipească mustața. Este colecția toată de așa natură și mi-a plăcut ideea”, a explicat primarul Constanței.

Radu Mazăre s-a întrebat ce s-ar fi întâmplat în cazul în care ar fi purtat o uniformă de submarinist, amintind de episodul din urmă cu trei ani, când tot în cadrul unei prezentări de modă a fost îmbrăcat într-o uniformă de general german, fiind acuzat și cercetat apoi pentru port de însemne naziste.

„Mă gândeam că dacă m-ar fi făcut submarinist, știi că nemții au avut submarine, iar cădeam în păcat. Așa, ca american cu avionul, nu am probleme”, a spus Mazăre.

Totuși, controversele au apărut și în acest caz, Cătălin Botezatu afirmând că acest costum de aviator seamănă cu cele dintr-o colecție a sa.

„Am văzut că toată lumea mă copiază. Am văzut o colecție Chicago pe care am făcut-o acum 10 ani, l-am văzut pe Mazăre într-un costum de aviator identic cu colecția Aviator pe care o cunoașteți cu toții. Eu l-am îmbrăcat pe Mazăre cu multe ținute, dar niciodată nu am copiat un alt coleg”, a spus Botezatu, care a precizat că nu este supărat pe Radu Mazăre și că acesta nu are nicio vină.

Designerul Marcela Cuzic a respins acuzațiile lui Cătălin Botezatu, susținând că uniforma în care a fost îmbrăcat Radu Mazăre era folosită de toți aviatorii în perioada interbelică: „Este o ținută clasică, în perioada interbelică era folosită de toți aviatorii, deci nu știu cine pe cine a copiat, chiar nu văd nicio legătură”.

Creatoarea de modă a precizat că s-a inspirat în colecția sa din filmul „Artistul” și că a considerat că lui Radu Mazăre i se potrivește uniforma de aviator american.

Radu Mazăre a mai interpretat rolul lui James Bond în urmă cu trei ani într-o prezentare de modă și tot în 2009 a purtat o uniformă de general Wehrmacht, fiind acuzat și cercetat pentru port de însemne naziste. De asemenea, anul trecut, tot la o prezentare de modă în Mamaia, Mazăre a defilat îmbrăcat în toreador.

În această vară, Radu Mazăre a defilat pe care alegorice timp de patru săptămâni, având costumații diferite: spartan, sultan, samurai și maharajah.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O ROMÂNCĂ a dat lovitura în alegerile din SUA! Ce a făcut fostul lider PMP în Florida
Digi24
Lidera AfD, atac la imigranții români din Germania: „Ne jefuiesc... ”
Cancan.ro
Eduard Novak neagă relația cu bruneta voluptoasă. Fostul ministru nu recunoaște nici după 4 ani legătura cu una dintre consilierele sale
Prosport.ro
FOTO. „Am căzut din picioare”. Apariția jucătoarei de tenis în costum de baie i-a dat pe spate pe fani
Adevarul
Nicolae Ceaușescu: „Așa cum Drobeta nu este romană, nici Napoca nu este romană”. Cum au fost rebotezate orașe și sate cu nume antice
Mediafax
„NU am fost eu!” REACȚIA lui Trump după iminentul dezastru electoral al republicanilor
Click
„Ne-am nenorocit!” Adina Buzatu intervine în scandalul blănii purtate de Sorina Docuz. Reacția creatoarei de modă
Digi24
Cum ar fi fabricat procurorul Teodor Niță un dosar penal pentru schimbarea din funcție a unui șef de la Garda de Coastă
Cancan.ro
Ispita Gabriella, mesaj cu subînțeles pentru Prințul Marco?! 'Au trecut 164 de zile de când îți aprind lumânări'
Ce se întâmplă doctore
3 zodii de femei care pot avea parte de schimbări majore în următorii 10 ani. Ambiția le poate duce departe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Test de cultură generală. Cine a inventat furculița?
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Spania
Reguli NOI în trenuri! Ce obligații vor avea pasagerii?!