Prima pagină » Știri » ACCIDENT TULCEA. Tânărul de 20 de ani internat în stare gravă la SUUB a murit

ACCIDENT TULCEA. Tânărul de 20 de ani internat în stare gravă la SUUB a murit

ACCIDENT TULCEA. Tânărul de 20 de ani internat în stare gravă la SUUB a murit
Tânărul de 20 de ani rănit grav în accidentul din Tulcea, internat în Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB), a decedat, sâmbătă dimineață, în timp ce starea celui de-al doilea bărbat rănit, care se află în aceeași unitate medicală, este în continuare gravă, dar stabilă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Universitar de Urgență București, Leo Grecescu, starea tânărului de 20 de ani, care a fost adus la SUUB cu traumatisme cranio-cerebal, toracic și abdominal, precum și cu fracturi deschise, s-a agravat în cursul nopții, iar în pofida eforturilor medicilor acesta a murit sâmbătă dimineață.

El a precizat că starea celui de-al doilea bărbat rănit în accidentul din Tulcea și internat la SUUB este în continuare gravă, dar stabilă.

Cei doi bărbați, de 20 și 31 de ani, au fost aduși vineri dimineață cu elicopterul Spitalul Universitar de Urgență București, fiind internați la Secția de Terapie Intensivă.

Șapte persoane și-au pierdut viața în accidentul petrecut, joi seară, pe DN 22, în dreptul localității tulcene Cataloi, iar opt au fost rănite.

Potrivit unui comunicat al Poliției Județene Tulcea, joi, un tânăr de 21 de ani, din Tulcea, aflat la volanul unui autoturism BMW care se deplasa pe drumul european 87, în afara municipiului Tulcea, a vrut să depășească o mașină Audi, condusă de un bărbat de 30 de ani, și, întrucât nu a păstrat o distanță laterală corespunzătoare, a acroșat-o.

În urma impactului, BMW-ul a părăsit drumul și s-a răsturnat în afara părții carosabile. De asemenea, șoferul autoturismului Audi a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și s-a ciocnit frontal cu un alt autoturism Audi, condus regulamentar de un bărbat de 44 de ani, din București.

Patru dintre răniți, un copil de patru ani, o femeie cu fractură cervicală C6 și C7, precum și bărbați, în comă, intubați, au fost aduși, vineri dimineață, cu două elicoptere la spitale din București. Astfel, copilul de patru și femeia de 34 de ani, mătușa copilului, au fost internați la Spitalul Bagdasar-Arseni, iar cei doi bărbați, de 20 și 31 de ani, au fost duși la Spitalul Universitar de Urgență București.

Tânărul 20 ani a fost internat cu diagnosticul politraumatism, traumatism cranio-cerebral grav, traumatism toracic, fracturi deschise membre interioare, șoc traumatic și hemoragic, iar cel de 31 ani cu politraumatism, traumatism cranio-cerebral mediu, traumatism toracic. Totodată, femeia de 34 ani a fost adusă la spital cu diagnosticul traumatism cranio-facial, traumatism coloană vertebrală cervicală cu fractură C6, iar copilul de patru ani, cu diagnosticul politraumatism, traumatism cranio-cerebral grav, comă post-traumatică, traumatis toracic.

Copilul a fost operat vineri după-amiază, dar starea lui rămâne în continuare critică fiind internat la reanimare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INCREDIBIL! Echipajul s-a ÎMBĂTAT înainte de un zbor de peste ocean. Avionul NU A MAI DECOLAT
Digi24
VIDEO Gluma lui Zelenski cu Trump despre o vizită la Moscova
Cancan.ro
Ce note au luat copiii vedetelor din România la Bacalaureat 2026: 'Este o premieră!'
Prosport.ro
FOTO. Corina Caragea, imagini incendiare în costum de baie. Prezentatoarea de la PRO TV, apariție wow în vacanța din Puglia
Adevarul
Eroarea strategică a NATO de la Ankara. Arma invizibilă prin care China poate paraliza radarele și muniția
Mediafax
Când va executa Marine Le Pen pedeapsa dacă ajunge PREȘEDINTE?
Click
Bianca Drăgușanu nu-l iartă pe Victor Slav. Ce acuzații lansează la adresa fostului soț: „El e influencer, e în vacanță, e plecat”
Digi24
VIDEO Furtună de nisip pe plajele din Eforie. imaguini cu fenomenul și avertismentul salvamarilor
Cancan.ro
Ultimul mesaj al pilotului care s-a aruncat din avion. Detalii tulburătoare din anchetă
Ce se întâmplă doctore
Rezultate Bacalaureat 2026. Rata de promovare a crescut la 74,8%, iar 45 de absolvenți au obținut media 10
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Am văzut noua Dacia MADE IN TURCIA. Noul crossover sub 25.000 de euro care provoacă Skoda Octavia Combi și Volkswagen Golf Variant
Descopera.ro
Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
Telescopul Hubble al NASA a surprins o pepinieră stelară uimitoare