Prima pagină » Știri externe » Cum și-a petrecut Fidel Castro ziua de naștere

Cum și-a petrecut Fidel Castro ziua de naștere

Cum și-a petrecut Fidel Castro ziua de naștere
Omagii discrete și mesage simple din partea prietenilor și aliaților politici au marcat cea de a 86-a aniversare a fostului președinte cubanez Fidel Castro, sărbătorit luni în intimitatre, relatează AFP.

Omagii discrete și mesage simple din partea prietenilor și aliaților politici au marcat cea de a 86-a aniversare a fostului președinte cubanez Fidel Castro, sărbătorit luni în intimitatre, relatează AFP.

La Palatul Pionierilor din Havana, unde „el Lider Maximo” și-a sărbătorit în trecut de mai multe ori ziua de naștere în mijlocul copiilor, se pregătea tradiționalul tort aniversar, din care Fidel Castro nu a mai gustat de la criza gravă de sănătate care l-a îndepărtat de la putere în 2006.

Președinții Boliviei Evo Morales și Nicaraguei Daniel Ortega, precum și partidul aflat la putere în Salvador i-au transmis mesaje cu această ocazie, potrivit presei oficiale.

Evo Morales l-a lăudat ca pe un „exemplu de solidaritate internațională”, în timp ce Daniel Ortega l-a calificat pe părintele Revoluției cubaneze drept un „lider uman fără pereche”.

De asemenea, președintele velezuelan Hugo Chavez, care a discutat cu Fidel Castro la telefon, l-a lăudat pentru „energia” și „luciditatea” sa.
Presa oficială cubaneză a publicat mesaje de felicitare din partea cetățenilor cubanezi și străini și fragmente din cărțile care elogiază meritele celui care a condus Cuba timp de aproape jumătate de secol, după care a cedat puterea fratelui său, Raul.

Săptămânalul Trabajadores îl cita pe pictorul brazilian Helder Beserra, care a prezentat la Havana o expoziție omagială în onoarea lui Fidel Castro, cu prilejul aniversării sale. „Mai mult decât un lider politic, el reprezintă un moment istoric în ceea ce privește alegerea de a salva sau nu umanitatea”, a afirmat pictorul.

Peste tot pe insulă, grupuri de tineri au pregătit omagii și concerte, în special în satul său natal, Biran, în sud-estul Cubei, la aproximativ 650 de kilometri de Havana.

În perioada cât s-a aflat la putere, Fidel Castro și-a protejat viața privată. Sunt mulți cubanezii care nu cunosc nici numele soției acestuia, Dalia Soto del Valle, și nici pe cele ale copiilor cuplului.

Începând din 2006, „el Comandante”, cum îi spun cubanezii, își sărbătorește ziua de naștere în familie, iar în acest an Castro nu a mai apărut în public începând din aprilie și nu și-a mai publicat „reflecțiile” referitoare la teme de mare interes internațional, de la jumătatea lui iunie încoace.

„Viața e ironică. Omul care ne-a făcut să credem că este omniprezent, astăzi nu se mai arată. Să se fi transformat în personaj vitual?”, nota ironic celebra Yoani Sanchez pe blogul său.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Zelenski avertizează că Rusia ar putea primi până la 50.000 de soldați nord-coreeni
Digi24
Drona care a explodat în Bulgaria, aproape de România, a fost identificată. Ce arată analiza preliminară a epavei
Cancan.ro
Marco Verratti, dezbrăcat de o dansatoare într-un club exclusivist din Mykonos. Campionul italian a cedat complet în fața ispitei!
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
SURSE Noile condiții puse de Bolojan pentru a vota un guvern
Mediafax
NASA trimite un avion să „prindă” umbra eclipsei. Misiunea care va prelungi întunericul total
Click
Orașele din România care au cucerit doi turiști americani. Au ajuns din întâmplare în țara noastră și au cheltuit 4.000 de dolari
Digi24
Devin oamenii mai puțin inteligenți? Ce este „efectul Flynn invers” și de ce îi îngrijorează pe cercetători
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o toamnă cum nu prea a mai fost, în România. Ce se întâmplă în septembrie, octombrie și noiembrie 2026, în București. Pe ce dată ninge
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ce se întâmplă dacă trebuie să fugi cu Tesla în timp ce încarcă? Un atac armat reaprinde discuția
Descopera.ro
Este adevărat că inteligența oamenilor scade?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Creierul este programat să recâștige greutatea pierdută, indică un studiu