Prima pagină » Știri » Ministrul Muncii nu vrea eliminarea cotei unice, dar susține reintroducerea venitului global

Ministrul Muncii nu vrea eliminarea cotei unice, dar susține reintroducerea venitului global

Ministrul Muncii nu vrea eliminarea cotei unice, dar susține reintroducerea venitului global
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat joi, la o conferință a Blocului Național Sindical (BNS), că eliminarea cotei unice nu i se pare o măsură bună, subliniind însă că trebuie să se intervină pentru reintroducerea venitului global.

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat joi, la o conferință a Blocului Național Sindical (BNS), că eliminarea cotei unice nu i se pare o măsură bună, subliniind însă că trebuie să se intervină pentru reintroducerea venitului global.

Câmpeanu a precizat că este nevoie de multă atenție pentru tratamentul fiscal aplicat angajatorilor, acesta fiind o componentă principală care poate să aibă o acțiune benefică sau nu, în funcție de momentul în care e luată și sub ce formă.

„Aceste strategii în domeniul fiscal, de cele mai multe ori în afara unei strategii pe termen lung, intervin ca să corecteze ceva sau să rezolve o problemă pentru o perioadă scurtă de timp, sunt foarte des schimbate și niciodată nu au efect profund și pe termen lung. De aceea, cred că, în acest moment, societatea noastră trebuie să se îndrepte puțin spre analiza problemelor de fond și ceea ce trebuie să facem în acest sens. Este necesar, și am spus-o de fiecare dată când am avut prilejul, trebuie să se intervină și să se reintroducă venitul global. Este foarte important să ne aplecăm și asupra impozitelor și taxelor care se aplică în societate. Nu mi se pare o măsură bună aceea de eliminare a cotei unice, pentru că ea poate să aibă, așa cum am spus, pe termen scurt, o acțiune benefică asupra bugetului de stat, dar pe termen lung, în niciun caz, nu”, a declarat ministrul Muncii.

În opinia sa, ar fi necesară o atenție sporită pentru eliminarea evaziunii fiscale și, mai ales, pentru reintroducerea venitului global.

„Cred că efectele sunt mai importante și dacă vom avea o colectare corectă a taxelor și vom elimina munca la negru, rezultatele vor avea un efect mult mai mare decât o creștere a impozitului pe muncă”, a mai spus demnitarul.

Cu același prilej, Câmpeanu a afirmat că, pentru dinamizarea pieței muncii, susține și o creștere a salariului minim pe economie, corelată cu o scădere a contribuțiilor sociale.

„Mi se pare însă exagerată propunerea de zece la sută (scăderea contribuțiilor sociale – n.r.), pentru că această reducere ar fi utilă în momentul în care am avea o creștere economică, am avea locuri de muncă suficiente care să contribuie la bugetul asigurărilor sociale, am avea venituri suficiente pentru ca și acele contribuții colectate să fie suficient de mari. Într-o perioadă în care numărul locurilor de muncă este, să spunem, constant, dar a fost în scădere atâția ani de zile, într-o perioadă în care nivelul de salarizare este foarte, foarte scăzut, a veni și cu o reducere majoră a contribuțiilor va conduce la efecte, pe termen lung, total nefavorabile angajaților”, a mai explicat ministrul Muncii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Minunea de la Cluj: satul care și-a dublat populația cu o strategie neașteptată. Case și terenuri pentru tineri
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
X-Men: Marvel a anunțat actorul care îl va interpreta pe Mister Sinister