Prima pagină » Actualitate » 10 iulie, SĂRBĂTOARE importantă în calendarul ortodox: sfinţii 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei

10 iulie, SĂRBĂTOARE importantă în calendarul ortodox: sfinţii 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei

10 iulie, SĂRBĂTOARE importantă în calendarul ortodox: sfinţii 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei

Sfinţii 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 10 iulie, ziua în care au fost ucişi pentru Hristos.

În timpul împăratului roman Liciniu (308-321), persecuţiile împotriva creştinilor s-au extins mult în Răsărit. Legile care impuneau persecuţia creştinilor prevedeau şi confiscarea averilor, care erau folosite la zidirea templelor, a băilor şi la înnoirea cetăţilor.

Ce s-a întâmplat în cetatea Nicopole, din Armenia

S-au adunat atunci mai mulţi creştini în cetatea Nicopole din Armenia să mărturisească de bună voie credinţa în Hristos.

Pentru mărturisirea lor, creştinii din Nicopole, în număr de peste 40, au răbdat cu bărbăţie chinurile la care au fost supuşi pentru a apostazia.

Când mucenicii erau în temniţă, doi dintre cei care îi păzeau auzeau glas de înger şi vedeau strălucind multă lumină. Au fost şi ei convinşi în inima lor că Hristos este adevăratul Dumnezeu, aşa încât au mărturisit şi ei că sunt creştini şi vor să fie părtaşi cu Sfinţii Mucenici.

A fost făcută atunci judecată de moarte asupra tuturor celor care L-au mărturisit pe Hristos, dând judecătorul un astfel de verdict:

„Aceşti 45 de oameni care stau înaintea judecăţii mele, fiind de credinţă creştinească, neascultând poruncile împărăteşti şi hulind pe zeii părinteşti, poruncesc să ia vrednica pedeapsă pentru faptele lor. Întâi să li se taie mâinile şi picioarele cu securea, apoi să se dea focului spre ardere; iar oasele lor, care vor rămâne, să se arunce în râu”.

Îndată slujitorii, trântind pe mucenici la pământ, le-au tăiat mâinile şi picioarele.

În vremea aceea, a fost aprinsă o grămadă mare de lemne, care era pregătită, şi sfinţii mucenici au fost luaţi şi aruncaţi în foc. Între sfinţi, unii erau vii, alţii, morţi de curând, deci ei i-au aruncat în foc şi pe unii şi pe alţii.

Oasele acestor sfinţi mucenici au fost păstrate cu grijă şi atunci când a încetat prigoana împotriva creştinilor a fost zidită o biserică în numele lor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Cartofii „fierb” în pământ, în Asia. Val de căldură record