Prima pagină » Actualitate » Primarul Sectorului 4 anunță stadiul lucrărilor de la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”

Primarul Sectorului 4 anunță stadiul lucrărilor de la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”

Luiza Dobrescu
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat înaintarea lucrărilor la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”. Cele două clădiri, ale instituției, fondată în 1949, își vor recăpăta în curând strălucirea. 
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, își ține la curent contribuabilii cu stadiul lucrărilor de modernizare pentru clădirea liceului de artă, din sector.
„Mergem înainte cu modernizarea și consolidarea clădirii Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti”.
Pereții au fost curățați până la cărămidă sau au fost reconstruiți acolo unde a fost cazul, iar acum se toarnă șapa în toate clasele unității de învățământ.
În zilele următoare, constructorii vor trece și mai departe, către instalații și către tencuieli.
O zi reușită să avem!”, a transmis Băluță pe pagina sa de facebook.
Pe toată perioada derulării lucrărilor, elevii își vor desfășura orele de curs în incinta construcțiilor modulare, amplasate în curtea colegiului.
CITEȘTE ȘI:
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Trump își caută deja succesorul! Cursa pentru viitorul Partidului Republican a început la o zi după alegeri
Digi24
Primele reacții venite din Rusia după înfrângerea republicanilor lui Trump în alegerile din SUA
Cancan.ro
Câți bani au primit eliminatele Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, de la Antena 1, pentru cele 9 săptămâni la Asia Express
Prosport.ro
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Adevarul
De ce aduc firmele muncitori din Asia, deși îi costă cu 35% mai mult decât românii. Explicațiile unui antreprenor
Mediafax
S-a întors din drum pentru un bilet de 10 euro și a dat lovitura! Un elev a câștigat o avere la loto
Click
Monica Davidescu și Aurelian Temișan au vrut să adopte o fetiță din Senegal. Ce i-a împiedicat
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Cancan.ro
Roxana Vașniuc, acuzații GRAVE la adresa fostului soț. Motivul pentru care vedeta nu își poate vedea fiica
Ce se întâmplă doctore
Diabetul nu afectează doar pancreasul. 7 organe pe care le poate afecta în tăcere, dacă lași glicemia să crească
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Toate cele 5 „litere” genetice din ADN au fost descoperite într-un asteroid vechi de 4,5 miliarde de ani
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Spania
Reguli NOI în trenuri! Ce obligații vor avea pasagerii?!