Prima pagină » Actualitate » Colegiul „Dinu Lipatti” a intrat în renovări/ Primarul Daniel BĂLUȚĂ a anunțat că elevii nu vor fi relocați

Colegiul „Dinu Lipatti” a intrat în renovări/ Primarul Daniel BĂLUȚĂ a anunțat că elevii nu vor fi relocați

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat că elementele de construcție degradate ale Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti” vor fi consolidate. Cele două clădiri, ale instituției fondate în 1949, își vor recăpăta în curând strălucirea. 
Cele două clădiri ale Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti”, aflate acum în stare avansată de degradare, au intrat în procesul de modernizare și consolidare. Anunțul a fost făcut de primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.
Lucrăm în forță la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”. Constructorii au pregătit deja frontul de lucru, au îndepărtat elementele de construcție degradate, iar în zilele ce urmează, vor demara lucrările efective de consolidare și de modernizare, la finalul cărora, cele două clădiri ale prestigioasei unități de învățământ își vor recăpăta strălucirea pe care o merită! Acest edificiu educațional-cultural, fondat în anul 1949 și care a dat României multe nume celebre ale muzicii naționale și internaționale, va beneficia de ample lucrări de consolidare și modernizare, finanțate prin PNRR.
Pe toată perioada derulării lucrărilor, elevii își vor desfășura orele de curs în incinta construcțiilor modulare amplasate în curtea colegiului.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Trump vrea INTERZICEREA termenului „AI” în legislația americană. MOTIVUL
Digi24
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza: Pe ce dată ninge în București. E mai devreme decât ne așteptam
Prosport.ro
Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie, pe iaht! „Foc de frumoasă”
Adevarul
Fiul lui Donald Trump, partidă de vânătoare în Mongolia alături de un oligarh rus din cercul apropiaților lui Putin
Mediafax
Cine este Gadi Eisenkot, rivalul lui Netanyahu la alegerile parlamentare din Israel
Click
Un somn de aproape 3 metri a uimit pescarii! Un german a egalat recordul mondial, dar a pierdut competiția la care era
Digi24
Planul german: ziua de muncă de 12 ore. Se iau în calcul reducerea numărului de muncitori străini și înăsprirea examenelor de limbă
Cancan.ro
Au scăpat imaginile! Ce au făcut 'prințesa' Bianca și Prințul Marco la bonfire-ul final de la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Adina Postelnicu de la Heaven este de nerecunoscut. Cum arată acum cântăreața: operațiile estetice au schimbat-o total
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Descopera.ro
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Angajații guvernamentali din Suedia nu mai au voie să folosească ChatGPT și Claude
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute