Prima pagină » Actualitate » Acuzații GRAVE la Spitalul Județean Brăila. Un pacient a murit lângă gardul instituției

Acuzații GRAVE la Spitalul Județean Brăila. Un pacient a murit lângă gardul instituției

Acuzații GRAVE la Spitalul Județean Brăila. Un pacient a murit lângă gardul instituției
Acuzații grave la Spitalul Județean Brăila. Un pacient a murit lângă gardul instituției

Mai multe anchete au fost deschise la Spitalul Județean Brăila după ce un pacient în vârstă de 53 de ani a fost găsit lângă gardul instituției.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și neglijență în serviciu.

Decesul s-a produs pe 16 octombrie în apropierea gardului spitalului. Bărbatul era internat în secția de Cardiologie a instituției.

Familia pacientului a depus o plângere la Colegiul Medicilor, acuzând că personalul „ar fi tratat cu lejeritate îngrijorările privind starea acestuia”. Fiul bărbatului povestește că tatăl său a început să se simtă rău pe 5 octombrie, el prezentând „simptome de infecție respiratorie, expectorații violente la nivelul gâtului și nasului care il împiedicau să vorbească fluent și să respire eficient, însoțite de umflarea membrelor inferioare de la rotulă în jos și anumite răni de tip ulcerații varicoase”, arată HotNews.

Bărbatul a fost internat în ziua aceea în secția de Cardiologie, unde un medic a transmis familiei că a fost diagnosticat cu insuficiență cardiacă.

Ulterior, familia a primit asigurări că umflăturile membrelor inferioare se vor ameliora cu Furosemid. Bărbatul, care făcea tratament pentru diabet, a fost diagnosticat și cu edem pulmonar în urma unei investigații radiologice, iar pentru simptomele respiratorii i s-a recomandat Paracetamol, medicament cumpărat de către familie din afara spitalului.

Pacientul se simțea tot mai rău

Pe 10 octombrie, pacientului i-ar fi fost comunicat că va fi consultat de un medic din secția ORL, consult care, spune familia, nu a avut loc.

În plângerea către Colegiul Medicilor, fiul pacientului spune că starea tatălui său s-a deteriorat pe parcursul internării.

Cu o zi înainte de a muri, Victoraș Grozavu a început să se simtă din ce în ce mai rău, având dificultăți de respirație, în cele din urmă necesitând administrarea de oxigen.

În seara dinaintea decesului, cadrele medicale i-au cerut fiului să aducă două medicamente la spital, când a încercat să vorbească cu tatăl său, dar acesta nu a răspuns. Nefiind program de vizite, s-a grăbit să plece spunându-i „Ne vedem mâine, tata”.

La scurt timp, a fost sunat de tatăl său, care era incoerent, moment în care a plecat spre spital, unde a semnalat starea de confuzie a bărbatului de 53 de ani, indicând un posibil accident vascular.

Medicul de gardă a transmis familiei că, de fapt, pacientul ar suferi de sevraj, familia luându-i țigările, și pe fondul faptului că nu a mai consumat alcool de când a fost internat.

Bărbatul era un fumător înrăit și, în ciuda contraindicațiilor medicilor, ieșea deseori să fumeze. Un medic a sunat la poliție când a observat că bărbatul nu se mai află în salon, iar ofițerii l-au găsit în stare de inconștiență, în exteriorul unității spitalicești, fiind declarat ulterior decedat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli