Prima pagină » Actualitate » Afacerea genială cu care a dat lovitura Florin din Suceava. Ce a făcut în sufrageria mamei lui

Afacerea genială cu care a dat lovitura Florin din Suceava. Ce a făcut în sufrageria mamei lui

Afacerea genială cu care a dat lovitura Florin din Suceava. Ce a făcut în sufrageria mamei lui

Care este afacerea cu care a dat lovitura Florin Fodor, în vârstă de 51 de ani, din Suceava, și ce a făcut din sufrageria mamei lui.

Florin Fodor a deschis primul magazin de instrumente muzicale chiar în sufrageria părinților. Cu timpul, afacerea a reușit să ia avânt pe piața din România și nu numai. Florin din Suceava este, deci, adminsitratorul lanțului de magazine Fly Music. Împreună cu soția sa, Liliana, a reușit să se mențină pe piață din anul 2006.

Primul magazin al lui Florin Fodor a fost deschis la Suceava, în sufrageria mamei lui. Afacerea a avut un real impact pentru localnici. Acesta a povestit cum i-a dat afară toate bibelourile din cameră, pentru a pune instrumentele muzicale. Profesor și musician la bază, el și-a transformat pasiunea într-un business. În prezent, Fly Music are puncta de lucru în Suceava, Iași, Piatra Neamț și Botoșani. Pe lângă magazinele cu instrumente, Florin Fodor mai are și un site online, unde face vânzări directe către Ungaria.

„Magazinul Fly Music face parte dintr-o rețea. Noi avem magazinul principal și depozitele la Suceava, iar pentru faptul că Iașul este un oraș foarte frumos și foarte drag mie, ne-am gândit să deschidem un magazin acolo. Eu sunt profesor și muzician la bază și sunt pasionat de instrument. Ulterior, mi-am transformat pasiunea într-un business. Sunt conf. dr. univ. la Universitatea de Arte «George Enescu» din Iași, predau saxofon. Am avut și am și acum o grămadă de activități muzicale. Am început cu muzica de mic. M-am născut cu o trompetă în mână, trompetă primită de la tatăl meu. Nu mi-am propus niciodată să fiu om de afaceri sau antreprenor. Toată viața am fost muzician și așa am crezut că o să mor. Întâmplarea a făcut să mă apuc de afaceri în primul rând; eram profesor la Liceul de Arte în Suceava, profesor de clarinet și nu aveam niște accesorii pentru elevii mei”, a declarat Florin Fodor, administrator la Fly Music.

Florin Fodor a povestit și cum a început totul. Florin Fodor a apelat la o firmă din Franța pentru aceesoriile de care avea nevoie. În plus, el a spus că obișnuia să găsească, prin Elveția, acolo unde cânta, instrumente la prețuri bune. El le lua, le curăța și le dădea o viață nouă.

„Nu reușeam să le găsesc nicăieri (n.red. accesoriile) și, atunci, am scris un e-mail, prin anul 1998, la o firmă, în Franța, ca să ne sprijine cu niște accesorii, iar așa a început tot. Firma a prins contur în anul 2006 și, cum am pornit, a fost destul de interesant. Eu am cântat în Elveția 5 ani de zile și, acolo, în timpul meu liber, reușeam să găsesc tot felul de instrumente la prețuri bune. Erau un fel de magazine de consignații, iar eu, pentru că eram foarte priceput la reparații, le luam, le curățam, le dădeam o nouă viață și le aduceam în România. Oamenii au început să audă că tot aduc instrumente ieftine și bune și au început să mă caute. Atunci m-am gândit să deschid o firmă ca să fac activitatea legală. Primul magazin a fost deschis la Suceava, în casa părinților mei. I-am scos mamei mele toate bibelourile din sufragerie și am pus instrumente muzicale. Afacerea noastră a crescut ca un bulgăre de zăpadă, nici nu mă gândeam la profit. Îmi plăcea să cumpăr și să vând, asta era acțiunea principală. Pe plan antreprenorial, lucrăm la extinderea spre Europa, ⁠deja avem FlyMusic.hu, vânzări online, directe, în Ungaria și dorim să intrăm mai puternic și în UE”, a adăugat Florin Fodor, administrator la Fly Music.

Pe lângă afacere, Florin Fodor are o carieră ca profesor universitar la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași. El a reușit să înființeze prima clasă de saxofon academic din România. El a luat parte la mai multe evenimente muzicale din țară și din străinătate, dar în prezent își dorește să se axeze mai mult pe cariera de profesor universitar.

„În momentul de față, pe partea de artă sunt mai puțin activ, dar sunt cadru universitar și îmi dedic foarte mult timp carierei universitare. Sunt primul doctor în saxofon din România. Eu sunt cel care a fondat clasa de saxofon academic din România. Activez în ansambluri camerale. Anul trecut am avut un proiect foarte frumos, care s-a numit «Fly Syncret Ensemble», unde am avut concerte la Filarmonica din Botoșani, Palatul Culturii din Iași și la Ateneul Român din Iași. Proiectul este format din cadre universitare, format din muzică sincretică. Toate genurile de muzică, contopite într-un singur spectacol. Am trecut prin mai multe trupe, de toate felurile. Au fost și trupe de evenimente, am cântat și pe vasele de croazieră grecești între anii 1998-2000. Trupa era fondată de absolvenții conservatorului din Iași. Între 2000 și 2005 am cântat în Elveția, iar ulterior, prin tot felul de manifestări”, a declarat Florin Fodor, administrator la Fly Music, conform Bzi.ro. 

Acum, Florin Fodor declară că Fly Music este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața instrumentelor din România și din partea estică a Europei. El deține în magazinele sale toate tipurile de instrumente muzicale.

„Vindem instrumente din toată lumea. Aducem din America, Franța, Italia, China, Japonia, avem relații comerciale cu toate companiile din întreaga lume. Încercăm, în toată lumea, să oferim cel mai bun preț. Trebuie să cunoști foarte bine piața, să-ți cunoști resursele, să îți cunoști competiția. Foarte interesant este că noi nu luptăm doar într-o piață românească, ci luptăm într-o piață europeană. Ne-am fixat niște repere și ne-am poziționat întotdeauna cu prețurile la nivelul celui mai bun preț de pe piață. Nu garantez că întotdeauna reușim să fim cei mai buni, dar, în mare parte, reușim. Avem o gamă foarte largă de instrumente și echipamente pe care le vindem. Noi vindem de toate. De la instrumente de suflat, instrumente cu coarde, piane, piane digitale, instalații de sunet, vindem echipamente de scenă și tot ce ține de această latură. Vindem foarte multe instrumente de suflat, vindem chitare foarte mult și piane, piane digitale vindem un număr record”, a spus Florin Fodor, administrator la Fly Music, potrivit sursei citate.

Sursa foto: Facebook @ Florin Fodor si Fly Music

CITEȘTE ȘI:

Recomandarea video

Mediafax
Zilele cu dezlegare la pește rămase până la Crăciun
Digi24
Vladimir Putin „a otrăvit” mințile rușilor. Mihail Kasianov, despre ultima întâlnire cu liderul de la Kremlin: „Te voi distruge oricum”
Cancan.ro
Și-a părăsit iubita medic pentru Rodica Stănoiu! Noi detalii despre 'puiuțul' fostei ministrese a Justiției
Prosport.ro
Mădălina Ghenea i-a înnebunit pe arabi. Cum și-a făcut apariția în Qatar
Adevarul
Trucul românesc care reduce cheltuielile de iarnă. „Am 21 de grade în casă și nu am dat drumul la căldură”
Mediafax
Alegeri Primăria București 2025. Capitala votează astăzi primarul general. S-au deschis secțiile de votare
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Rachete spațiale, aur ilegal și o misiune imposibilă a Legiunii Străine: De ce nu poate Europa să își apere frontiera din Amazon
Cancan.ro
FBI intră pe fir în cazul lui Emil Gânj! Descoperiri ULUITOARE în telefonul criminalului din Mureș
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Un EXPERT spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat INTELIGENTE
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Astronomii au descoperit că sateliții înghețați ascund o geologie violentă