Prima pagină » Actualitate » Agent de poliție din Dâmbovița, arestat preventiv pentru trafic de influență

Agent de poliție din Dâmbovița, arestat preventiv pentru trafic de influență

Agent de poliție din Dâmbovița, arestat preventiv pentru trafic de influență

Direcţia Generală Anticorupţie a anunțat că a fost arestat un agent de poliție din cadrul IPJ Dâmbovița pentru 30 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.

Agentul a fost arestat în urma anchetei efectuată de către poliţiştii anticorupţie ai DNA – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dâmboviţa, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.

Polițistul este acuzat că a solicitat și a primit de la o persoană suma de 2.800 de lei, pentru a o ajuta să-și recupereze permisul de conducere suspendat cu câteva zile mai devreme.

În fapt, în luna octombrie 2020, poliţiştii D.G.A. s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, constând în aceea că în ziua de 30 august a.c., un agent de poliţie a pretins şi a primit de la o persoană fără calitate specială, suma de 2800 lei. În schimbul banilor, acesta a promis că va interveni pe lângă poliţişti din cadrul Serviciului Rutier al I.P.J. Dâmboviţa, pentru a-i restitui persoanei în cauză, înainte de împlinirea termenului legal, permisul de conducere suspendat cu câteva zile înainte, ca urmare a constatării unor abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice”, se arată într-un comunicat de presă.

În primă fază, agentul de poliție a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, a ajuns în fața magistraților de la Tribunalul Dâmbovița, care au hotărât că trebuie arestat preventiv pentru 30 de zile.

Agentul de poliție riscă 7 ani de închisoare

Potrivit Art. 291 din Codul Penal, „pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public și care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani„.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Soldații-roboți umanoizi vor ajunge pe câmpul de luptă
Digi24
Ciobanul care a găsit cadavrul tânărului George Smyth a murit în aceeași zonă și în același mod la doar câteva zile după descoperire
Cancan.ro
Otnielei i-a cășunat rău pe Costeluș! Moștenitorul averii de 250 mil. € s-a lăsat greu
Prosport.ro
FOTO. Fotbalista a fost în Zanzibar și poza ei de la Salam i-a făcut pe fani să tresară!
Adevarul
Cum îi poate afecta pe români insolvența rafinăriei Petrotel Lukoil
Mediafax
Scene incredibile pe stadion! Un bebeluș a intrat pe teren și a oprit meciul. Ce s-a întâmplat apoi
Click
Cât costă, de fapt, o vacanță în Santorini. Un român a dezvăluit ce sumă a dat pentru cazare, mâncare și transport: „Atât de dramatic”
Digi24
Prima țară care a anunțat că se retrage de la Eurovision 2027
Cancan.ro
Fetiță de 8 ani, moartă la o zi după ce și-a sărbătorit ziua. Infecția pe care a luat-o în timp ce înota
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am testat OMODA 7. Cât consumă alternativa chinezească la Hyundai Tucson și Volkswagen Tiguan
Descopera.ro
Ce ascundea o peșteră de la Marea Neagră veche de 13.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?