Prima pagină » Actualitate » Alte două femei îl acuză pe Răzvan Băltărețu de VIOL, după mărturia jurnalistei Adina Florea: „Am urlat de durere. A fost groaznic”

Alte două femei îl acuză pe Răzvan Băltărețu de VIOL, după mărturia jurnalistei Adina Florea: „Am urlat de durere. A fost groaznic”

Jurnalista Adina Florea l-a acuzat de viol pe fostul redactor-șef al publicației VICE, Răzvan Băltărețu, faptă, care, s-ar fi întâmplat în 2015. Azi, alte două victime au declarat că au fost abuzate sexual de bărbatul respectiv și au descris experiența cumplită prin care au trecut. 

Mărturisirea jurnalistei Adina Florea cu privire la violul la care ar fi fost supusă în 2015, de fostul redactor-șef al publicației VICE, Răzvan Băltărețu, a dat curaj și altor două victime să spună povestea abuzului prin care au trecut din cauza acestuia.

Cele două femei au dezvăluit că au trecut prin momente groaznice alături de acesta, de aceea au avut nevoie de consiliere psihologică și au considerat că, cel mai bine pentru ele, este să nu-și expună identitatea.

Una dintre presupusele victime ale lui Răzvan Băltărețu și-a mărturisit clipele de coșmar petrecute în compania acestuia, tot în 2015. Tânăra a declarat că jurnalistul nu i-a cerut permisiunea atunci când, în timpul unui act sexual, acesta a inițiat o variantă pe care ea nu a consimțit-o.

„Mai vorbeam din când în când şi, la un moment dat, ne întâlnisem ca să-mi facă nişte fotografii profesioniste. În cele din urmă am început să facem sex. La un moment dat, a băgat-o «în cealaltă parte», fără să mă întrebe, fără să fiu pregătită pentru asta. A fost cea mai mare durere pe care am simţit-o vreodată. Am căzut în genunchi şi am urlat de durere. A fost groaznic”, a povestit femeia pentru Hotnews.ro.

Aceasta a explicat că experiența a fost mult prea traumatizantă, pentru a putea vorbi la acel moment.

„Pentru că nu voiam să accept că s-a întâmplat şi pentru că m-am simţit vinovată că m-am pus în situaţia aceea. Nu aş fi adus vreodată vorba despre asta dacă nu aş fi văzut ce-a scris Adina. Când am citit, am simţit un gol în stomac şi mi-am amintit totul”, a mărturisit aceasta pentru publicația citată.

O altă victimă a povestit că experiența abuzului sexual la care a supus-o Răzvan Băltărețu i-a provocat mari traume și avut nevoie de psihoterapie.

„Nu vreau să mă expun. Ştiu că nu este o poziţie corectă din punct de vedere moral să vorbesc fără nume, dar nu pot mai mult. Nu sunt pregătită să defilez cu asta în comunitatea profesională din care fac parte. Muncesc de prea mult timp să fiu bine şi nu vreau să se ducă totul pe apa sâmbetei. Şi în niciun caz nu vreau să mă trezesc că devin celebră cu lucrul ăsta şi că eventual abuzatorul devine victimă. Azi sunt bine şi vie, nu vreau să mă mai întorc în mizeria aia”, a spus aceasta.

Din păcate, în societatea românească, există o mentalitate, pe cât de veche, pe atât de nocivă, și anume, blamarea victimelor violului. Acest discurs presupune chestionarea comportamentului victimelor, despre care se crede că ar fi responsabile pentru agresiunea sexuală, ignorându-se astfel dinamica de putere, ce înclină întotdeauna în direcția agresorului.

Persoanele care au trecut printr-un viol rămân cu traume profunde și adesea le este rușine să vorbească despre ceea ce li s-a întâmplat, fie din cauză că vor fi judecate de societate, fie se tem că nu vor fi crezute, sau că, în unele cazuri, agresorii s-ar putea răzbuna, odată ce ele ar depune plângere la autorități.

În acest sens, Adina Florea a transmis un mesaj în care a explicat cum mărturia despre experiența groaznică, prin care spune că a trecut, a contribuit puțin la vindecarea emoțională.

„De ce nu ai vorbit înainte? de ce vorbești acum? asta sunt întrebările cu care m-au bombardat ieri zeci de jurnaliști, de parcă răspunsul meu ar fi unul diferit de cel pe care atât de multe femei l-au dat înaintea mea. nu am vorbit pentru că mulți ani am încercat să mă protejez. Am vrut doar să trăiesc și am făcut-o inclusiv încercând să-i găsesc scuze violatorului. Mi-am spus că poate nu m-a auzit când i-am urlat „nu, nu și nu” în timp ce corpul lui mă strivea. poate era prea beat ca să mă audă. Poate a greșit.
Cel mai important lucru pe care l-am învățat ieri e că nu am fost violată din greșeală de Răzvan Băltărețu și că nu sunt nici măcar singura femeie pe care a agresat-o. E un comportament de abuz pe care l-a repetat cel puțin cu două alte femei și, deși ele au ales să rămână anonime, cuvintele lor m-au făcut pentru prima dată în ultimii 9 ani să mă simt mai puțin singură. Le mulțumesc lor și jurnaliștilor de la Hotnews, care au tratat acest subiect în cel mai uman mod posibil.” a scris Adina Florea pe contul de social-media.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fermierii anunță un protest uriaș împotriva Guvernului Bolojan! „Agricultura riscă un colaps generalizat”
Digi24
VIDEO Zelenski, reacție virală după atacul din Venezuela. Președintele ucrainean a izbucnit în ras și i-a făcut o sugestie lui
Cancan.ro
Cât costă treningul purtat de Nicolas Maduro când a fost capturat. NU se mai găsește în magazine!
Prosport.ro
De ce nu a mai plecat Andreea Bălan în vacanță de Revelion pentru prima dată în 10 ani!
Adevarul
Cum îți cresc pensia punctele de stabilitate: ce sunt și cine beneficiază de ele în 2026
Mediafax
Hărțuirea online devine infracțiune în Republica Moldova. Sunt pedepsite penal și amenințările la adresa jurnaliștilor
Click
Orașul din Europa care a fost invadat de români. 8 din 10 turiști sunt din țara noastră: „E scris în limba română peste tot”
Digi24
Haos în Bulgaria după trecerea la euro. Oamenii s-au trezit că, deși vor să plătească în euro, sunt refuzați de comercianți
Cancan.ro
Dan Petrescu dezminte zvonurile! Antrenorul nu suferă de cancer, de fapt: 'Totul este în regulă!'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată femeia care i-a luat mințile lui Enrique Iglesias. L-a făcut tată pentru a patra oară
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Cea mai scumpă Dacia Bigster. Transformare radicală pentru cel mai nou SUV din gama Dacia
Descopera.ro
Ultima rudă a păsării dodo, observată într-o pădure tropicală îndepărtată din Samoa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Ai văzut, dragă, azi-noapte am făcut dragoste 63 de minute!
Descopera.ro
Frica de abandon: rădăcini, manifestări și drumul spre vindecare