ANALIZĂ GÂNDUL | Nicușor Dan, bilanț după 1/2 din mandatul de primar. Promisiunile din 2020, neîndeplinite: ”Vom avea o capitală mai slabă și o țară mai slabă” – episodul 2 | EXCLUSIV VIDEO

Publicat: 30/09/2022, 10:00

GÂNDUL prezintă bilanțul activității lui Nicușor Dan, după ce primarul general a parcurs jumătate din mandatul său. Analiza pe care reporterii noștri au realizat-o cu sprijinul specialiștilor în administrație locală privește patru segmente: urbanism, trafic, termoficare și mediu. Sunt chiar ”punctele” pe care Nicușor Dan le-a accentuat în campania electorală. Publicația Gândul pune față în față promisiunile edilului-șef cu realitatea din București, iar episodul de astăzi este dedicat TRAFICULUI RUTIER, TERMOFICĂRII și MEDIULUI.

În primul episod a fost prezentată situația dezastruoasă în care se găsește urbanismul din București după 2 ani din mandatul lui Nicușor Dan, însă nici alte probleme ale bucureștenilor nu și-au găsit, în ciuda promisiunilor primarului general, rezolvarea.

După ce Nicușor Dan a devenit edil-șef al Capitalei, orașul a intrat în așa-numita ”eră a Noului București”, iar promisiunile au curs, cum se spune, pe bandă rulantă: un București de care bucureștenii să fie mândri, un oraș curat, nepoluat, european.

În același timp, Nicușor Dan a promis bucureștenilor o rețea de termoficare modernizată, un trafic descongestionat și o semaforizare inteligentă, un metrou de suprafață, clădiri reabilitate, consolidate și parcări.

”Vreau să construiesc Noul București împreună cu toți cetățenii. Să construim împreună un oraș eficient, un oraș primitor, un oraș prosper. Un oraș de care dumneavoastră, bucureștenii, să fiți mândri”, transmitea Nicușor Dan în programul său.

TRAFICUL ÎN BUCUREȘTI

Ecuația fluidizării traficului nu a fost rezolvată

Șoferii bucureșteni au pierdut în anul 2021 – în medie – 115 ore în ambuteiajele din trafic. Gradul de congestionare a traficului rutier a fost estimat la 50%, în creștere cu 8% față de 2020, dar în scădere cu 2% față de 2019, înaintea pandemiei de coronavirus. În 2020, atunci când se afla în campanie pentru obținerea fotoliului de primar general al Capitalei, Nicușor Dan le-a promis bucureștenilor nu numai un oraș cu care să se mândrească, dar și unul în care problema traficului își va găsi rezolvarea.

Pe data de 29 septembrie, Nicușor Dan a promis, în timpul unui interviu, că traficul din București va fi redus cu… 40%. Totodată, Nicușor Dan a anunțat, în anul 2020, 4 mari proiecte, sub sloganul electoral ”Împreună construim NOUL BUCUREȘTI”:

  • Metroul de suprafață pe structura CFR deja existentă
  • 15 mari parcări în jurul Capitalei, în sistem ”park and ride”
  • Extinderea, optimizarea și electrificarea/ecologizarea rețelei de transport public STB
  • Semaforizarea inteligentă a traficului rutier

  • Înainte de a deveni primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan preciza că și-a propus să realizeze ”un sistem informatic integrat în care să fie cuprinse toate spaţiile de parcare din Bucureşti şi să fie gestionate unitar”.
  • Ulterior, Nicușor Dan a declarat că problema transportului în comun din București ar trebui rezolvată împreună cu parcările, promițând că toate ”necunoscutele” ar putea fi rezolvate în 2 ani, deci până la jumătatea mandatului său.

”Este un efort pe care autoritatea trebuie să-l facă: să facă contracte cu mari deţinători de parcări, cum sunt hypermarketurile, care stau mult timp, mare parte din ele, nefolosite, să găsească locuri alternative către care să direcţioneze maşinile care sunt parcate pe prima bandă, în felul acesta să dea linie unică pentru transportul public şi să crească viteza de deplasare a acestora şi undeva într-un interval de 2 ani, când o să rezolvăm tipul acesta de probleme, atunci ne putem gândi la sancţiune dacă există încălcări, dar în momentul de faţă cred că e prematur”, declara Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, în noiembrie 2020.

15 mari parcări ”Park & Ride”

În timpul campaniei electorale din 2020, Nicușor Dan promitea un sistem al celor 15 mari parcări – aproximativ 1.000 de locuri de parcare fiecare – construite în puncte-cheie și finanțate din fonduri europene.

În scenariu ar fi urmat ”modernizarea rețelei de transport public urban”. ”Începem munca”, anunța Nicușor Dan în seara alegerilor din 2020.

După ce a recepționat Park & Ride Pantelimon, Nicușor Dan a spus că Bucureștiul are 2 parcări moderne în momentul de față, numai că surse din Primăria Capitalei au precizat, pentru Gândul, că această ”mulțumire” a primarului general nu ar avea nicio bază argumentată.

Primarul general al Capitalei a recepționat Park & Ride Pantelimon (lucrările fuseseră începute cu mai mulți ani în urmă) și se laudă acum că Bucureștiul are 2 astfel de parcări moderne.

Numai că – iar asta nu spune Nicușor Dan – Park & Ride Străulești a fost construit de Ministerul Transporturilor, de Metrorex, care este și proprietarul. Park & Ride Străulești a fost dat în folosință încă din luna noiembrie a anului 2018. Nicio legătură cu agenda de lucru a actualului edil-șef al Capitalei. Nu poate fi bifată printre eventualele sale realizări.

Anul acesta sau la sfârșitul anului viitor se termină lucrările la o parcare Park & Ride în Berceni. Dar e făcută în totalitate, de la autorizare etc., de Primăria Sectorului 4. Firește, Nicușor Dan se va lăuda și cu asta”, au transmis surse din Primăria Capitalei, pentru Gândul.

Promisa semaforizare inteligentă rămâne de domeniul SF

”Revoluționarea” traficului din Capitală era dependentă, spunea Nicușor Dan în anul 2020, de o ”soluție inteligentă” care urma să se transforme în realitate în 2 ani. Adică în jumătate de mandat.

După 2 ani de la preluarea mandatului de primar general, Nicușor Dan nu a rezolvat nici această ”ecuație”, iar așa-zisa ”semaforizare inteligentă” rămâne doar o altă promisiune neonorată.

”Bucureştiul are nevoie de o soluţie inteligentă pe care – este o promisiune – o vom realiza foarte curând, în doi ani, estimez, din momentul acesta, pentru ceea ce înseamnă semaforizare inteligentă, adică un sistem complet de management al traficului, corelat cu transportul public”

Promisiune făcută de Nicușor Dan în 2020, după ce a câștigat alegerile

Primarul general al Capitalei a anunțat, în luna iulie a acestui an, la aproape 2 ani de mandat, că abia acum ”va fi achiziționat studiul de fezabilitate aferent acestei investiții” – 3,4 milioane de lei fără TVA -, fiind aprobată ”varianta finală a caietului de sarcini” privind semaforizarea inteligentă în Capitală.

”Problema traficului din municipiul București nu a fost rezolvată, în ciuda promisiunilor făcute de Nicușor Dan în campania electorală. Actuala administrație nu a făcut niciun demers în vederea instalarii sistemelor de semaforizare inteligentă. Și au trecut 2 ani de când Nicușor Dan a devenit primar general al Capitalei. Semaforizarea inteligentă rămâne la nivel de SF. Nu există. Zero”, punctează sursele Gândul.

TERMOFICARE

Nicușor Dan a promis că va câștiga în lupta cu ”falimentul” la capitolul ”termoficare în București”

Modernizarea rețelei de termoficare a Capitalei – aproape 4.000 de km de conducte în rețeaua primară și secundară, ceea ce plasează Bucureștiul pe locul 2, după Moscova – rămâne, încă, un vis neîmplinit al bucureștenilor. 80% dintre conducte datează din anii `60 -`70, reparații majore fiind necesare, iar Nicușor Dan a promis în campania electorală din 2020 că de la ”faliment” se va ajunge la o ”încălzire eficientă”.

Nicușor Dan a promis că va câștiga în lupta cu ”falimentul” la capitolul ”termoficare în București”, iar la orizont a apărut sintagma optimistă ”încălzire eficientă”.

Gândul prezint informații concrete despre ”revoluția” lui Nicușor Dan, cu atât mai mult cu cât edilul-șef al Capitalei se poziționează, iată, la jumătatea mandatului. Bilanțul este, însă, unul extrem de ”sărac”, din păcate pentru bucureșteni.

Punctual, edilul-șef al Capitalei a promis, în programul prezentat bucureștenilor, că vor fi înlocuiți 300 (trei sute) km de conductă din rețeaua principală, că vor fi accesate fonduri europene pentru modernizarea sistemului de termoficare din București, iar punctele termice vor fi ”automatizate complet”.

Potrivit informațiilor obținute de Gândul, statistica referitoare la kilometrii de conductă înlocuiți în rețeaua de termoficare a Capitalei principală (acolo unde insista Nicușor Dan) și secundară nu-l ”ajută” pe primarul general.

2020 (cu mențiunea că Nicușor Dan a câștigat alegerile care s-au desfășurat pe data de 27 septembrie 2020)

  • Rețea termoficare principală – 21,5 km
  • Rețea termoficare secundară – 53,02 km
  • Total –  74,5 km

2021 (mandat Nicușor Dan)

  • Rețea termoficare principală – 20 km
  • Rețea termoficare secundară – 46 km
  • Total –  66 km

2022 (jumătatea mandatului lui Nicușor Dan)

  • Rețea termoficare principală – 7,8 km
  • Rețea termoficare secundară – 30 km
  • Total –  37,8 km

”Actualul primar general, în pofida promisiunilor făcute în campania electorală (reabilitarea a aproximativ 100 de km de rețea/an), nu a realizat niciun demers în scopul remedierii defecțiunilor identificate în ceea ce privește alimentarea cu agent termic și apă caldă a locuințelor de pe raza municipiului București. Ca o consecință a agravării defecțiunilor, din neglijența actualei administrații, calitatea vieții a sute de mii de bucureșteni a scăzut în mod dramatic”, transmit sursele Gândul.

Nicușor Dan promitea că în 2 ani ”nu vor fi mari probleme cu apa caldă”

Răspunsul la întrebarea ”Când vor avea bucureștenii apă caldă?” a fost dat de Nicușor Dan chiar în luna octombrie a anului 2020, acesta afirmând că ”în doi ani” – octombrie 2022, în consecință – nu vor mai fi ”probleme mari” cu apa caldă în București.

”Când vor avea bucureștenii apă caldă? Un răspuns definitiv îl vom avea peste câteva luni, când vom înțelege care e situația rețelei. În trei ani o să facem 300 de km de rețea. (…) Astea sunt cifrele pe care le confirm. (…) În opinia mea, în doi ani nu vor fi mari probleme cu apa caldă”, declara Nicușor Dan în octombrie 2020, într-un interviu acordat Hotnews.

Gândul a intrat în posesia unui document cu adevărat alarmant, încă un deget acuzator fiind îndreptat către Nicușor Dan, primarul general al Capitalei. Reprezentanții Companiei Municipale Termoenergetica București SA (CMTB) au transmis către Direcția de Asistență Tehnică și Juridică a Primăriei Municipiului București – vineri, 26 august 2022 – o adresă prin intermediul căreia trag un serios semnal de alarmă.

Informațiile prezentate, în exclusivitate, de Gândul, sunt de natură să îngrijoreze, iar reprezentanții Companiei Termoenergetica atrag atenția asupra ”riscului de imposibilitate de asigurare a funcționării Sistemului Centralizat de Alimentare cu Energie Termică a Capitalei pe durata sezonului de iarnă 2022-2023, ca urmare a situației financiare dificile în care se află compania”.

Reprezentanții Companiei Termoenergetica spun că toată această situație financiară dificilă este rezultatul problemelor financiare pe care le are Primăria Municipiului București, aflată sub ”comanda” lui Nicușor Dan.

  • CMTB are datorii scadente în valoare de 807.317.934,90 lei către furnizorii de agent termic (din care datorii față de ELCEN în cuantum de 800.605.237,42 lei).
  • Compensația datorată de minicipalitate pentru diferența de preț la energia termică furnizată populației se realizează cu ”mare întârziere”. CTMB are de încasat de la bugetul local 307.223.432,41 lei inclusiv TVA pentru perioada martie (parțial) – iunie 2022.
  • Primăria Municipiului București nu a capitalizat compania la nivelul necesarului și ”nu și-a îndeplinit obligația de vărsare a capitalului subscris” (diferență de capital subscris și nevărsat, conform CTMB – 36.078.024 lei.

Compania Termoenergetica avertizează că ar putea intra în insolvență, în astfel de condiții, cu toate repercusiunile negative care se vor răsfrânge asupra locuitorilor Capitalei, iar Primăria Municipiului București, condusă de Nicușor Dan, poate fi chiar factorul declanșator al acestui nedorit scenariu.

Nu este vorba doar despre vechimea sistemului de termoficare – peste 80% depășind 30 de ani -, ci și despre ”nerecunoaștere pierderilor induse de starea rețelelor de către Primăria Municipiului București” și ”încasarea cu întârziere a compensației pentru diferențe de preț la populație de la PMB”.

MEDIU

Nicușor Dan promitea că va crește speranța de viață a bucureștenilor

În timpul campaniei din 2020, Nicușor Dan a promis locuitorilor Capitalei nu numai ”Noul București”, ci și un oraș ”verde” care să trăiască zilnic în ceea ce viitorul edil-șef numea ”Respect pentru mediu”.

În același timp, Nicușor Dan făcea și o promisiune cel puțin controversată, anunțând că dorește să crească… speranța de viață a bucureștenilor.

Sintagma ”Noul București” era explicată de Nicușor Dan, în 2020, printr-un oraș în care ”să se respire mai bine” și în care ”să se trăiască mai sănătos”.

Potrivit acestuia, ”viitoarea administrație locală de dreapta” urma să declanșeze o ”revoluție” și în ceea ce privește poluarea din București, spațiile verzi ale Capitalei, managementul deșeurilor sau ”eficiența energetică a clădirilor”.

Promisiunea lui Nicușor Dan în 2020: ”Extinderea spațiilor verzi” și Registrul Spațiilor Verzi

NU a fost construit niciun parc. Parcurile Capitalei sunt lăsate de izbeliște – mizerie, buruieni, bănci deteriorate sau dispărute etc. Bucureștenii sunt revoltați.

Capitala are mai puțin de 10 metri pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor, în loc de 26, cât ar trebui să aibă, potrivit normelor Uniunii Europene.

Încă NU există un Registru al Spațiilor Verzi. Registrul Spaţiilor Verzi intră în ceea ce înseamnă, în general, informaţii geospaţiale care te ajută în planificarea urbană.

”Noi nu avem în momentul de faţă o evidenţă clară a ceea ce înseamnă teren public, teren privat în Municipiul Bucureşti. Avem o echipa de urbanişti nouă care lucrează la asta. Este o preocupare pe care o avem. Pentru Registrul Spaţiilor Verzi, probabil doi ani şi jumătate, trei, el va fi parte componentă a Planului Urbanistic General”, declara Nicuşor Dan la TVR.

  • Trebuie menționat și că, în urmă cu doi ani, Garda de Mediu a Municipiului Bucureşti a amendat Primăria Generală cu 100.000 de lei, tocmai din cauza lipsei Registrului Spaţiilor Verzi.
  • Asociația pentru Dreptul Urbanismului a chemat în judecată Primarul General, tocmai pentru a-l obliga să elaboreze Registrul Spațiilor Verzi pentru București.

Registrul Spațiilor Verzi este – conform Legii nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților – un document prin care se asigură protejarea mediului în intravilanul localităților și este obligatoriu pentru București încă din 2011.

Piste de biciclete

NU au fost realizați decât 6 km piste de biciclete în 2 ani de mandat al lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei, potrivit surselor Gândul.

Nicușor Dan (2020): ”Vom demara proiectul Centura Verde a Bucureștiului” & ”Pădurea Urbană”

NU s-a realizat această promisiune. Proiectul era început, de fapt, de fosta administrație.

”Centura Verde București este un proiect început de Gabriela Firea, fostul primar general al Bucureștiului. Trebuie realizat împreună cu Ministerul Mediului și Consiliul Județean Ilfov. Nu s-a făcut, din păcate, niciun pas”, afirmă specialiștii chestionați de Gândul.

NU a fost îndeplinită această promisiune.

”Aici trebuia făcut, înainte de toate, un protocol cu Ministerul Apărării Naționale. Nu s-a făcut transferul de proprietate al terenului de la MApN în proprietatea – să zicem – a PMB, dar înainte era făcut un proiect prin care se dăduse în administrarea Primăriei Sector 5. Se dorea ridicarea unui cartier, la vremea respectivă, nu era vorba despre o pădure. În același timp, conceputul acesta de pădure urbană, folosit de Nicușor Dan în campanie, nu există. Este doar un concept inventat de Nicușor Dan”, au mai precizat specialiștii în administrație.

Nicușor Dan nu se poate ”lăuda” nici la capitolul ”poluare”

La capitolul ”poluare”, Nicușor Dan stă, aparent, ceva mai bine, ceea ce ar însemna că s-au diminuat problemele legate de calitatea aerului în București.

Dar sursele Gândul precizează că totul poate ”păcăli”, din acest punct de vedere, iar statisticile nu transmit că munca lui Nicușor Dan a fost încununată de succes, ci că a existat o conjunctură ”favorabilă” primarului general al Capitalei.

”Nu mai există marii poluatori industriali ai Bucureștiului, industrializarea Capitalei fiind la pământ. Mai mult, au fost închise gropile de gunoi Iridex și Glina. Dar nu pentru că primarul general ar fi descoperit nereguli, în urma controalelor, ci pentru că respectivele gropi au atins capacitatea maximă de absorbție a deșeurilor. De asta au fost închise”, afirmă specialiștii în administrație.

CITEȘTE ȘI:

ANALIZĂ GÂNDUL | Nicușor Dan, bilanț după 1/2 din mandatul de primar. URBANISMUL (ep. 1): ”Sectorul imobiliar decimat va conduce, într-un final, la distrugerea economică a Bucureștiului” | EXCLUSIV VIDEO

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Vedeta de filme pentru adulți Jenna Jameson a mai primit o lovitură după ce medicii...
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Românca al cărei nume este gravat pe mașinile Tesla se luptă acum cu Elon Musk....
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de...
Alimentul-minune pe care japonezii îl mănâncă înainte de a merge la somn. Se trezesc fericiți...
Cum s-a schimbat viața "europenilor" din Siliștea Gumești, după aderarea la UE: "Noi avem nici...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Costel Corduneanu va fi înmormântat într-un sicriu de lux! Prețul lui atinge sume de ordinul...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Marea Britanie îşi întăreşte legislaţia împotriva pornografiei deepfake
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
INTERZIS total pentru cei care stau la APARTAMENT. Regula obligatorie pentru ziua de 1 Mai
Capii lumii interlope, la priveghiul lui Costel Corduneanu. Hotelurile din Iași nu mai au camere
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna...
Mădălin s-a izbit de un copac când a aflat că iubita îl înșală! Ireal ce...
Tavi Clonda s-a săturat de jignirile din mediul online! Artistul intenționează să îi blocheze pe...
De ce Denisa Tănase nu a devenit mamă până la 37 de ani: " Îmi...
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui...
Corpurile femeilor au devenit „câmpuri de luptă”, avertizează ONU