Prima pagină » Actualitate » Angajații din sistemul sanitar au ajuns la capătul răbdării. „Suntem chiar ultimii oameni din sistem? O infirmieră a trăit cu 1.800 lei pe lună, în pandemie. E anormal, incorect, imoral!”

Angajații din sistemul sanitar au ajuns la capătul răbdării. „Suntem chiar ultimii oameni din sistem? O infirmieră a trăit cu 1.800 lei pe lună, în pandemie. E anormal, incorect, imoral!”

Angajații din sistemul sanitar au ajuns la capătul răbdării.

Cadrele medicale încep protestele în Piața Victoriei, de săptămâna viitoare, împotriva Guvernului Cîțu. Angajații din sistemul sanitar sunt total nemulțumiți de înghețarea salariilor.

Reprezentanții Federaţiei Solidaritatea Sanitară au pregătit, la nivelul județelor, mitinguri în fața prefecturilor, precum și un protest de amploare, joia viitoare, în Piața Victoriei.

Angajații din sistemul sanitar susțin că nu mai sunt respectați din punct de vedere salarial, în condițiile în care își riscă viața zilnic pentru a salva pacienții infectați cu COVID-19.

“Anul trecut am avut promisiuni şi nu s-a întâmplat nimic. Anul acesta ne-a adus surpriza îngheţării salariilor pentru personalul auxiliar din spitale, pentru personalul TESA (n.r. tehnic, economic, social şi administrativ). Este anormal, incorect, imoral, este vorba despre cei care reprezintă partea nevăzută a sistemului medical. COVID-ul nu e ţinut sub control doar de medici şi asistenţi. Este obligatoriu să fie în echipă infirmiera, îngrijitoarea, brancardierul, personalul TESA, care asigură suport logistic actului medical. Se consideră discriminaţi, pe bună dreptate.

O infirmieră are salariul de încadrare de 2.100 de lei şi câştigă net, după aplicarea sporurilor, aproximativ 1.800 de lei. Cu banii ăştia au trăit şi în pandemie, şi în afara pandemiei. Nemulţumirea e masivă. Se uită la noi (membrii de sindicat) şi ne întreabă – Suntem chiar ultimii oameni din sistem?”, a declarat Radu Vasile, co-preşedinte al Federaţiei Solidaritatea Sanitară, într-o intervenţie la Antena 3.

Cadrele medicale, protest împotriva Guverului Cîțu. Ce revendicări au angajații din sistemul sanitar

Potrivit unui comunicat postat pe contul oficial de Facebook, Federaţiei Solidaritatea Sanitară va organiza acțiunile de protest pentru susținerea următoarelor revendicări:

1. Adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru protecția sănătății și securității salariaților din sănătate (echipamente, circuite, resurse materiale și umane etc.), astfel încât să determine o reducere semnificativă a numărului de salariați nou infectați SARS-CoV-2 și, mai ales, decedați din cauza COVID-19. Măsurile trebuie să includă:

a. Elaborarea unei campanii adecvate de informare a salariaților din sănătate în privința vaccinării.

b. Stabilirea standardelor privind durata de utilizare a echipamentelor individuale de protecție și asigurarea acestora în cantitatea necesară și la calitatea corespunzătoare.

c. Elaborarea unui normativ de personal adecvat tratamentului pacienților COVID-19.

d. Reducerea timpului de lucru continuu în echipament individual de protecție la 3 ore.

e. Includerea COVID-19 ca boală profesională pentru lucrătorii din sănătate.

2. Respectarea dreptului legal la pensia de urmaș pentru copiii colegilor decedați la datorie.

3. Creșterea salariilor de bază pentru toate categoriile de lucrători începând cu 1 ianuarie 2021 la nivelul prevăzut de legea salarizării pentru anul 2022. Anularea reducerii salariilor de bază prevăzută de OUG nr. 226/2020.

4. Raportarea tuturor sporurilor lucrătorilor din sănătate la salariile de bază actuale și acordarea tuturor sporurilor pentru condiții de muncă la nivel maxim.

5. Acordarea stimulentului de risc pe întreaga durată a pandemiei pentru toți salariații din sănătate.

6. Acordarea tuturor drepturilor salariale prevăzute de lege, respectiv sporul de până în 30%, sporul pentru combaterea epidemiei și plata orelor suplimentare, pentru toți lucrătorii care încă nu au beneficiat de ele.

7. Plata gărzilor cu tariful orar aferent normei de bază.

8. Reașezarea asistentelor medicale în grila de salarizare în sensul creșterii locului pe care-l ocupă în ierarhia salarială, corespunzător locului pe care-l au în echipa medicală, respectiv contribuției la tratamentul și îngrijirea pacienților.

9. Posibilitatea lucrătorilor din sănătate de a beneficia de reducerea stagiului de cotizare (vârstei de ieșire la pensie) proporțional cu activitatea desfășurată peste norma de bază.

Federația „Solidaritatea Sanitară” este organizație reprezentativă la nivelul sectorului Sănătate, având ca membri peste 25.000 de salariați din acest sector. Acțiunile federației sunt desfășurate pentru apărarea și promovarea drepturilor lucrătorilor din sectorul sanitar.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
AMERICANII PLEACĂ DIN IRAK! După două decenii, SUA își retrag trupele. Iranul și aliații săi sărbătoresc plecarea
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
O ȚARĂ EUROPEANĂ, LOVITĂ DE HACKERI! Datele a peste 600.000 de clienți, posibil compromise
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Care este cea mai fericită țară în 2026? În top se află și o țară aflată în război!
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!