Prima pagină » Actualitate » Coordonatoarea organizației din Austria care a reclamat uciderea ursului Arthur: ”Este revoltător că oameni influenți pot vâna animale protejate în alte țări pentru mulți bani” (INTERVIU EXCLUSIV)

Coordonatoarea organizației din Austria care a reclamat uciderea ursului Arthur: ”Este revoltător că oameni influenți pot vâna animale protejate în alte țări pentru mulți bani” (INTERVIU EXCLUSIV)

Loredana Dinu
Coordonatoarea organizației din Austria care a reclamat uciderea ursului Arthur: ”Este revoltător că oameni influenți pot vâna animale protejate în alte țări pentru mulți bani” (INTERVIU EXCLUSIV)

Ann-Kathrin Freude, coordonatorul Verein Gegen Tierfabriken (VGT), organizația pentru drepturile animalelor din Austria care l-a acuzat pe prințul Emanuel von und zu Liechtenstein de braconaj, spune că România ar trebui să răspundă pentru uciderea ursului Arthur. Mai mult, activista spune că România, prin neimplementarea măsurilor în vederea protejării urșilor, ”a atras turiști străini pentru a ucide animale protejate”.

Într-un interviu exclusiv pentru Gândul, Ann-Kathrin Freude spune că în vânătoarea de trofee ”sunt mulți bani implicați”.

Ann-Kathrin Freude susține că România nu a încercat niciodată să aplice alternative pentru ca urșii să nu fie uciși.

Activista mai spune că povestea lui Bruno, ”ursul-problemă”, ucis de un vânător german în timp ce călătorea prin Austria și Germania, în 2004, a rămas în memoria oamenilor. ”A fost împușcat pentru că oamenii s-au speriat de el, chiar dacă opinia publică s-a împotrivit”.

Reamintim că oganizația Agent Green a făcut public acest caz. Prințul austriac Josef-Emanuel von und zu Liechtenstein a împușcat ursul în baza unei derogări date pentru un alt urs, care le făcuse probleme localnicilor din localitatea Ojdula, din județul Covasna, a declarat președintele Agent Green, Gabriel Păun.

După două zile de la scandalul internațional, prințul Emanuel von und zu Liechtenstein a declarat pentru presa din Austria că nu el l-a împușcat pe cel mai mare urs din România, susținând că are probe pentru asta.

Lucrăm îndeaproape cu organizația Agent Green din România și se pare că una dintre informațiile primite este că acest urs iconic a fost împușcat. Suntem la curent cu faptul că s-au putut obține toate documentele necesare despre vânătoare, inclusiv permisul care menționa numele prințului  în clar, raportul de vânătoare și trofeul obținut, acest urs magnific.

Cum este reglementată în Austria împușcarea urșilor? 

În Austria, este interzis să ucizi un urs, așa cum este și în România. Urșii sunt protejați de legislația UE. Singurul motiv pentru a ucide în mod legal un urs este dacă acesta provoacă vătămări sau pericole oamenilor sau bunurilor acestora. Opțiunea letală este ultima soluție, asta dacă alte măsuri, cum ar fi gardurile electrice, nu împiedică revenirea ursului. În acest caz, aceste măsuri nu au fost luate. De fapt, România nici măcar nu a încercat vreodată să pună în aplicare aceste măsuri.

Nu avem o populație de urși aici, în Austria. Dar sunt oameni din alte țări care călătoresc aici pentru a ucide căprioare sau mistreți, de exemplu. Vânătoarea de trofee este o problemă în toată lumea.

Este revoltător faptul că oameni influenți pot vâna animale protejate în alte țări pentru mulți bani.

Ann-Kathrin Freude, coordonator Verein Gegen Tierfabriken

Unii oameni care fac parte din elita societății văd animalele protejate ca pe un obiect, nu ca pe o ființă. Au nevoie ca în colecția lor să-i agațe pe un perete, pentru a-și putea arăta statutul social. În aceste cercuri, vânătoarea este privită că o adunare socială, precum golful.

Aveți informații despre un alt urs ucis de prințul din Austria în alte țări europene?

Nu dețin astfel de informații.

Cum arată situația în Europa?

Legile UE protejează urșii în toată Europa, dar este în mâinile fiecărei țări să se asigure că aceste legi sunt luate în serios.

În acest caz, România nu a luat suficiente măsuri pentru a se asigura că urșii sunt împușcați numai dacă nu există altă opțiune, aspect interesant pentru turiștii de vânătoare străini să vină și să omoare animale sălbatice protejate. Austria și alte țări europene sunt, de asemenea, invitate să vină.

Atât timp cât este permisă importarea cadavrului animalelor protejate, ca trofeu, oamenii vor ucide pentru a obține aceste trofee, să le atârne pe pereți.

Citește și: Comisia Europeană, sesizată în cazul uciderii ursului Arthur. Prințul de Liechtenstein, reclamat de un europarlamentar USR PLUS!

Cum se organizează sesiunile de vânătoare în Austria și în alte state din Europa? 

Se plătesc mii de euro pentru a lua viața unui animal sălbatic, chiar mai mult dacă este o specie protejată sau iconică, precum acest urs magnific. 

În vânătoarea de trofee, sunt mulți bani implicați.

Ann-Kathrin Freude

În Austria, sunt multe partide de vânătoare unde oamenii de elită se reunesc pentru a ucide animale într-o zonă. Este văzută ca o adunare socială, la fel ca și golful. Societatea civilă se opune acestor vânători ale speciilor protejate, văzute ca acte de cruzime, inutile. 

În cercurile de vânătoare, aceste practici sunt discutate regulat. 

Cazul din România ar putea ajunge chiar la Asociația austriacă de Vânătoare, care poate să decidă inclusiv să îi revoce licența prințului.

Ann-Kathrin Freude

Există grupuri care folosesc zone gri ale legislației?

Vânătorii, în general, sunt într-un cerc exclusivist, care fac dificile discuțiile deschise despre probleme și care se concentrează foarte mult pe tradiție și ritualuri. Mai ales în vânătoarea de trofee, sunt mulți bani implicați, așa că, desigur, există grupuri care încearcă să folosească zonele gri ale legii pentru a face anumite lucruri posibile, deși ele sunt interzise.

În Austria, avem o mulțime de probleme cu animalele crescute în fermele de vânat pentru a fi împușcate, cum ar fi fazanii. Nu este permisă împușcarea animalelor care s-au născut în sălbăticie sub falsa pretenție de „control al populației”.

Ce demersuri va face Verein Gegen Tierfabriken la nivel european în cazul acestei probleme?

Acest „accident” din România trebuie clarificat până la capăt, iar persoanele care au organizat uciderea ursului nepotrivit trebuie să fie răspunzătoare.
România este, de asemenea, responsabilă de această tragedie, deoarece guvernul nu acționează suficient împotriva vânătorii de trofee și nu a luat nicio măsură pentru a împiedica urșii să intre în sate.
Ann-Kathrin Freude
În prezent, pregătim o declarație, alături de toate ONG-urile care fac campanie împotriva vânătorii de trofee în toată Europa, care va fi adresată guvernelor și Comisiei Europene.
La nivel național, vom lansa o petiție pe 7 mai, pentru a determina Austria să interzică importurile de trofee, iar vânătoarea de trofee în alte țări să devină mai puțin distractivă.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc anchetează uciderea ursului Arthur, cercetările fiind făcute pentru braconaj, vânarea în alte condiţii decât cele ale derogărilor şi uzul de armă fără drept. Dosarul penal a fost deschis pe 6 mai, în urma sesizării din oficiu a organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul IPJ Covasna – Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, privind uciderea ursului Arthur de către prințul Emanuel von und zu Liechtenstein.
Garda Națională de Mediu și Garda Forestieră anchetează și ele cazul.
Președintele Agent Green a spus, pentru GÂNDUL.RO, că fermierul Bersan Gheorghe, cel de la care a pornit derogarea, nu a putut să își citească propria sesizare, în care făcuse plângerea referitoare la atacurile unei ursoaice.
În fapt, în derogare se preciza că este vorba de un exemplar din specia urs, fără să i se specifice sexul, deși localnicii se plângeau de ursoaice, nu de masculi.

Fondul de vânătoare unde a fost împușcat ursul Arthur de către prințul austriac este deținut și administrat de Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi „Botoș”, din localitatea Ojdula, județul Covasna.

Pentru această asociație s-ar fi emis de la Ministerul Mediului acordul pentru recoltarea unui exemplar de urs brun de pe raza fondului cinegetic Ojdula, semnat de un secretar de stat pe 17 februarie 2021. Derogarea era însă pentru împușcarea unei ursoaice care produsese pagube în zonă.

Ministrul Mediului a spus că trofeul de vânătoare al prințului de Liechtenstein este încă în România. Tanczos Barna susține că scoaterea trofeului din țară reprezintă faptă penală.

”Blana și craniul sunt în județul Covasna, la acea asociație de vânătoare. Nu pot să plece din ţară. Este faptă penală dacă pleacă din ţară. Este o discuţie întreagă de ani de zile cu vânătorii de ce nu se poate scoate din ţară. Nu se poate! Punct”, a afirmat ministrul Mediului.

Citește și:

Tanczos Barna: Dacă extragerea ursului nu a fost legală, sancțiunea este de 30.000 de euro și se face o urmărire penală

BOMBĂ! Legătura dintre Klaus Iohannis și prințul austriac care a împușcat ursul Arthur! Cine este Nikolaus von Liechtenstein (VIDEO)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primul război al ROBOȚILOR în Marea Neagră! Un robot ucrainean l-a scufundat pe cel rusesc
Digi24
VIDEO Mesajul lui Nicușor Dan pentru ministrul Nazare și noua lui soție. Președintele și partenera sa au participat la nuntă
Cancan.ro
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Prosport.ro
Anamaria Prodan, cadouri de nabab pentru fiul ei: duplex în nordul Bucureştiului, apartament la Dubai şi un SUV de lux!
Adevarul
Vine o nouă criză financiară? Cum arată România în 2026 față de 2008
Mediafax
Călin Georgescu, mesaj SURPRIZĂ de la Oradea: „Nu sunt în campanie electorală. Sunt într-o lucrare”
Click
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
Digi24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Cancan.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
Veninul de scorpion, cercetat ca posibilă sursă pentru noi tratamente ale bolilor hepatice
Mediafax Italia
Localitatea care a rămas fără polițist local. Primarul este nevoit să patruleze pe străzi
Mediafax Spania
Cine are CELE MAI MARI PENSII?! Încasează peste 3.000 de euro în fiecare lună după o viață muncită... în mină