În cursul dimineții de 27 februarie, sistemele radar ale MApN au detectat, la ora 06.57, o dronă în spațiul aerian ucrainean, în evoluție către nordul județului Tulcea.
UPDATE Dronă rusească mitraliată de ucraineni la 100 km cu graniţa românească
„Conform procedurilor de poliție aeriană, două aeronave F-16 Fighting Falcon de la Baza Aeriană Feteşti au decolat la ora 09.04 pentru cercetarea si monitorizare a spațiului aerian.
Câteva minute mai târziu, aeronavele au confirmat contactul radar cu ținta la 9 km de Chilia Veche, pe teritoriul ucrainean, iar la 09.13 drona a fost doborâtă de sistemele de apărare antiaeriană ale armatei ucrainene, la 100 de metri de localitate.
Fiind foarte aproape de graniță, echipe specializate sunt pregătite pentru a demara o operațiune de căutare a unor eventuale resturi ale vehiculului aerian căzute pe teritoriul național
La ora 10.12 s-a dispus încetarea alertei aeriene”, precizează MApN.
Ştirea iniţială
Sistemele de apărare aeriană au fost trecute în stare de alertă, iar la ora 07.17 a fost emis mesaj de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, pentru zona vizată.
Vehiculul aerian nu a pătruns în spațiul aerian național, iar la ora 07.47 s-a dispus încetarea stării de alertă.
Asta în condiţiile în care, în ultimele două zile, MApN a detectat şi alte dispozitive de zbor din aceeaşi categorie intrate în spaţiul naţional.
Ministerul Apărării Naționale monitorizează permanent spațiul aerian, în strânsă cooperare cu aliații din NATO, pentru a asigura siguranța și integritatea teritorială a României, a transmis MApN.
Potrivit celor de la Hotnews, care au stat de vorbă cu localnicii, dispozitivul a zburat aproape 10 minute, în zona Vâlcov, situată lângă Periprava, iar asupra acestuia s-au tras focuri de artilerie.
RECOMANDAREA AUTORULUI: