Prima pagină » Actualitate » Asociația Magistraților din România critică dur implicarea serviciilor secrete în justiţia din Republica Moldova. Lupta anticorupție este vitală

Asociația Magistraților din România critică dur implicarea serviciilor secrete în justiţia din Republica Moldova. Lupta anticorupție este vitală

Asociația Magistraților din România critică dur implicarea serviciilor secrete în justiţia din Republica Moldova. Lupta anticorupție este vitală

Președinta Asociației Magistraților din România, Andreea Ciucă, critică ferm implicarea serviciilor secrete în justiţia din Republica Moldova, afirmând că se încălcă grav a separația puterilor în stat şi  independenţa justiţiei. 

„Asociația Magistraților din România (AMR) dezaprobă public încălcarea gravă a separaţiei puterilor în stat şi a independenţei justiţiei, prin ingerinţa directă a unui serviciu de informaţii secrete în justiţia din Republica Moldova.

Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) atrage atenţia asupra pericolului implicării serviciilor secrete în justiţia din Republica Moldova, plecând de la precedentul periculos şi consecintele grave pentru independenţa justitiei ale ale imixtiunii serviciilor secrete de informaţii în actul de justiţie din România.

În concret, Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova a sesizat Centrul Național Anticorupție și Procuratura Generală, pe marginea acțiunilor judecatorului de la Judecătoria Chișinău care, în 31 decembrie 2021, a emis o decizie prin care judecatorul Vladislav Clima (până nu de mult preşedinte al Asociaţiei Judecătorilor din Republica Moldova) a fost restabilit în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău. Sesizarea procuraturii a fost făcută la o dată la care hotărârea nu era încă motivată. În plus, după motivare, aceasta putea fi atacată conform procedurilor prevăzute de lege.

Reamintim că Avizul nr. 21(2018) privind prevenirea corupţiei în rândul judecătorilor, adoptat de Consiliul Consultativ al Judecatorilor Europeni, include recomandări ferme în ceea ce priveste implicarea serviciilor de informaţii in procedurile ce vizează integritatea magistraţilor. Acest aviz, ce se bazează, conform preambulului, în special pe constatările şi recomandările Grupului de State împotriva Corupţiei (GRECO) al Consiliului Europei, inclusiv pe raportul acestuia referitor la „Prevenirea Corupţiei cu privire la membrii parlamentului, Judecători şi Procurori. Concluzii şi Tendinte” (Runda a patra de evaluare a GRECO)”, prevede următoarele standarde:

  • verificările făcute prin intermediul serviciilor de securitate NU pot viza judecătorii în funcţie;
  • sub nicio formă lupta împotriva corupţiei în rândul judecătorilor nu ar trebui să conducă la interferenţa unui serviciu secret în justiţie.

În acest context, Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) face, din nou, trimitere, la consecinţele grave ale interferenței serviciilor de informaţii în cercetările penale asupra independenţei justitiei şi, prin urmare, asupra dreptului cetăţenilor la un proces echitabail.

Pe de altă parte, aşa cum AMR a subliniat repetat şi îndreptăţit, anchetarea judecătorilor pentru legalitatea şi temeinicia hotărârilor judecătoreşti pe care le-au pronunţat, prin discutarea, în cadrul respectivelor proceduri penale a aspectelor vizând tocmai legalitatea şi temeinicia hotărârilor, a fost un atac grav la stabilitatea actului de justiţie şi la independenţa justiţiei, ca pilon al statului de drept. Deci, acest tip de proceduri străine unei justiţii democratice a fost folosit şi în Romania, sub pretextul luptei anticorupţie şi în aplauzele unei părţi a mass-media, a societăţii civile, ambasadelor şi organismelor europene, cu ignorarea elementelor fundamentale ale unei justiţii independente pe care tocmai acestea le promovau şi susţineau”, se arată în comunicatul de presă.

De asemenea, judecătoarea reiterează importanța continuării luptei anticorupție și transmite Republicii Moldova că trebuie să decidă drumul pe care îl vor urma.

„Hotărârea CSM nr. 225/2019, confirmată şi consolidată prin Decizia nr. 6144/7 decembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, relevă consecinţele alarmante, pentru independenţa justiţiei, ale unei astfel de politici penale, atestând încălcarea legii în anchetarea penală a magistraţilor.

Republica Moldova se află acum la un punct de cotitură şi trebuie să decidă ce îşi doreşte: o justiţie independentă şi europeană sau o justiţie supusă, în care legalitatea hotărârilor judecătoreşti trebuie să fie „agreată” de procuratură şi de serviciile de informaţii.

Exemplul României este definitoriu pentru eşecul celui din urmă model, cât şi pentru consecinţele vătămătoare ale acestuia asupra încrederii cetăţenilor în justiţie.

Faptul că un sistem în care legalitatea hotărârilor judecătoreşti este verificată, repusă în discuţie prin anchete penale nu poate fi admisibil, rezultă şi din Avizul nr. 3(2002) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni. Potrivit acestuia, puterile încredinţate judecătorilor nu sunt supuse doar legilor interne, ca expresie a voinţei naţiunii, ci şi principiilor dreptului şi justiţiei internaţionale, aşa cum sunt recunoscute în societăţile democratice moderne; fiecare judecător trebuie să facă totul pentru a susţine independenţa juridică, atât la nivel instituţional, cât şi individual; judecătorul nu trebuie să lucreze sub ameninţarea unei pedepse pecuniare, cu atât mai puţin a uneia cu închisoarea, a cărei prezenţă poate, chiar subconştient, să îi afecteze judecata; corectarea erorilor judiciare (fie că ţin de jurisdicţie, fond sau procedură) trebuie să se realizeze printr-un sistem corespunzător de căi de atac.

Aşa cum a făcut în mod constant, AMR va susţine întotdeauna aceste principii, fără de care o justiţie independentă nu există; de aceea, dezaprobă ferm ingerinţa directă a unui serviciu de informaţii în justiţia din Republica Moldova, dat fiind că aceasta reprezintă o încălcare gravă a separaţiei puterilor în stat şi a independenţei justiţiei – urmând a susţine demersurile colegilor moldoveni în faţa Asociaţiei Europene a Judecătorilor şi în faţa forurilor europene competente”, se transmite Președinta Asociației Magistraților din România, Andreea Ciucă, printr-un comunicat de presă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Mirabela Grădinaru, la Kiev în locul lui Nicușor Dan. Analist: „Constituția României este foarte clară asupra reprezentării”
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce te trezești în fiecare noapte la 02:30? Explicația unui renumit profesor român și regula simplă pentru un somn bun
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?