VIDEO | SUA și Rusia dețin „Avionul Apocalipsei”. Ce este și ce rol are (DOCUMENTAR)

Publicat: 30/03/2022, 20:30
Actualizat: 30/03/2022, 20:42

Pentru prima dată de când s-a instalat la Casa Albă, președintele Joe Biden a ajuns în Europa pentru a participa la mai multe reuniuni de urgență în contextul crizei din Ucraina.

Biden și aliații săi speră să pună capăt războiului și să prezinte un nou pachet de măsuri prin care Rusia va fi pedepsită, iar Ucraina ajutată.

Totodată, președintele american speră să demonstreze unitatea occidentală în fața acțiunilor ilegitime ale Moscovei. Însă, orice măsuri punitive sunt luate de liderii occidentali, ele tot ar fi insuficiente pentru a-l descuraja pe Vladimir Putin să pună capăt invaziei din Ucraina.

Joe Biden susține că Putin nu poate fi lăsat să își exercite puterea asupra vecinilor săi, iar această invazie a declanșat o „nouă bătălie pentru libertate” între democrații și autocrații.

În flota care l-a însoțit pe președintele american în timpul vizitei sale diplomatice în Europa s-a aflat și un centru aerian de comandă numit „Avionul Apocalipsei”. Acesta a aterizat pe aeroportul Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii din Suffolk, după ce a fost reperat deasupra Canalului Mânecii.

„Avionul Apocalipsei” este un Boeing 747 Nightwatch modificat, cunoscut sub numele de Boeing E-4b sau „Pentagonul zburător”. Acesta face parte din flota avioanelor Nightwatch, întreținute de armata americană încă din anii 1970.

Aeronava a fost proiectată în timpul Războiului Rece, atunci când a fost creat un grup de patru avioane de tipul Boeing E-4B Nightwatch care să asigure comanda în cazul unui atac nuclear.

Boeing-urile E-4 sunt operate de escadrila de comandă și control aeriană și sunt staționate la Baza Forței Aeriene Offutt, lângă Omaha, Nebraska.

Lungimea Avionului Apocalipsei depășește cu puțin 70 de metri, iar anvergura aripilor este de aproximativ 60 de metri. Greutatea aeronavei este de 185 de tone, iar atunci când este încărcată poate decola cu până la 378 tone.

Această aeronavă poate atinge aproape 970 km/h, viteza de croazieră este de aporoape 900 km/h și poate funcționa aproape o săptămână, dacă este realimentată.

Scopul „Avionului Apocalipsei” este de a servi ca mediu mobil de comandă pentru personalul militar și pentru secretarul american al Apărării, în cazul unui război nuclear.

În acest moment, Avioanele Apocalipsei desfășoară doar misiuni de pregătire și pregătire de rutină, iar cel puțin o astfel de aeronavă este pregătită tot timpul pentru orice situație neprevăzută.

Cu alte cuvinte, Avionul Apocalipsei este, de fapt, o cameră mobilă de război în care se află analiștii militari, strategi și asistenți în comunicații care l-ar putea ghida pe președintele american în primele zile ale unui potențial război nuclear.

Deși nu sunt un secret, aeronavele Boeing E-4B sunt foarte rar menționate de forțele armate americane sau de oficialii de la Washington, iar multe dintre capabilitățile sunt strict secrete.

Avionul apocalipsei este dotat cu patru motoare, are aripile înclinate pentru o rază lungă de acțiune și poate zbura la mare altitudine. Totodată, poate susține un echipaj format din 112 persoane, cel mai mare echipaj din orice aeronavă din istoria Forțelor Aeriene ale SUA și poate fi realimentat în aer, lucru care îi permite să survoleze zile întregi.

Interiorul aeronavei este un adevărat centru de comandă, care costă peste 200 de milioame de dolari. Aeronava are trei punți operaționale: sperioară, mijlocie și inferioară. Avionul conține stații pentru pilot, copilot și inginerul de zbor, plus stația specială de navigație care, în mod normal, nu se găsește pe avioanele Boeing 747 comerciale.

Aeronava este dotată la interior cu o zonă cu 18 paturi supraetajate, opt băi, o sală de informare care are capacitatea de a proiecta grafica computerizată, o sală de conferințe și briefing-uri, zone de lucru și spații de conducere.

Ferestrele acestei aeronave, puține la număr, conțin plase de sârmă pentru a rămâne intacte, iar echipamentele și cablurile de la bord sunt întărite și există o ecranare termică și nucleară în situația unei explozii.

Totodată, deși multe aeronave mai vechi au fost modernizate cu cârlige de sticlă, Avionul Apocalipsei are sisteme de apărare de ultimă generație, dar folosește și instrumente de zbor analogice tradiționale, lucru care îi permite să continuie să funcționeze chiar și atunci când aceasta este expusă la pulsul electromagnetic al unei explozii nucleare și sunt și mai puțin susceptibile în cazul atacurilor cibernetice.

Avionul este echipat și cu scuturi speciale care protejează pasagerii și echipajul de efectele termice ale posibilului război. În partea superioară a avionului se află o zonă specială care conține peste 65 de antene și antene de satelit, astfel încât avionul E-4B poate să comunice cu alte nave, submarine, avioane și linii fixe din toată lumea.

Washington întreţine o flotă de „Pază de noapte” formată din patru aparate Boeing 747 E4-B încă din anii 1970. Cel puțin unul dintre acestea este pregătit să decoleze 24 de ore din 24, în fiecare zi și este menținut pe poziții în cazul unui război nuclear.

Rusia, la rândul său, deține astfel de „avioane ale apocalipsei”. Aeronava Rusiei este un Ilyushin Il-80, care mai este cunoscut și sub numele de Maxdome. Il-80 este unul dintre cele patru „avioane ale Apocalipsei” aflate în serviciul Federației Ruse.

Acest avion este conceput să reziste atacului nuclear și pentru a asigura că președintele rus ar putea emite ordine armatei, din interiorul acestei aeronave.

La sfârșitul lunii februarie, americanii au ridicat de la sol Avionul Apocalipsei, pentru un zbor de antrenament, la doar câteva ore după ce liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a ordonat plasarea în stare de luptă a forțelor nucleare ruse.

Misiunea a durat patru ore, iar aeronava a decolat de la o bază militară americană din Nebraska. În cadrul misiunii, aeronava a fost însoțită de alte avioane de escortă, specializate în urmărirea rachetelor balistice.

Site-urile care urmăresc zborurile militare au afirmat că Avionul Apocalipsei are un indicativ de apel, „GORDO15”.

Ieșirile programate ale acestor aeronave sunt necesare, pentru a le menţine întotdeauna gata de utilizare. Dar mai multe site-uri care monitorizează mişcările avioanelor au observat şi că abia a doua zi după primul zbor, acelaşi avion militar părea gata să decoleze a doua oară.

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Mama Andreei Morega, studenta ucisă la Timișoara, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Hidroelectrica, prima propunere de dividend de când este companie listată la Bursa de Valori: 13,99...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Anunț despre CARNEA DE PUI din magazine. Producătorii au spus care este ADEVĂRUL, de fapt
Prințul Harry, presat de Meghan să se împace cu Familia Regală. Este un interes la...
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Topirea calotelor glaciare modifică forma Pământului și îi accelerează rotația