Prima pagină » Actualitate » Bărbat din Constanța, trimis în judecată sub control judiciar după ce a amenințat mai mulți polițiști cu un topor (VIDEO)

Bărbat din Constanța, trimis în judecată sub control judiciar după ce a amenințat mai mulți polițiști cu un topor (VIDEO)

Bărbat din Constanța, trimis în judecată sub control judiciar după ce a amenințat mai mulți polițiști cu un topor (VIDEO)

Un bărbat din județul Constanța a fost trimis în judecată sub control judiciar, după ce – la începutul acestei luni – a amenințat oamenii legii cu toporul și s-a urcat pe autospeciala de Poliție, lovind cu pumnii. Individul se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Potrivit Replicaonline.ro, în data de 3 decembrie, în jurul orei 16.45, lucrătorii din cadrul din cadrul Secției 8 de Poliție Rurală Băneasa au direcționați prin dispecerat să se deplaseze pe strada Giamiei din satul Făurei, comuna Băneasa, ca urmare a faptului că o persoană reclamase că un vecin avea un comportament agresiv, aducând injurii la adresa persoanelor aflate în zonă.

Ajunși la fața locului, cei doi polițiști l-au observat pe Asan Chemal, care mergea pe mijlocul drumului și care se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Unul dintre polițiști a coborât din autospecială și s-a îndreptat către bărbat, însă acesta a devenit extrem de agresiv, începând să îl amenințe cu moartea.

Apoi, Chemal a intrat într-o curte, ieșind la scurt timp cu un topor în mână, pe care apoi l-a ridicat deasupra capului, încercând să-l lovească pe polițist, iar omul legii a intrat în mașină.

În continuare, individul turmentat s-a îndreptat către autospeciala de Poliție, dorind să lovească cu toporul, dar atunci a intervenit o femeie, care se pare că e mama inculpatului, aceasta luându-i toporul.

Dar individul tot nu s-a potolit. A început să lovească cu pumnii în mașină și chiar s-a urcat pe capotă, sărind și lovind parbrizul. În cele din urmă a fost imobilizat, polițiștii pulverizând și spray iritant lacrimogen.

Pe 4 decembrie a fost propus spre arestare, însă Judecătoria Constanța a decis să-l plaseze pe Asan Chemal sub control judiciar.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au depus contestație, iar pe 8 decembrie, magistrații Tribunalului Constanța au admis-o, Asan Chemal fiind arestat la domiciliu, iar prin rechizitoriul din data de 21 decembrie 2021 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța s-a dispus trimiterea în judecată sub control judiciar a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj (două fapte) și tulburarea ordinii și liniștii publice.

„Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că, în seara de 03 decembrie 2021, la ora 16:58, în contextul intervenţiei la un apel 112 al unui echipaj de poliție din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Băneasa, pe str. Geamiei din satul Făurei, comuna Băneasa, inculpatul A.C., aflat sub influența băuturilor alcoolice, i-a amenințat pe cei doi polițiști din echipajul de intervenție că îi va omorî, le-a adresat cuvinte jignitoare, s-a îndreptat în direcția acestora având în mână un topor, s-a urcat cu picioarele pe autospeciala de poliție și a spart parbrizul acesteia prin lovirea repetată cu pumnii, prin acțiunile sale de violență morală și fizică tulburând ordinea și liniștea publică din localitate”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre soluţionare la Tribunalul Constanţa.

Punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor preventive sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nici o situaţie să înfrângă prezumţia constituţională de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.

FOTO & VIDEO: Replica/Youtube

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu o singură condiție. Mașinile pe benzină și diesel ar putea fi vândute și după 2035
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Sub 5.000 de euro pentru un apartament cu două camere! Ce ascunde, de fapt, oferta ANAF
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Trebuie să schimbăm atitudinea”. Ce spune Andrei Coubiș, înainte de meciurile din Liga Națiunilor cu Polonia și Bosnia și Herțegovina
Click
Mihaela Rădulescu, mesaj dur după pierderile care i-au schimbat viața: „Nu mai sunt aceeași. Nu mai am răbdare”
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
1.000 lei amendă pentru toți șoferii din București care fac această greșeală în 2026. Majoritatea cred că e ceva normal, dar legea este clară
Ce se întâmplă doctore
Meteorologii ANM au actualizat prognoza până la începutul lunii decembrie. Se anunță ninsori puternice
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cantitatea de lumină la care te expui zilnic ar putea fi un puternic predictor al demenței
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi