Prima pagină » Actualitate » Bărbat din Timișoara, arestat preventiv pentru ULTRAJ după ce a ameninţat un agent-şef, chiar în secția de Poliţie, că îl va bate şi îl va ucide

Bărbat din Timișoara, arestat preventiv pentru ULTRAJ după ce a ameninţat un agent-şef, chiar în secția de Poliţie, că îl va bate şi îl va ucide

Marian Popescu
Bărbat din Timișoara, arestat preventiv pentru ULTRAJ după ce a ameninţat un agent-şef, chiar în secția de Poliţie, că îl va bate şi îl va ucide
Sursa FOTO - caracter ilustrativ: Facebook

Un timișorean a ameninţat un agent-şef, chiar într-o secție de poliţie, că îl va bate şi îl va ucide, apoi i-a ameninţat şi familia acestuia. Agresorul a fost arestat preventiv 30 de zile, pentru ultraj.

Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, transmis luni, incidentul a avut loc la Secţia 4 Poliţie Timişoara, în data de 12 noiembrie.

„În sediul Secţiei 4 Poliţe Urbană, inculpatul a ameninţat persoana vătămată, agent şef de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu săvârşirea unor infracţiuni de lovire şi omor asupra acestuia şi a proferat ameninţări asupra copiilor şi soţiei agentului de poliţie, de natură a-i produce o stare de temere acestuia”, se arată în comunicat, transmite news.ro.

Potrivit anchetatorilor, inculpatul a fost dus la Secţia de Poliţie după ce a fost oprit în trafic de un poliţist care a constatat că acesta nu avea permis de conducere.

Agentul avea body cam-ul pornit, iar mopedistul a început să îl ameninţe pe agent. Bărbatul, aflat pe un moped, a refuzat recoltarea de probe biologice.

Faţă de inculpat, procurorul de caz a formulat o propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, care a fost admisă de  judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Timişoara.

Sursa FOTO – caracter ilustrativ: Facebook

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Războiul nu a fost niciodată atât de aproape”. Germania își trimite militarii pe flancul estic al NATO
Digi24
„Consideră că suntem epuizați”. Putin crede că SUA sunt slăbite de războiul cu Iranul, potrivit serviciilor secrete americane
Cancan.ro
Victoria Ionescu, condusă pe ultimul drum de către fostul iubit. Cine este Luca de Mezzo, de fapt
Prosport.ro
Imaginile verii cu David Popovici! Și-a luat o „bijuterie” nouă, de 160.000 de euro
Adevarul
Cine mai poate opri omul lui Putin să câștige Franța. Expert: „Riscăm ca Europa de Est să fie abandonată”
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
„E un nou standard?” Clientul unui restaurant din Cluj, revoltat de ce a găsit pe nota de plată
Digi24
Cine este Haakon, prințul care a vrut să stea departe de viața regală și a ajuns noul rege al Norvegiei
Cancan.ro
Gestul SFÂȘIETOR făcut de mama Victoriei, după ce și-a îngropat fiica: 'Ce cauți, tu mamă, aici?' 🥲
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Service-ul i-a spus că trebuie schimbat motorul. Femeia a reparat singură mașina cu 430 de euro
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale