Prima pagină » Actualitate » Bolid de lux, de 60.000 de euro, FURAT din Italia, descoperit la Vama Albița

Bolid de lux, de 60.000 de euro, FURAT din Italia, descoperit la Vama Albița

Un bărbat a fost prins la punctul de frontieră Albița în timp ce încerca să intre în România la volanul unui autoturism furat din Italia, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră.

Bărbatul cu dublă cetățenie, poloneză și moldovenească, în vârstă de 45 de ani, le-a spus polițiștilor de frontieră că a închiriat mașina printr-un prieten italian pentru a călători prin spațiul Schengen.

Cu toate acestea, nu a putut prezenta niciun document care să confirme închirierea.

Verificările făcute au arătat că autoturismul figura ca furat în bazele de date ale autorităților italiene.

„Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a mijlocului de transport, colegii noștri, cu sprijinul ofițerilor Agenției Frontex care își desfășoară activitatea în cadrul Biroului Focal Albița, au efectuat verificări specifice, în urma cărora, au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind furat, semnalare introdusă de autoritățile din Italia”, se arată în comunicatul polițiștilor.

Mașina, în valoare de aproximativ 300.000 de lei, a fost reținută, iar șoferul este cercetat pentru furt.

CITEȘTE ȘI:

Motivul incredibil pentru care un șofer din București s-a dat jos din LAMBORGHINI și a lăsat bolidul de lux pe linia de tramvai! „Vă vine să credeți?”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Tensiuni maxime. Americanii au lovit 140 de ținte din Iran. Teheranul atacă Bahrainul, Iordania, Qatarul, Omanul și Kuweitul
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Imagini hot! „Prea frumoasă ca să fie adevărată!”. Faimoasa Paige Spiranac a negat vehement că a folosit AI
Adevarul
Cine sondează opinia publică și cum pot influența sondajele politica din România
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Se mărește familia lui Carmen de la Sălciua. A anunțat venirea pe lume a unui copil: „Sunt fericită cu tot sufletul”
Digi24
Un oraș european sufocat de turiști interzice accesul cu mașina în centrul vechi pe timpul verii. Ce amenzi riscă șoferii
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?