Prima pagină » Actualitate » BREAKING. Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea. Decizie definitivă a ÎCCJ

BREAKING. Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea. Decizie definitivă a ÎCCJ

BREAKING. Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea. Decizie definitivă a ÎCCJ

Traian Băsescu, fostul președinte al României, a fost colaborator al Securității, a decis, miercuri, Înalta Curte de Casație și Justiție, care a menținut astfel hotărârea instanței de fond.

Totodată, Curtea Supremă a respins miercuri apelul depus de fostul președinte Băsescu față de decizia Curții de Apel București. Decizia este definitivă.

Potrivit specialiștilor în Drept consultați de Gândul, Traian Băsescu nu își va pierde mandatul de europarlamentar deoarece o astfel de decizie nu este prevăzută în lege.

Decizia instanței vine după ce documentele depuse în instanţă de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) au arătat că Băsescu ar fi avut un ofiţer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, şi că ar fi dat două note informative olografe, semnate cu numele de cod ”Petrov”.

Conform CNSAS, pe parcursul colaborării cu Securitatea, Traian Băsescu a furnizat informaţii prin care denunţa colegi de facultate și de serviciu pentru presupuse ”activităţi potrivnice regimului totalitar comunist”, precum intenţia de a pleca în străinătate şi relaţii cu cetăţeni străini, existente în notele informative date în 05.05.1975.

Minuta ședinței ÎCCJ:

Admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu. Respinge, ca fiind inadmisibil, recursul declarat de recurentul Ene Nicanor George, prin mandatar Ene Dragoş Marian, împotriva Sentinţei civile nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Respinge, ca fiind nefondat, recursul declarat de recurentul Ene Nicanor George, prin mandatar Ene Dragoş Marian împotriva Încheierii de amânare a pronunţării, din data de 05 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Respinge, ca fiind inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de recurentul-pârât Băsescu Traian. Respinge, ca fiind nefondat, recursul, astfel cum a fost precizat la data de 5 noiembrie 2021, declarat de recurentul – pârât Băsescu Traian împotriva Sentinţei nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Ciuvică Mugur-Cristian, în interesul intimatului-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 martie 2022.

Context:

Pe 20 septembrie 2019, Curtea de Apel București a admis decizia CNSAS, admițând ca Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă. Potrivit CNSAS, fostul președinte Traian Băsescu a dat note informative ce ar fi dus la menținerea în țară a unui coleg de la Marină. Din documentele depuse în instanță de CNSAS rezultă că Băsescu ar fi avut un ofițer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, și că ar fi dat două note informative olografe.

Conform CNSAS, pe parcursul colaborării cu Securitatea, Traian Băsescu a furnizat informații prin care se denunțau activități potrivnice regimului totalitar comunist, precum intenția de a pleca în străinătate și relații cu cetățeni străini, existente în notele informative date în 05.05.1975.

Nu am știut că Contrainformaţiile Militare sunt Securitatea. Am crezut că e un serviciu al Ministerului Apărării Naționale„, s-a apărat el.

Traian Băsescu a precizat că studenții de la Secția civilă a Institutului de Marină nu aveau interdicția de a lua legătura cu cetățeni străini, de a avea relații cu aceștia în afara cadrului profesional. Acesta a amintit că vara, ca studenți, mergeau la Mamaia, unde se întâlneau cu tineri din Cehoslovacia.

Recomandarea video

Mediafax
Ce efect are plictiseala asupra COPIILOR. Detaliul ignorat de părinți: Mare grijă!
Digi24
Ceasuri Rolex, lingouri de aur și o diplomație „decimată din interior”. Cum funcționează politica externă a Americii în era Trump 2.0
Cancan.ro
Vlăduța Lupău, vizată într-un dosar penal internațional. Autoritățile din două țări, în alertă
Prosport.ro
Gigi Becali a pierdut o avere dintr-un foc, dar nu-i pasă: „Am dat 14.000.000 de euro din banii mei”
Adevarul
Trump crede că Rusia va ajuta la reconstrucția Ucrainei. Reacția ironică a lui Zelenski
Mediafax
Patronii au anunțat ce se va întâmpla în următoarele TREI luni. Ce ne așteaptă, de fapt, la începutul lui 2026
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Fostul preşedinte al Curţii, Augustin Zegrean, despre actuala decizie a CCR: „Duminica nu se judecă nicăieri în lume”
Cancan.ro
Ion Drăgan, înmormântat pe ritmuri de folclor! Colegii lui i-au adus un ultim OMAGIU COPLEȘITOR. Imagini dureroase de la momentul de 'adio!'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Spătar! Imagini incendiare cu regina muzicii R&B! Așa se menține în formă artista
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Unde e trecută norma de poluare în Cartea Mașinii. Impozitul auto 2026 depinde de această informație
Descopera.ro
De ce, indiferent cât ai mâncat, mai ai loc și pentru desert?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
(P) Ușa potrivită pentru clima din România: etanșare, rezistență, întreținere