Prima pagină » Actualitate » Cadavrul unui necunscut, găsit în parcul de vis-a-vis de Spitalul Județean de Urgență Craiova

Cadavrul unui necunscut, găsit în parcul de vis-a-vis de Spitalul Județean de Urgență Craiova

Elena Ailuţoaei

Cadavrul unui bărbat a fost găsit de trecători într-un foișor din parcul de lângă Spitalul de Urgență din Craiova. Identitatea răposatului nu a fost încă descoperită, nici cauza morții. Ancheta procurorilor este în desfășurare.

Un craiovean a sunat marți după-amiază la 112 și a relatat că pe o bancă dintr-un foișor aflat în parcul aflat vis a vis de Spitalul Județean de Urgență Craiova este cadavrul unui bărbat. La fața locului a ajuns o echipă de criminaliști pentru cercetări.

„În această după-amiază, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat cu privire la faptul că, în zona „Parcul Mureș”, din municipiul Craiova, o persoană a fost găsită decedată.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Craiova, împreună cu specialiști criminaliști, fiind găsit găsit cadavrul unui bărbat, momentan neidentificat.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea identității bărbatului și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, spun reprezentanții IPJ Dolj.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Erdogan scoate „MONEDA NATO”. 5 lire pentru Summitul de la Ankara, jumătate de milion în circulație
Digi24
„Este un tăntălău ajuns în locuri greșite”. Senator USR, atac dur la adresa lui Nicușor Dan
Cancan.ro
Cât a plătit un turist român pentru un cartuș de țigări, într-un duty-free din Turcia. A crezut că este o eroare!
Prosport.ro
FOTO. Au interzis-o în avion când au văzut-o: „Ești dezbrăcată!”. Ce a făcut femeia în aeroport
Adevarul
„Ne faceți un bine!” Anca Alexandrescu, reacție după ce a pierdut jumătate dintre telespectatori: „Un măr otrăvit”
Mediafax
Haos pe aeroporturile europene din cauza noului sistem de intrare/ieșire. Întârzieri de până la 5h
Click
Ce s-a întâmplat cu fața Iuliei Albu. A apărut cu bandaje la ochi și vânătăi. Explicația vedetei
Digi24
Australia investighează originea unor sfere misterioase aduse de valuri pe plajă
Cancan.ro
Orașul din România în care șoferii sunt amendați cu 5.000 de lei dacă își lasă mașinile murdare pe domeniul public
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anul 2000, pe când era toată naturală. Transformarea spectaculoasă a vedetei de-a lungul anilor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
2026: Când este cel mai bun moment să verifici presiunea în anvelope: la rece sau la cald?
Descopera.ro
De ce avem 2 plămâni și doar o singură inimă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion: – Maria își ține picioarele depărtate!
Descopera.ro
Cum a reușit China să construiască cel mai puternic supercomputer din lume?