Prima pagină » Actualitate » Când poți spăla rufele, de fapt, după Bobotează. Ce spun regulile bisericești

Când poți spăla rufele, de fapt, după Bobotează. Ce spun regulile bisericești

Când poți spăla rufele, de fapt, după Bobotează. Ce spun regulile bisericești
Când poți spăla rufele, de fapt, după Bobotează

Bobotează și Sfântul Ilie încheie ciclul sărbătorilor de iarnă din calendarul creștin ortodox. Regulile bisericești explică foarte clar la câte zile după 6 și 7 ianuarie 2026 se pot spăla rufele, de fapt.

Botezul Domnului se sărbătorește azi, 6 ianuarie, în timp ce Sfântul Proroc Ilie este prăznuit miercuri, pe 7.

La câte zile după Bobotează se spală

Ambele sărbători au o semnificație religioasă profundă, dar există și ritualuri și obiceiuri mai puțin sacre, de care românii țin cont, arată Observator. Astfel, întotdeauna la început de an, oamenii se întreabă la câte zile după Botezul Mântuitorului Iisus Hristos în apele Iordanului se pot spăla rufele, de fapt.

Conform tradiției ortodoxe, sărbătoarea este marcată cu o cruce roșie în calendar, iar credincioșii sunt îndemnați să nu ia parte la activități casnice, printre care și spălatul rufelor. Astfel, pe 6 și 7 ianuarie, credincioșii sunt sfătuiți să petreacă timpul în rugăciune.

În unele regiuni din România, spălatul rufelor este complet interzis timp de 9 zile după Bobotează. Se consideră că în perioada respectivă toate apele ar fi sfințite, iar folosirea lor la treburile gospodărești le-ar „murdări”. În concepția populară, este vorba de o lipsă de respect.

Dar acest obicei este unul popular, nu o rânduială bisericească. De altfel, reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române arată că apa nu devine sfințită în mod automat în toate râurile, izvoarele sau rețelele de alimentare publică. Sfințirea apei se face exclusiv prin sfânta slujbă săvârșită la biserică, rezultatul fiind Agheasma Mare.

Ce este Agheasma Mare

Agheasma Mare este consideră o adevărată binecuvântare a sufletului și trupului, dar și a locuinței. Tocmai de aceea, înainte de Bobotează, preotul merge și sfințește casele credincioșilor. Agheasma Mare se consumă pe nemâncate, dimineața, timp de opt zile după Bobotează. Ulterior, dacă mai rămâne apă, se păstrează cu grijă pentru momentele de adevărată nevoie de peste an.

Astfel, cele nouă zile de după Bobotează sunt, de fapt, o exagerare. Din punct de vedere religios, restricția se aplică doar zilelor însemnate cu o cruce roșie în calendar, nu mai mult.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Ce a înțeles o americancă din Oradea din ritualul de Bobotează: „Văd un preot cu un buchet de plante, stropind cu apă”

De ce să bei Agheasma Mare azi, 6 ianuarie, de Bobotează. Ce semnificație are, de fapt

Rugăciune puternică de Bobotează. Îndeplinește cele mai profunde dorințe dacă o rostim

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Atac într-un aeroport frecventat de români. Peste 300 de persoane au fost rănite și 12 pasageri și-au pierdut viața
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Război total pe bugetul UE. Germania cere măsuri și mai drastice
Click
Un teren de peste 1.000 mp se vinde cu numai 15.000 de euro. Se află în apropiere de o stațiune balneară faimoasă
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Sarcomul, cancerul RAR care poate fi confundat cu o simplă umflătură. Dr. Silvia Brotea-Moșoiu: „Pacienții ajung la medic cu tumori de 20-30 de centimetri”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli