Prima pagină » Actualitate » Care este cea mai sănătoasă pâine pentru sandviș. La ce trebuie să fi atent când o cumperi sau o faci

Care este cea mai sănătoasă pâine pentru sandviș. La ce trebuie să fi atent când o cumperi sau o faci

Care este cea mai sănătoasă pâine pentru sandviș. La ce trebuie să fi atent când o cumperi sau o faci

Sandvișul este alegerea inevitabilă pentru un mic dejun în pripă în timpul unei săptămâni de lucru. Poate conține orice, dar fără pâine nu se poate. Întrebarea este care este cea mai sănătoasă pâine din care putem încropi o gustare sățioasă.

Sandvișul este alegerea inevitabilă pentru un mic dejun în pripă. „Dar când vine vorba de a eticheta o pâine drept sănătoasă sau nu, numărul de calorii nu spune toată povestea. Pentru a alege o pâine mai sănătoasă, criteriile mele esențiale sunt conținutul de fibre și nivelul scăzut de zahăr adăugat”, spune Kaitlin Hippley, dietetician, potrivit Real Simple.

Dieteticianul recomandă alegerea unei pâini care să conțină cel puțin 3 grame de fibre, pentru a reduce senzația de foame și a crește sațietatea. De asemenea, conținutul de zahăr este important. „Mai puțin zahăr adăugat înseamnă mai puține scăderi bruște de energie, mai puține pofte și un risc mai mic de inflamație și creștere în greutate.”

„Ai nevoie, în esență, doar de cereale, apă, sare”

Brittany Brown recomandă alegerea unei pâini cu o listă cât mai scurtă de ingrediente pe etichetă.

„Ai nevoie, în esență, doar de cereale, apă, sare și uneori drojdie pentru a face pâine; orice altceva poate fi un adaos inutil”, explică ea.

Un alt dietetician, Alexis Law, subliniază: „Cea mai sănătoasă pâine este cea care te ajută să îți atingi obiectivele generale de sănătate.”

Grâul integral, opțiunea perfectă

Când vine vorba de pâinea pentru sandvișuri, toți cei trei dieteticieni sunt de acord că cea mai indicată alegere este pâinea din grâu integral 100% cu boabe încolțite.

„Pâinea din grâu integral 100% este o opțiune excelentă, deoarece oferă o cantitate mare de nutrienți (precum vitaminele din complexul B și minerale ca fierul, zincul, potasiul, magneziul, seleniul și fosforul) și fibre. Conține toate cele trei componente ale bobului — germenele, tărâța și endospermul — ceea ce crește conținutul de fibre comparativ cu pâinea albă”, explică Law.

Cât despre cerealele încolțite, Brown susține că „acestea sunt la apogeul valorii lor nutriționale, astfel că pâinea obținută din ele conține mai multe proteine, fibre și acizi grași omega-3 decât pâinea obișnuită.”

La ce trebuie să fim atenți când alegem pâinea

De asemenea, acest tip de pâine conține mai puțin gluten și mai puțini antinutrienți, care pot împiedica absorbția mineralelor, precum fierul.

„Acest tip de pâine este, de regulă, ușor de găsit în magazine și există variante accesibile, inclusiv mărci proprii”, adaugă Law.

Specialiștii avertizează să nu te lași păcălit de anumite tipuri de pâine.

„Surprinzător, multe dintre ele au puține fibre și conțin mai mult zahăr adăugat decât te-ai aștepta”, spune Hippley. Pentru a evita acest lucru, caută etichete precum „100%” sau „integral” și verifică lista de ingrediente.

În concluzie, pâinea poate face parte dintr-o alimentație echilibrată, atât timp cât este aleasă corect.

„Pâinea nu trebuie evitată, decât în caz de alergii sau intoleranțe, și poate fi o modalitate excelentă de a adăuga fibre în alimentație”, spune Law.

Pentru cea mai sănătoasă opțiune din comerț, încearcă pâinea integrală din cereale încolțite.

Recomandarea autorului: Cum alegi corect un sandviș care nu te îngrașă, potrivit dr. nutriționist Mihaela Bilic. „Evitați tot ce conține sosuri”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Vorbea despre Lucifer și putere absolută”: mărturii tulburătoare în cazul triplei crime din Târgu Jiu
Digi24
Frații Tate vor să se mute la Cluj-Napoca și să cumpere un hotel celebru, clădire istorică, unde să locuiască. Ce spune primăria
Cancan.ro
Veste DEZASTRUOASĂ pentru clienții Digi! Cresc TOATE abonamentele. Notificarea pe care au primit-o TOȚI consumatorii RCS RDS
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
De ce cresc temerile privind o posibilă confruntare între Rusia și NATO. Unde poate ataca Putin
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Reacția lui Ion Cassian, după ce Monica Tatoiu a spus că Irinel Columbeanu a fost „băiatul lui tata”: „Nu a escrocat pe nimeni, nu l-a văzut nimeni pe holurile DNA”
Digi24
Serviciile britanice dezvăluie, în premieră, câți ruși au fost uciși în războiul din Ucraina
Cancan.ro
Cum a reacționat Nicoleta Luciu, după dezvăluirile făcute de Sile Cămătaru? Actrița a uimit pe toată lumea
Ce se întâmplă doctore
O mai recunoști? Azi e celebră, dar nu mai arată deloc așa. Mulți nu își dau seama cine este! Poți ghici din prima?
Ciao.ro
Vedete cu suflet mare! Ce persoane publice din România au adoptat copii
Promotor.ro
Chinezii au șocat Salonul Auto din 2026 cu această mașină extremă
Descopera.ro
Care este cea mai RARĂ culoare din natură?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Câți kilometri are cel mai lung pod din lume și în cât timp poate fi traversat cu mașina?