Prima pagină » Actualitate » Cât CÂȘTIGĂ pe litoralul românesc un ospătar din Sri Lanka. „Toţi oamenii sunt buni cu mine”

Cât CÂȘTIGĂ pe litoralul românesc un ospătar din Sri Lanka. „Toţi oamenii sunt buni cu mine”

Cât CÂȘTIGĂ pe litoralul românesc un ospătar din Sri Lanka. „Toţi oamenii sunt buni cu mine”

Din ce în ce mai mulți antreprenori de pe litoral angajează persoane din Asia, acolo unde românii refuză joburile.

Astfel, zeci de persoane din Sri Lanka sau Bangladesh lucrează în țara noastră, fiind mulțumiți de condițiile de muncă de la noi și chiar au învățat limba română, transmite observatornews.ro.

Astfel, tinerii asiatici câștigă bani frumoși la noi în țară, de mai bine de patru ani. Este și cazul lui Ahmed, un ospătar venit din Sri Lanka pentru a lucra la noi.

„E foarte bine. Nu ştiu cum am supravieţuit patru ani aici, dar îmi place aici. Toţi oamenii sunt buni cu mine. Sunt cu iubita aici, iar compania mă ajută să-mi aduc toată familia. Îmi doresc să stau aici cât mai mult timp. Vreau să fiu aici. M-am adaptat în România”, spune acesta.

Newton, un alt ospătar din Sri Lanka, speră că își va aduce toată familia în România și să se stabilească la noi în țară.

„Făcând o comparaţie, din punct de vedere financiar, este mai bine aici. Este bine să stai aici şi să câştigi ceva bani încât să susţii şi familia”, spune el .

Muncitorii români nu prea se angajează la hotelurile sau restaurantele de pe litoral, ceea ce a determinat patronii să caute personal din afara țării.

„Înainte, efectiv, nu găseam forţă de muncă. Români. Plus că veneau, stăteau 2-3 zile, plecau. Nici măcar nu ne anunţau”, a declarat Matei Datcu, proprietar de cherhana în Agigea.

Naomi lucrează într-o cherhana din Agigea, iar pe lângă salariu, primește zilnic bani pentru masă, iar cazarea este, de asemea, acoperită.

„Am vrut să vin şi eu şi să mă bucur de o experienţă plăcută într-o ţară europeană. Şi am ales România. Plănuim să stăm aici pentru mai mult timp şi probabil o să mai mergem în Sri Lanka doar în vacanţă”, a declarat Naomi.

„În prezent, avem vreo 40 de colegi din Sri Lanka şi Bangladesh. Le asigurăm un salariu, puţin mai mare, dar pe lângă asta, transport, cazare, trei mese pe zi, ceea ce complică un pic lucrurile pe lângă procedura legală de a-i aduce”, a spus Alexandru Mihai – administrator.

Un salariu pentru un angajat străin care vine să lucreze la noi în industria ospitalității începe de la 2.500 și poate trece uşor peste 6.000 de lei pe lună.

sursa foto: captură Observator A1

Recomandarea video

Mediafax
Surse: Trump a fost avertizat cu privire la posibile represalii iraniene împotriva aliaților din Golf
Digi24
Cum a răspuns Călin Georgescu la întrebarea din ce bani trăiește. Misterul surselor de finanțare ale fostului candidat la președinție
Cancan.ro
Cum a aflat Rareș Cojoc că Andreea Popescu îl înșela cu Dan Alexa. Suspiciunile s-au confirmat în cel mai dur mod
Prosport.ro
FOTO. „Ești perfectă”. Apariției vedetei i-a extaziat pe fani
Adevarul
Cine este amiralul care conduce războiul — și calculele politice — în conflictul lui Trump cu Iranul
Mediafax
Un meteorolog a căzut de pe trotinetă în timp ce transmitea în direct la un post de televiziune
Click
Destinația de vis care i-a cucerit pe doi vloggeri români: „Ne-am dorit mult să vedem țara a cerului etern albastru și a războinicilor lui Ginghis Han”
Digi24
Cum ar putea cucerirea unei insule minuscule să prăbușească regimul de la Teheran și să deblocheze strâmtoarea Ormuz. Trump o dorește
Cancan.ro
Palme și umilințe! Prin ce a trecut Oana Ciocan alături de Jador
Ce se întâmplă doctore
Leonard Miron a ajuns de nerecunoscut. Transformare şocantă a fostului prezentator TV. A slăbit peste 60 de kg
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina a trecut de 9 lei și benzina s-a scumpit cu 15 bani! Unde se vinde cel mai ieftin carburant și ce urmează
Descopera.ro
Cea mai veche peșteră din lume este mai bătrână decât dinozaurii!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La farmacie: - Aveți medicamente anti-potență? -La ce vă trebuie?
Descopera.ro
Oamenii de știință au transformat sticle de plastic în medicament pentru boala Parkinson