Caz șocant în București! Un jandarm în vârstă de 40 de ani a murit duminică, în timp ce se afla pe stradă, în timpul serviciului. Imaginile dramatice au fost publicate de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual. În videoclip se observă care cum bărbatul se prăbușește brusc, din picioare, pe stradă, fără semne evidente că ar fi suferit anterior.
„Jandarm mort în timpul serviciului la 40 ani! Stres, ore suplimentare, epuizare, zi, noapte, vânt, ploaie, ger, riscuri, interdicții toata cariera, drepturi neacordate, abrogate, plafonate, amânate!”, a scris sindicatul SNPPPC, pe pagina de Facebook.
Jandarmeria Română a confirmat oficial decesul subofițerului și a transmis condoleanțe. „Cu profundă tristețe anunțăm trecerea la cele veșnice a colegului nostru, plutonier adjutant Marian Spînu. Îl vom păstra în amintirea noastră ca pe un camarad devotat, un profesionist care și-a îndeplinit datoria, cu seriozitate, responsabilitate și devotament. Gândurile noastre se îndreaptă către familia îndurerată și către toți cei apropiați. Suntem alături de voi în aceste clipe grele. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a transmis Jandarmeria Română.
Incidentul a readus în atenția reprezentanților SNPPPC propunerea privind creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani, care a fost criticată de aceștia.
„Bolojan vrea să ne pensionăm la 65! Și colegii mor la 30, 40, 50 de ani, de boli în legătură cu serviciul! Peste 10 polițiști sau militari mor pe lună în sistemul de AOPSN!”, a mai scris sindicatul.
În aceste momentele, Jandarmeria Română a deschis o anchetă și urmează să se stabilească împrejurările în care s-a produs decesul bărbatului de 40 de ani.
AUTORUL RECOMANDĂ