Prima pagină » Actualitate » Caz tras la indigo: încă un poștaș din Argeș a fugit cu pensiile bătrânilor

Caz tras la indigo: încă un poștaș din Argeș a fugit cu pensiile bătrânilor

Elena Popescu
Caz tras la indigo: încă un poștaș din Argeș a fugit cu pensiile bătrânilor

Banii de pensie ai bătrânilor pare că atrag tot mai mulți poștași. Astfel, dacă anul trecut, un poștaș din localitatea Călinești din Argeș pleca cu banii de pensie ai bătrânilor, iată că scenariul a ajuns să se repete. Polițiștii argeșeni au finalizat cercetările într-un alt dosar cu un poștaș acuzat că a fugit cu pensiile unor bătrâni și ale unor persoane asistate social din Argeș.

”Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de delapidare, fals și uz de fals, toate în formă continuată. Din cercetări, s-a stabilit că în perioada iunie-iulie 2018, un bărbat având calitatea de factor poștal, şi-ar fi însuşit din gestiune suma de 16.835 lei (reprezentând contravaloarea lipsei în gestiune), precum şi suma de 68.086 lei”, se arată într-un comunicat emis de IPJ Argeș.

Dosarul a ajuns la Parchet, cu propunere de trimiterea în judecată pentru delapidare, fals și uz de fals.

Suma furată a fost acoperită de Poșta Română

Valoarea prejudiciului, în sumă totală de 84.921 de lei, a fost achitată de Compania Națională Poșta Română S.A, care s-a constituit parte civilă în acest caz.

Poștașul ar putea ajunge după gratii, oamenii legii înaintând dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

Un caz similar a avut loc în comuna Călinești, unde un alt poștaș a furat pensiile, inclusiv cele de handicap, alocațiile și ajutoarele sociale pe care trebuia să le ducă la 150 de beneficiari. Și în acest caz, prejudiciul (48.120 de lei) a fost achitat beneficiarilor de către Compania Națională Poșta Română.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rogobete schimbă regulile în Sănătate. Comisiile care întârzie dosarele medicilor, luate la bani mărunți
Digi24
Un pensionar din Gorj a obținut în instanță decontarea integrală a costurilor unei operații cu robotul chirurgical la o clinică privată
Cancan.ro
Mocăniță a încălcat contractul de confidențialitate și a recunoscut tot. Cu cine a plecat de la bonfire-ul final: cu Claudia sau cu Andrușca?
Prosport.ro
Loredana, o nouă apariție îndrăzneață la 56 de ani! Prietena Simonei Halep și a Nadiei Comăneci, fără inhibiții
Adevarul
Tudorel Toader nu va mai ține cursuri la UAIC. Fiul său, Alexandru Toader, nu va mai preda, chiar dacă scapă de arestul preventiv
Mediafax
Balonul de aur. Fostul antrenor de la Viitorul Constanța, desemnat cel mai bun din lume
Click
Conacul lui Cornel Dinu, scos la vânzare. Pe ce sumă este dată proprietatea de vacanță care poartă numele nepoatei sale
Digi24
Cele trei variante transmise de Zelenski Statelor Unite pentru a opri atacurile asupra rafinăriilor rusești
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani: 'Al 3-lea Antihrist va fi nimicit'
Ce se întâmplă doctore
Cine va moșteni averea de 800.000 de euro a Mădălinei Apostol. Ce spune fostul ei partener despre bunurile dispărute
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Fizicienii ar fi creat un qubit care se poate întoarce în timp
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
AU EXPLODAT prețurile la hoteluri! Cât a ajuns să coste o cameră