CCR a decis: Recursul în casație se va putea exercita și în dosarele cu decizii definitive în care acțiunea penală a fost pusă în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate (MOTIVARE)

Curtea Constituțională a stabilit neconstituționalitatea dispozițiilor art. 434 alin. 2 lit. e din Codul de procedură penală prin decizia 208 din 7 aprilie 2022, motivarea deciziei fiind dată publicității pe data de 23 mai 2022.

Din cuprinsul motivării CCR reiese că însăși Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a apreciat că această excepție este întemeiată, arătând că aceste dispoziții ”încalcă prevederile constituționale ale art.16 alin.1 referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii, ale art.21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art.124 alin (2) referitor la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, precum și ale art. 20 alin (2) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului raportat la prevederile art.6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în condițiile în care recursul în casație nu se poate exercita –în ipoteza neconformității hotărârii penale definitive cu regulile de drept aplicabile – dacă soluția a fost pronunțată cu privire la infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.”

Judecând această excepție ridicată de Răzvan Teodorescu în Dosarul nr.2472/299/2017* și de Elena Ababei în Dosarul nr.3194/222/2015 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală, Curtea a reținut, printre altele, că “în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile, derularea procesului penal poate fi influențată de atitudinea persoanei vătămate atât cu privire la declanșarea – prin formularea sau renunțarea la formularea plângerii prealabile –, cât și cu privire la finalizarea lui, prin retragerea plângerii prealabile până la pronunțarea unei hotărâri definitive [art.158 alin.(1) din Codul penal”.

Patru ani de război în Ucraina, aproape două milioane de morți, cheltuieli astronomice și perspective sumbre. Va fi sau nu va fi pace în 2026?

05:00

MEDIU Nivelul apei din Marea Baltică a scăzut brusc. Experții climatici au descoperit cauza și anticipează efecte catastrofale

23:02

Când se pune în mișcare acțiunea penală la plângerea prealabilă a persoanei vătămate

Potrivit Codului penal, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate în cazul infracțiunilor prevăzute de dispozițiile:

Art.193 – lovirea sau alte violențe, art.196 – vătămarea corporală din culpă, art.206 – amenințarea, art.208 – hărțuirea, art.218 alin.(1) și (2) – violul, art.219 alin.(1) – agresiunea sexuală, art.223 – hărțuirea sexuală, art.224 – violarea de domiciliu, art.225 – violarea sediului profesional, art.227 – divulgarea secretului profesional, art.238 – abuzul de încredere, art.239 – abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor, art.240 – bancruta simplă, art.241 – bancruta frauduloasă, art.242 – gestiunea frauduloasă, art.253 alin.(1) și (2) – distrugerea, art.256 – tulburarea de posesie, art.284 – asistența și reprezentarea neloială, art.287 alin.(1) lit.d)–g) – nerespectarea hotărârilor judecătorești, art.302 alin.(1) – violarea secretului corespondenței, art.378 – abandonul de familie, art.379 – nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului și ale art.381 – împiedicarea exercitării libertății religioase.

De asemenea, infracțiunile de furt (art.228 – furtul, art.229 – furtul calificat și art.230 – furtul în scop de folosință), săvârşite între membrii de familie, de către un minor în paguba tutorelui ori de către cel care locuieşte împreună cu persoana vătămată sau este găzduit de aceasta, se pedepsesc numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate [art.231 alin.(1)].

Principiul oficialităţii se poate substitui însă principiului disponibilităţii în cazul infracţiunilor reglementate de prevederile art.193 şi 196 din Codul penal – lovirea sau alte violențe și vătămarea corporală din culpă – săvârşite asupra unui membru de familie, infracțiuni cu privire la care dispozițiile art.199 alin.(2) din același Cod stabilesc că acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu.

Ce au subliniat judecătorii CCR

“Astfel, dispozițiile de lege criticate creează, sub aspectul posibilității de a formula recurs în casație, un tratament juridic diferit pentru părțile procesului penal, în funcție de modalitatea de punere în mișcare a acțiunii penale – la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu –, în condițiile în care recursul în casație reprezintă mijlocul procedural prin care se repară nelegalitățile, având ca obiect verificarea conformității hotărârilor penale definitive – care soluționează fondul cauzelor – cu regulile de drept aplicabile, în scopul respectării legilor și al uniformizării jurisprudenței.

Instanța de casare judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este corespunzătoare din punctul de vedere al dreptului, prin instituirea căii extraordinare de atac a recursului în casație acordându-se prioritate principiului legalității în raport cu principiul autorității de lucru judecat. 

Așadar, din perspectiva interesului de a cere și de a obține îndreptarea erorilor de drept comise la soluționarea cauzei, persoane care se află în situații similare, și anume părțile din cauze în care judecata a fost finalizată cu soluții definitive date cu încălcarea legii, au parte de un tratament juridic diferit în ceea ce privește posibilitatea de a formula recurs în casație, în funcție de modalitatea de punere în mișcare a acțiunii penale, fără a exista o justificare obiectivă și rezonabilă”, au subliniat judecătorii CCR.

Drept urmare a constatărilor făcute, judecătorii Curții au apreciat că dispozițiile art.434 alin.(2) lit.e) din Codul de procedură penală, care exclud posibilitatea atacării cu recurs în casație a soluţiilor pronunţate cu privire la infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, “încalcă prevederile constituţionale ale art.16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art.21 privind accesul liber la justiţie și dreptul la un proces echitabil, precum și ale art.131 referitor la rolul Ministerului Public, întrucât, pe de o parte, creează pentru părți o vădită inegalitate de tratament prin împiedicarea accesului la justiție în situația soluționării cauzei prin pronunțarea unei hotărâri definitive nelegale, iar, pe de altă parte, lipsesc procurorul de pârghiile necesare exercitării rolului său specific în cadrul fazei de judecată a procesului penal.

Astfel, în cazul în care normele de procedură penală și/sau de drept penal substanțial – avute în vedere de dispozițiile art.438 alin.(1) din Codul de procedură penală cu privire la reglementarea cazurilor de casare – sunt încălcate, trebuie să se asigure atât părţii interesate, cât și procurorului posibilitatea de a cere şi de a obţine restabilirea legalităţii, prin casarea hotărârii definitive nelegale pronunţate cu privire la infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate”.

Prin urmare, CCR a admis excepția de neconstituționalitate, iar decizia a devenit general obligatorie.