Prima pagină » Actualitate » Ce studii are Doinița Oancea. Vedeta nu s-a sfiit să recunoască

Ce studii are Doinița Oancea. Vedeta nu s-a sfiit să recunoască

Ce studii are Doinița Oancea. Vedeta nu s-a sfiit să recunoască
Ce studii are Doinita Oancea

Pe Doinița Oancea o știe toată țara, după rolurile primite în serialele de succes, precum „Inimă de țigan” sau „Regina”. Dar puțini știu ce studii are actrița. Într-un live pe TikTok, ea a povestit totul.

Doinița Oancea este una dintre cele mai apreciate actrițe de la noi. Faima ei a început în anul 2007, când a interpretat cu succes rolul „Minodorei”, fiica lui State Potcovarul, din telenovela „Inimă de țigan”, de la Acasă TV.

Personajul a prins rapid la public, astfel că actrița a fost invitată să joace același rol în continuarea serialului, „Regina”, din 2008. De atunci, cariera sa a luat avânt și a devenit una dintre cele mai cunoscute figuri din industria televiziunii românești. Puțini sunt cei care știu, însă, ce studii are vedeta, de fapt.

Doinița Oancea nu a fost actriță la început

În afară de rolurile avute în telenovele, Doinița Oancea a fost prezentă și în alte producții de succes, printre care „State de România” (2009), „Moștenirea” (2010–2011), „Îngeri pierduți” (2012–2013) și „O grămadă de caramele” (2016). În afară de actorie, ea a mai apărut și în emisiuni de tip reality-show, precum „Ferma Vedetelor”, unde a stat trei luni în competiție.

Cu toate acestea, puțini știu că ea nu a fost actriță de la bun început. Astfel, înainte de a fi cunoscută publicului, ea a urmat un drum academic total diferit de cel actual. Ea a absolvit Facultatea de Jurnalism, urmând o carieră în mass-media. Cu diplome în jurnalism și filosofie, vedeta a fost la un pas să-și construiască un viitor în această direcție.

Prin urmare, după terminarea studiilor universitare, Doinița Oancea a făcut primii pași în domeniul comunicării, înființându-și propria firmă de PR. Doar că destinul a avut alte planuri pentru ea. A urmat calea actoriei, un domeniu care avea să devină pasiune pentru ea.

„Am absolvit Jurnalismul și Filosofia, apoi am urmat Facultatea de Teatru. Între timp, am urmat și câteva cursuri postuniversitare pe durata a 10 luni, beneficiind de o bursă la Central European University, unde am fost acceptată și la master, tot cu bursă integrală, pe domeniul sociologiei. În plus, am urmat diverse cursuri de formare în ariile care m-au interesat. Am acumulat peste 17 ani de experiență, dintre care 13 ani în predarea copiilor, tinerilor și adulților.”, a spus Doinița Oancea pe TikTok.

Mai târziu, pentru a se perfecționa în domeniu, Doinița Oancea a decis să urmeze și cursuri de teatru. Astfel, ea și-a completat studiile și cu programe de formare profesională și postuniversitare, unde a beneficiat de burse de merit la instituții de prestigiu. Ea a făcut și un master în Sociologie, fapt care mai mult ca sigur îi influențează și interpretările din cariera actoricească.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Politicienii germani vor să schimbe legea care „îi protejează” de insulte
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Anomalie pe piața energetică. De ce produc prosumatorii cu fotovoltaice energie record abia după oprirea Reactorului 2
Mediafax
CCR A DECIS pe Legea integrității! Ce se întâmplă cu prevederea privind PARTENERII demnitarilor
Click
Ce l-a scos din sărite pe un turist aflat pe litoralul românesc: „Efectiv jur că sunt momente în care simt că nu mai pot”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Cei 3 pești aparent sănătoși, care însă ne distrug creierul. Vlad Ciurea trage un semnal de ALARMĂ
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice și-a făcut Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc! „Mi-a căzut părul enorm”. Fanii nu o mai recunosc!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată Ferrari CZ26, cel mai nou model UNICAT realizat de italieni?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Fazani, diplomați și gloanțe. Vânătorile lui Ceaușescu care ascundeau și riscuri