Prima pagină » Actualitate » „Cea mai fidelă fată”, 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare. Sentință în dosarul cântăreței Dana Marijuana

„Cea mai fidelă fată”, 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare. Sentință în dosarul cântăreței Dana Marijuana

S-a dat sentința în dosarul în care Daniela Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana, Neagu Cristian Alin și Nicula Mugur Valentin, au fost trimiși în judecată pentru trafic de droguri. Magistrații din cadrul Tribunalului Constanța au decis condamnarea Danei Coteanu la 5 ani și 4 luni de închisoare, Neagu Cristian Alin a primit 6 ani și 3 luni în timp ce Nicula Mugur Valentin s-a ales cu 6 ani și 4 luni de închisoare. Sentința nu este definitivă.

Dana Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana, şi alţi doi suspecţi, au fost cercetaţi de DIICOT într-un dosar de trafic de droguri, au fost arestaţi preventiv în august. Persoanele în cauză au fost depistate, în noaptea de 21/22 august, de către un echipaj de poliţie rutieră, în timp ce se deplasau cu un autoturism, în staţiunea 2 Mai, iar la controlul efectuat au fost descoperite şi ridicate aproximativ 100 de grame canabis.

Sondaj Gândul


Ce fel de premier vrei să desemneze președintele Nicușor Dan?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

„Ulterior, au fost puse în aplicare 4 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Constanţa, Giurgiu şi în municipiul Bucureşti, fiind descoperite şi ridicate 100 de comprimate de ecstasy (drog de mare risc), cantităţi de amfetamină (drog de mare risc), ketamină (drog de risc), 21 de comprimate ce urmează a fi analizate, precum şi alte mijloace de probă”, a informat IPJ la acea dată.

Cine este Dana Marijuana

Dana Marijuana, pe numele real Daniela-Elena Coteanu, este o cunoscută cântăreață de hip-hop, care a devenit celebră la sfârșitul anilor 1990.

Și-a început cariera în 1994, dar a devenit cu adevărat cunoscută după succesul piesei „Tupeu de borfaș”, cântată alături de trupa La Familia.

A scos pe piață albume de succes, printre care „Cea mai fidelă fată” și „Fii pe fază”.

De-a lungul timpului s-a implicat și în afaceri de familie cu bijuterii, creând accesorii pentru designeri români, iar în 2019 a lansat o carte autobiografică, „Poveste de cartier”.

„Tupeu de borfaș” rămâne o piesă emblematică lansată de trupa La Familia în colaborare cu Dana Marijuana în 1998, inclusă pe albumul „Nicăieri nu-i ca acasă”.

Sursa foto: Replica de Constanța

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă la Marea Neagră! Șeful NATO și ministrul turc de Externe, discuții de urgență după atacurile cu drone
Digi24
George Simion, în Parlament: Libertate pentru Călin Georgescu! Vai, ce vă excitați când auziți numele ăsta
Cancan.ro
Milionarul Horațiu Nicolau și Lidia Buble și-au spus ADIO 😯 Prima reacție a artistei
Prosport.ro
Marea campioană a pierdut toată averea de milioane și a plecat la Dubai: „L-am descoperit pe Iisus. O iau de la zero la 38 de ani”
Adevarul
Luca Niculescu vrea să schimbe harta administrativă a României. Ce greșeli trebuie să evite Guvernul
Mediafax
Taxele, marea necunoscută a anului viitor. Ce anunță noul premier despre banii românilor
Click
Cum arată acum Cornelius Roșiianu, prezentatorul „Telejurnalului” de la TVR din perioada comunistă: „Iute la mânie, tipicar și neîndurător cu nemunca”
Digi24
„Justiţiarul de Berceni” a fost reţinut de poliţiştii din Ploieşti pentru lipsire de libertate şi lovire sau alte violenţe
Cancan.ro
Primul mesaj din partea familiei lui Kim Jong-un, după ce s-a spus că ar fi în comă. Ce zice sora lui
Ce se întâmplă doctore
Când trebuie depus dosarul de pensionare și în cât timp vine prima pensie? Termenele pe care trebuie să le știe toți românii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce japonezii fac schimbul de ulei la fiecare 5.000 de kilometri, iar europenii o fac de până la 6 ori mai rar?
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De când nu ai mai făcut dragoste? – Ce este astăzi?
Descopera.ro
Oamenii de știință ar fi rezolvat, în sfârșit, misterul celor două fețe ale Lunii
Mediafax Italia
SE ÎNCHID ȘCOLILE din cauza unei alerte de furtună! Meteorologii au tras semnalul de alarmă
Mediafax Spania
Se promulgă legea „antiokupa”?! Ce pedepse dure ar putea fi prevăzute