Prima pagină » Actualitate » Cei mai INTUITIVI nativi din întreg zodiacul. Simt imediat ce se întâmplă

Cei mai INTUITIVI nativi din întreg zodiacul. Simt imediat ce se întâmplă

Cei mai INTUITIVI nativi din întreg zodiacul. Simt imediat ce se întâmplă
Cei mai intuitivi nativi din întreg zodiacul

Unele persoane au o intuiție ieșită din comun, iar zodia în care s-au născut poate da indicii în acest sens. Pot cu ușurință să perceapă dacă ceva este în neregulă sau ce urmează să se petreacă.

Specialiștii în astrologie susțin, potrivit presei iberice, că nativii din câteva zodii sunt extrem de intuitivi. Aceștia simt imediat ce se întâmplă, în tot felul de situații, fie că este vorba de planul sentimental, de cel profesional sau de orice altceva. Nativii din tri zodii ies în evidență din acest punct de vedere. Este vorba despre persoanele născute sub semnul Racului, Peștilor și Sccorpionului.

Cei născuți sub semnul Racului se regăsesc în topul celor mai intuitivi nativi din zodiac. Au o capaccitate extraordinară de a presimți dacă urmează să se întâmple ceva, indiferent dacă este vorba despre ceva bun sau ceva mai puțin plăcut. De altfel, acești nativi iau cele mai multe decizii în funcție de ceea ce simt, iar intuiția nu își înșeală niciodată.

Cei mai intuitivi nativi din întreg zodiacul. Peștii nu doar simt starea cuiva, ci o și preiau, Scorpionii sunt sensibili la vibrații

Despre nativii din zodia Pești, experții în astrologie susțin nu doar că au o intuiție ieșită din comun, ci și preiau starea celor cu care vin în contact, fiind foarte empatici și foarte sensibili. În plus, au o capacitate extraordinară de a-și da seama că urmează să se petreacă ceva, iar de multe ori au vise premonitorii.

Nativii din zodia Scorpionului sunt foarte sensibili la vibrații, astfel că simt când apar probleme, înainte ca acestea să se întâmple. Detectează imediat o anumită stare a celor din jur și știu că ceva este în neregulă fără ca aceștia să spună ceva. Și ei iau decizii în funcție de ce le dictează intuiția, fie că este vorba despre probleme sentimentale sau legate de cariera lor profesională.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mii de CLONE ale lui Pitbull au invadat Hyde Park. Fanii artistului au stabilit un record Guinness
Digi24
ANALIZĂ Arma secretă a extremei drepte: „povestea” câștigă inimile tinerilor educați din Europa. Exemplul Călin Georgescu
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Prosport.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu nu se mai ascund. Avem dovada OFICIALĂ: s-a întâmplat în Anglia. EXCLUSIV
Adevarul
Ce joburi au românii care câștigă peste 10.000 de lei pe lună. Cum au ajuns la aceste salarii
Mediafax
Donald Trump susține că a trecut din nou testul cognitiv: „Am răspuns corect la fiecare întrebare”
Click
Un bucureștean, cucerit de frumusețea unui oraș din România: „Mi-a cam stricat standardele”
Digi24
Statele Unite au acordat primele despăgubiri, de 3 milioane de dolari, pentru victimele misteriosului „sindrom Havana”
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Sore 30 de kilograme în doar 9 luni. Ce a scos din alimentație și regula pe care o respectă de ani de zile
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbări MAJORE în grupul Volkswagen. Ce plănuiesc germanii?
Descopera.ro
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Telescopul Webb a observat „o lume de lavă”, la 41 de ani-lumină distanță de Pământ