Prima pagină » Actualitate » CHRISTIE’S din New York confirmă că „Sfântul Sebastian” al lui El Greco este la casa de licitații, după ce România a avut o primă victorie în justiție

CHRISTIE’S din New York confirmă că „Sfântul Sebastian” al lui El Greco este la casa de licitații, după ce România a avut o primă victorie în justiție

CHRISTIE’S din New York confirmă că „Sfântul Sebastian” al lui El Greco este la casa de licitații, după ce România a avut o primă victorie în justiție

Capodopera „Sfântul Sebastian” pictată de El Greco, pe care statul român se luptă în instanțele americane pentru a o readuce în patrimoniul național, se află la Casa de licitații Christie’s din New York, a confirmat pentru Gândul un purtător de cuvânt al companiei care se ocupă de mai bine de două secole și jumătate cu comerțul obiectelor de artă și de lux. Tabloul, estimat la câteva milioane de dolari, îi aparținuse primului rege al României, apoi intrase în patrimoniul Casei Regale a României și ulterior al statului.

Tabloul „Sfântul Sebastian” pictat de El Greco, cumpărat de regele Carol I al României și care a ajuns să fie vândut în Statele Unite ale Americii, se află la Casa de licitații Christie’s din New York, cea care l-a retras din licitația în care era cap de afiș, la începutul lunii februarie, după ce autoritățile române au notificat-o oficial că încearcă recuperarea capodoperei printr-o acțiune în instanțele americane.

Gândul a solicitat oficialilor Christie’s informații despre situația tabloului retras de la licitație, luni, în contextul în care Ministerul Finanțelor, autoritatea statului cu atribuții în recuperarea patrimoniului, a salutat decizia favorabilă a unei instanțe americane, de la finalul lunii mai, de blocare a vânzării capodoperei „Sfântul Sebastian” a lui El Greco, pe care vrea să o aducă înapoi în țară.

Un purtător de cuvânt al celebrei Christie’s a răspuns, marți, solicitării Gândul, confirmând că lucrarea este păstrată în spațiile casei de licitații din New York.

Traseul lucrării

Ministerul Finanțelor a anunțat, luni, că opera lui El Greco, dispărută din colecția națională a României, va rămâne la Casa de licitații Christie’s din New York până la soluționarea definitivă a demersurilor României de recuperare a tabloului la nivelul instanțelor competente.

Concret, la începutul acestui an, România a depus o acțiune la instanțele din New York pentru recuperarea tabloului, iar în 30 mai 2025 a obținut măsura de indisponibilizare pe termen lung.

Potrivit Ministerul Finanțelor, consignantul tabloului și o persoană pe nume Paul Philippe al României pretind că sunt proprietarii operei de artă, iar demersurile României pentru recuperarea acestei picturi importante – care a aparținut primului rege al României înainte de a fi lăsată moștenire statului român – și pentru reunirea sa cu colecția națională au acum garanția că vor fi ascultate de către instanțele judecătorești din New York.

Christie’s a retras tabloul din licitația Old Masters planificată pentru 5 februarie 2025, unde figura ca piesă principală, după ce a fost notificată despre faptul că opera este de drept proprietatea României.

„România a obținut un nou succes important în procedurile de recuperare a tabloului «Sfântul Sebastian», datorită demersurilor comune ale Ministerului Finanțelor și Ministerului Culturii. Prin suspendarea licitației programate la Christie’s New York, prelungită până la finalizarea demersurilor juridice, există garanția că acesta va fi păstrat în siguranță până la finalizarea eforturilor de recuperare definitivă.

Încă din luna ianuarie 2025 au fost inițiate demersurile juridice și a fost mandatată o echipa internațională de avocați selectată de România cu misiunea de a asigura recuperarea picturii lui El Greco, întrucât aceasta aparține patrimoniului național cultural al Statului Român. Fiind dispărută din colecția națională, pictura trebuie să fie returnată României și reunită cu colecția națională la Muzeul Național de Artă al României din București. În continuare, se va acționa ferm pentru recuperarea acestei capodopere care aparține patrimoniului românesc”, a declarat, luni, ministrul Finanțelor, Tánczos Barna.

La cât este estimată capodopera ”Sfântul Sebastian” a lui El Greco

Conform presei specialitate de peste Ocean, un purtător de cuvânt al Christie’s a emis, pe 4 februarie, o scurtă declarație înainte de licitația din 5 februarie, unde lucrarea era cap de afiș.

„Am primit o solicitare de informații despre lucrare. Christie’s ia aceste aspecte în serios și, din mare precauție, retrage lotul în acest moment. Așteptăm cu nerăbdare să vindem această lucrare unică și spectaculoasă la o dată ulterioară”, au transmis oficialii casei de licitații, citați de The Art Newspaper.

Lucrarea, datată în 1610 – 1614, era estimată la o sumă între 7 și 9 milioane de dolari, conform sursei citate.

Regele Carol I a lăsat tabloul moștenire instituției Coroanei României, în testamentul său din 14 și 26 februarie 1899. Colecția Coroanei fusese constituită la finele secolului al XIX-lea din fonduri publice, prin achiziții ale Guvernului Brătianu, iar Carol I a menționat că întreaga sa colecție, catalogată de bibliotecarul casei regale Leo Bachelin în 1898, ”va rămâne pentru totdeauna și în întregul său în țară, ca proprietate a Coroanei României”.

Potrivit casei de licitații Christie’s, citată de Profit.ro înainte de retragerea tabloului de la licitație, în noiembrie 1947, Guvernul român ar fi transferat lucrarea în proprietatea Regelui Mihai.

„Dreptul de proprietate a fost transferat Regelui Mihai I al României (1921-2017), 11-12 noiembrie 1947, cu acordul Guvernului român”, arată Christie’s, care precizează apoi că lucrarea a fost vândută de rege în 1976 ”cu firma Wildenstein & Co.” din New York, pentru ca ulterior să fie achiziționată, prin firma Giraud Pissarro Segalot, tot din New York, de către actualul proprietar, în 2010.

Din formularea casei de licitații nu reiese clar dacă fostul suveran a vândut tabloul – indicat în acest sens în afirmații publice, inclusiv de Christie’s – direct firmei Wildenstein sau prin intermediul acesteia. Sunt înregistrate tranzacții ale celebrei picturi în 1976 și 2010, și lucrarea ca provenind din fosta colecție regală.

Înființată în 1766, Christie’s este o companie de artă și lux de top la nivel mondial, cu o prezență fizică în 46 de țări din America, Europa, Orientul Mijlociu și Asia Pacific, cu centre de vânzări internaționale de top în New York, Londra, Hong Kong, Paris și Geneva, potrivit prezentării oficiale.

Renumită pentru licitațiile live și online, precum și pentru vânzările private personalizate, rețeaua de specialiști a Christie’s oferă clienților un portofoliu complet de servicii globale, inclusiv evaluarea operelor de artă, finanțarea operelor de artă, imobiliare internaționale și educație. Licitațiile Christie’s acoperă peste 80 de categorii de artă și lux, la prețuri cuprinse între 500 și peste 100 de milioane de dolari.

Sursa foto: Facebook Christie’s


Citește și:

Premierul Marcel Ciolacu: Blocarea vânzării la licitaţie a TABLOULUI „Sfântul Sebastian” al celebrului artist „El Greco”- reuşită a statului român

Efectul jafului din Olanda: Muzeul din Buzău reconsideră împrumutarea diademei „Prințesa”, de la Gherăseni, unei expoziții din Ungaria

Macron reorganizează Muzeul LUVRU. Cameră specială pentru Mona Lisa și bilete de intrare mai scumpe pentru vizitatorii non-UE

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atacul lui Radu Oprea la adresa lui Miruță: „Se laudă nevoie mare cu vrednicia lui de la UM Sadu”
Digi24
Ciobanul care a găsit cadavrul tânărului George Smyth a murit în aceeași zonă și în același mod la doar câteva zile după descoperire
Cancan.ro
Otnielei i-a cășunat rău pe Costeluș! Moștenitorul averii de 250 mil. € s-a lăsat greu
Prosport.ro
David Popovici i-a cerut lui Ilie Bolojan banii pentru sportivii medaliați la Jocurile Olimpice. Acum, a apărut o petiție online
Adevarul
Cordonul sanitar împotriva populiștilor se fisurează. De ce partidele tradiționale ajung să colaboreze cu radicalii
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
Un român spune adevărul despre viața în Anglia, după 12 ani. Câți bani îi trebuie unei familii pentru un trai decent: „Fără copii, doar soț și soție”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Soția bogătașului Don Pepe cere în instanță bani de la EX: ”Anturajul în care ne învârtim este unul de oameni de afaceri înstăriți”
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Mulți șoferi nu știu că frâna mașinii are o funcție ascunsă. Ce este „auto hold” și cum funcționează?
Descopera.ro
Ce ascundea o peșteră de la Marea Neagră veche de 13.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur