Prima pagină » Actualitate » Christine Lagarde, preşedinte BCE: „Obiectivul nostru este de a reduce inflația. Tragem învățăminte din ceea ce s-a întâmplat cu Credit Suisse”

Christine Lagarde, preşedinte BCE: „Obiectivul nostru este de a reduce inflația. Tragem învățăminte din ceea ce s-a întâmplat cu Credit Suisse”

Mara Răducanu
Christine Lagarde, preşedinte BCE:

Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene (BCE), a menținut incertitudinea privind viitoarele decizii de politică monetară ale instituției – afirmând într-un interviu pentru Le Figaro – că o posibilă pauză în majorarea dobânzilor, în septembrie, nu ar fi neapărat definitivă. Cele mai recente date despre producţia economică din Franţa, Germania şi Spania sunt însă ”destul de încurajatoare” şi confirmă aşteptările Băncii Centrale Europene (BCE), a mai precizat Christine Lagarde. 

Reamintim că, la finalul ședinței de săptămâna trecută, BCE a majorat dobânzile pentru a noua oară consecutiv, ducând rata dobânzii la depozite la 3,75%  -cel mai ridicat nivel din 2000 încoace.

Oficialul BCE a precizat că obiectivul principal este acela de a reduce inflația, iar mandatul principal este de a menține stabilitatea prețurilor pe termen mediu.

„Asta implică e drept, o scădere a activității. Soluția ideală, cunoscută sub numele de aterizare lină, este o scădere moderată a activității în tandem cu o scădere semnificativă a inflației. Cifrele privind PIB-ul din al doilea trimestru pentru Franța, Germania și Spania sunt destul de încurajatoare”, a punctat Christine Lagarde.

Acesta a explicat că ceea ce se va întâmpla în continuare este încă incert, reiterând totodată dorința băncii centrale de a limita inflația.

„Vom acționa în funcție de analiza noastră a acestor date (…) Este posibil să existe o nouă creștere a ratelor cheie sau poate o pauză” în septembrie, a declarat ea pentru Le Figaro.

„Am făcut progrese mari în această luptă împotriva inflației”

„Ne îndreptăm spre obiectivul nostru. Vom ști când vom atinge acest obiectiv – o țintă de inflație pe termen mediu de 2% – doar analizând datele economice și financiare. Și ne vom baza acțiunile noastre pe evaluarea acestor date. Am auzit pe unii oameni spunând că ultima majorare a ratei va avea loc în septembrie.

Ar putea avea loc o nouă majorare a ratei dobânzii de politică monetară sau poate o pauză. O pauză, oricând ar avea loc, în septembrie sau mai târziu, nu ar fi neapărat definitivă. Inflația trebuie să revină în mod durabil la ținta sa. Ne aflăm într-un mediu de incertitudine și vom reevalua situația și acțiunile noastre de la o ședință la alta.

Ne-am angajat să readucem inflația la ținta noastră în timp util, iar pentru aceasta avem nevoie de o politică suficient de restrictivă din punct de vedere al nivelului și al durate”, susține aceasta în interviul acordat le Le Figaro, preluat integral de BCE.

„Mă voi prezenta în fața Parlamentului European în fiecare trimestru pentru a raporta ceea ce am făcut”

Președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde a răspuns și la întrebarea jurnaliștilor francezi, cu privire la criticile aduse politicii ei monetare de lideri precum Giorgia Meloni sau Emmanuel Macron.

„În calitate de bancher central trebuie să ai o piele groasă. Și este esențial să nu pierzi din vedere obiectivul de reducere a inflației și să fii cât mai clar cu putință în privința instrumentelor utilizate și a rezultatelor scontate. „

„Ratele de capital sunt semnificativ mai ridicate”

Christine Lagarde a precizat, în cadrul interviului, că băncile din zona euro au devenit mult mai rezistente după criza financiară din 2008, întreaga comunitate financiară reeavaluându-și măsurile de risc, mai ales după episodul Credit Suisse.

„Deoarece prețurile la energie scad de un an, credem că este timpul să retragem sprijinul uneori destul de larg acordat și să revenim la o politică fiscală mai puțin expansionistă. Guvernele din zona euro, inclusiv Franța, au început în acest sens. Și privind în viitor, trebuie să revenim la un nivel mai sustenabil al datoriei publice. (…)

Săptămâna trecută, brațul de supraveghere al BCE a anunțat că va cere băncilor să furnizeze actualizări săptămânale cu privire la ratele de lichiditate, iar noi pur și simplu tragem învățăminte din ceea ce s-a întâmplat în primăvară cu Credit Suisse și cu unele instituții din SUA. Aceste evenimente au determinat toți supraveghetorii și întreaga comunitate financiară să reevalueze măsurile de risc.”

Riscurile majore care ar putea deraia economia. Ce spune Christine Lagarde

„Principalul risc este situația geopolitică. Chiar și într-o situație stabilă, cu politici economice solide, un derapaj politic sau geopolitic creează volatilitate și poate avea un impact asupra piețelor.Orice nou șoc – fie că este vorba de un șoc al prețului petrolului sau al alimentelor sau de o accelerare a crizei climatice – reprezintă un risc potențial”, a conchis președintele Băncii Centrale Europene (BCE).

Prăbușirea acțiunilor Credit Suisse a tras după ea alte acțiuni bancare europene

Acțiunile Credit Suisse, a doua bancă din Elveția ca mărime, s-au prăbușit cu până la 26%, atingând un nou minim istoric la ora prânzului, după ce cel mai mare investitor a exclus posibilitatea de a mai oferi susținere financiară suplimentară pentru creditorul aflat în dificultate.

Într-un comunicat de presă emis împreună cu FINMA, autoritatea elvețiană de reglementare a pieței financiare, Banca Națională a Elveției (SNB) a precizat că Credit Suisse (CS) îndeplinește „cerințele stricte de capital și lichiditate” impuse băncilor importante pentru sistemul financiar.

Christine Lagarde, președinte BCE /Sursă FOTO: Mediafax Foto

CITIȚI ȘI:

Ancheta privind prăbuşirea Credit Suisse va menţine DOSARELE închise 50 de ani. Reacția istoricilor elvețieni. „Accesul la fişiere ar fi nepreţuit”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Avertismentul lui Bolojan pentru România: „Crește riscul recăderii în populism și risipă”
Digi24
Avertisment critic: Putin ar putea ataca o țară NATO încă din această toamnă. Unde ar putea lovi Rusia
Cancan.ro
Mihaela Rădulescu a primit o nouă LOVITURĂ de la părinții lui Felix Baumgartner: 'Am fost ȘTEARSĂ complet din
Prosport.ro
Cum a apărut Alicia, fiica marelui fotbalist, într-o pereche de bikini. Internetul a explodat: „Zeiță superbă!”
Adevarul
Maia Sandu, după vizita unei delegației talibane la Chișinău: „Este rușinos că oameni cu funcții înalte nu se documentează”
Mediafax
„În niciun fel”. Răspunsul unui deputat întrebat dacă un om obișnuit poate obține un credit ipotecar
Click
Zodia care va avea un weekend de poveste. Noroc în dragoste, bani și vești care îi pot schimba viitorul
Digi24
Medicamentele Colebil și Panzcebil au fost retrase din farmaciile din România. Explicația dată de Agenția Națională a Medicamentului
Cancan.ro
Episodul extrem din dosarul lui Cătălin Avramescu, cercetat de DIICOT: 'A plecat în pădure cu o
Ce se întâmplă doctore
Vedeta celebră, diagnosticată cu cancer pentru a doua oară, dar a ales să păstreze totul secret. Boala a fost descoperită la un control de rutină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
2026: Care e presiunea corectă în anvelope pe caniculă. Cauciucurile de iarnă pot să facă explozie la peste 40°C?
Descopera.ro
Care este cel mai vechi pod din Europa?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Cum să înveți toleranța la suferință. Abilitatea care te ajută să nu mai reacționezi impulsiv