Prima pagină » Actualitate » Ciucă, răspuns către o scrisoare a Consiliului Naţional al Elevilor: Facem un apel la cadrele didactice să suspende acţiunile de protest

Ciucă, răspuns către o scrisoare a Consiliului Naţional al Elevilor: Facem un apel la cadrele didactice să suspende acţiunile de protest

Ciucă, răspuns către o scrisoare a Consiliului Naţional al Elevilor: Facem un apel la cadrele didactice să suspende acţiunile de protest
Premierul Nicolae Ciucă / Sursa foto: Facebook

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, vineri, o scrisoare de răspuns Consiliului Naţional al Elevilor în care a făcut un apel la cadrele didactice să suspende acţiunile de protest, pentru a derula activităţile esenţiale de final de an şcolar.

„Dragi elevi, Coaliţia legislativă şi guvernamentală, Guvernul României şi toate instituţiile cu atribuţii în domeniul salarizării şi al educaţiei înţeleg importanţa procesului educaţional, pentru susţinerea şi finanţarea căruia continuăm să mărim resursele financiare necesare. Ca Prim-ministru, aşa cum am avut ocazia să vă transmit în cadrul întâlnirii cu reprezentanţii părinţilor şi elevilor, am angajat încă de la preluarea mandatului dialogul cu liderii sindicali din educaţie, cu ajutorul cărora am reuşit, în ultimul an şi jumătate, să facem progrese importante atât în majorarea veniturilor dascălilor, precum şi în creşterea finanţărilor necesare Educaţiei”, a menţionat premierul în document.

El a menţionat că „cele 8 miliarde de lei adăugaţi la bugetele sistemului de învăţământ şi cele 3,6 miliarde de euro – fonduri din PNRR pentru modernizarea şi reconstruirea infrastructurii şcolare generează deja schimbări semnificative în bine”, adăugând că are „deplină încredere” că toate aceste investiţii se vor regăsi în creşterea calităţii actului de învăţământ, potrivit Agerpres.

„Momentul ales de liderii sindicatelor din învăţământ şi declanşarea grevei ne determină, la nivelul Executivului şi al coaliţiei legislative şi guvernamentale, să împărtăşim preocupările voastre, ale elevilor, dar şi ale părinţilor, privind acest blocaj. Cei mai afectaţi sunt, în acest moment, elevii din clasa a VIII-a şi cei care se pregătesc pentru Bacalaureat, al căror viitor depinde şi de un calendar predictibil al examenelor planificate în următoarea perioadă”, a adăugat premierul.

Ciucă: Educaţia este „prioritatea numărul 1 a programului de guvernare”

Nicolae Ciucă a mai transmis că educaţia este „prioritatea numărul 1 a programului de guvernare” şi că apreciază susţinerea elevilor faţă de cadrele didactice, ceea ce confirmă, „încă o dată, că dascălii din România se bucură de respectul” elevilor.

Premierul a menţionat că Guvernul doreşte întărirea respectului şi aprecierea faţă de munca pe care o depune, zilnic, fiecare cadru didactic din ţară.

„De aceea, aşa cum am mai menţionat, atât eu, în numele Guvernului pe care îl conduc, cât şi colegii mei din aparatul executiv, dar şi cei din Coaliţie, ne vom asigura că munca unui cadru didactic va fi apreciată din toate punctele de vedere, inclusiv financiar. Ştiu că educaţia unui copil este de nepreţuit şi împreună vom face tot posibilul ca fiecare cadru didactic din ţară să simtă că dedicarea de la clasă este respectată”, a mai arătat premierul.

Ciucă: Facem un apel la cadrele didactice să suspende acţiunile de protest

Potrivit lui Ciucă, Guvernul va face tot posibilul să nu existe întârzieri privind susţinerea examenelor de către elevii din anii terminali. „Înţelegem impactul unor eventuale întârzieri şi facem tot posibilul ca ele să nu aibă loc”, a adăugat Ciucă.

„Orice revendicare nu poate şi nu trebuie să aibă ca efect blocarea parcursului şcolar al elevilor şi aceasta este prioritatea pe care fiecare dintre noi trebuie să o înţeleagă şi la a cărei rezolvare nu se poate ajunge decât prin dialog, raţiune şi consecvenţă în decizii. De asemenea, facem un apel la cadrele didactice să suspende acţiunile de protest, pentru a derula activităţile esenţiale de final de an şcolar. Sunt convins că nici domniile lor nu îşi doresc să vadă că munca lor rămâne fără finalitate şi elevii pe care i-au îndrumat atâţia ani vor avea parcursul educaţional blocat. Viitorul elevilor este, acum, în mâinile fiecăruia dintre noi, cei care prin dialog suntem datori să depăşim de îndată acest moment şi să oferim copiilor accesul neîngrădit la educaţie”, a mai transmis premierul.

Consiliul Naţional al Elevilor a solicitat, vineri, într-o scrisoare deschisă, premierului Nicolae Ciucă urgentarea demersurilor de soluţionare a revendicărilor cadrelor didactice pentru a susţine, pe termen lung, „un act educaţional de calitate”, iar pe termen scurt, încheierea în condiţii optime a anului şcolar în curs.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cele mai bune 3 orașe din Europa la capitolul viață de noapte. Ce oferă?
Digi24
Singura situație în care Rusia ar folosi arme nucleare împotriva Occidentului: „Răspunsul ar veni imediat”
Cancan.ro
A cerut test ADN, dar Patriarhul Daniel i-ar fi dat o casă! Unde a dispărut femeia care spunea că îi este fiică
Prosport.ro
Imaginile care au făcut furori pe internet! Fosta soție a starului, în bikini
Adevarul
Povestea cuplului care a renunțat la oraș pentru o casă cu grădină și fântână: „Ne lipsea atmosfera cu care am crescut“
Mediafax
Nebunie în cluburi: pastile de ecstasy cu fața lui Donald Trump. Autoritățile avertizează că pot ucide
Click
Florin Dumitrescu, imagini rare din vila în care locuiește cu familia! Cum arată noua bucătărie a celebrului chef
Digi24
Cine este Mette-Marit, noua regină a Norvegiei. Controversele stârnite de „Cenuşăreasa” familiei regale GALERIE FOTO
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
O mașină din Mad Max, construită din două modele complet diferite, se vinde pe eBay
Descopera.ro
Ce este un material misterios și roșiatic observat pe Pluto?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Un mit despre viața de cuplu tocmai a fost demontat! Ce au descoperit oamenii de știință?