Prima pagină » Actualitate » Comisia Europeană cere din nou Consiliului European să permită ADERAREA României și Bulgariei la spațiul Schengen

Comisia Europeană cere din nou Consiliului European să permită ADERAREA României și Bulgariei la spațiul Schengen

Comisia Europeană cere din nou Consiliului European să permită ADERAREA României și Bulgariei la spațiul Schengen

Comisia Europeană solicită din nou Consiliului European, în cel de-al doilea raport privind Schengen publicat marţi, să permită aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen.

De asemenea, Comisia Europeană are în vedere să desfăşoare un „proces de consultare formală” asupra controalelor la frontierele interne pe care unele dintre statele membre ale Schengen le menţin în interiorul acestui spaţiu de liberă circulaţie şi ameninţă cu acţiuni împotriva acestora în lipsa „unui angajament de schimbare” a acestei politici, se arată în cel de-al doilea raport privind Schengen publicat marţi, relatează Agerpres.

Documentul, care trece în revistă situaţia spaţiului de liberă circulaţie în ultimul an, enumeră bunele practici, dar şi „provocările” nerezolvate, precum şi domeniile de acţiune pe care Bruxellesul le consideră prioritare.

Printre aceste priorităţi se numără „eliminarea progresivă a controalelor pe termen lung la frontierele interne” şi înlocuirea lor cu „măsuri alternative de cooperare poliţienească”.

Precizări privind reintroducerea controalelor în interiorul frontierelor Schengen

Bruxellesul reaminteşte că reintroducerea controalelor în interiorul frontierelor Schengen „trebuie să fie excepţională, limitată în timp şi o măsură de ultimă instanţă”. Din cauza migranţilor ilegali, şase state membre ale UE practică în prezent astfel de controale, respectiv Franţa, Austria, Germania, Danemarca, Slovacia şi Suedia, plus Norvegia şi Islanda, ţări care nu fac parte din UE, dar sunt membre ale spaţiului Schengen.

În raportul publicat marţi, Comisia menţionează că va lansa un „proces de consultare formală cu toate statele membre interesate” şi avertizează că este „dispusă să recurgă la măsurile legale aflate la dispoziţia sa în cazul în care aceste consultări nu vor avea ca rezultat un angajament clar de schimbare”.

Alte priorităţi înscrise în raport sunt consolidarea frontierelor externe, creşterea eficacităţii sistemului de repatriere a migranţilor ilegali şi consolidarea administrării Schengen, urmând astfel să fie emise recomandări pentru fiecare ţară.

În acest context, Comisia cere Consiliului (ce reuneşte statele UE) să permită aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen şi să consolideze securitatea internă a acestui spaţiu de liberă circulaţie pentru a combate criminalitatea organizată şi traficul de droguri.

Următorul Consiliu Schengen, care se va desfăşura pe 8 iunie, „va fi o oportunitate pentru miniştri să sprijine priorităţile politice identificate”, a indicat Comisia Europeană, îndemnând în acest context Suedia şi Spania, ţări care deţin actuala şi următoarea preşedinţie semestrială a Consiliului UE, „să urmărească realizarea priorităţilor şi acţiunilor propuse”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Patriarhul Daniel, propunerea surpriză de prim-ministru în plin blocaj politic
Digi24
Persoanele sub 50 de ani îmbătrânesc „mai repede decât generațiile anterioare”. Care e explicația
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
De ce au abandonat împărații romani Dacia. Motivele uneia dintre cele mai controversate decizii din istoria Imperiului Roman
Mediafax
Călin Georgescu, atac la adresa lui Emil Boc: Slugărnicie absolută
Click
Gabriela Prisăcariu a făcut furori pe plajă! Cum arată soția lui Dani Oțil în costum de baie
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Avea o frumusețe ireală încă din copilărie. Acum recunoști fetița? A devenit una dintre cele mai admirate femei din lume
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Descopera.ro
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Terapiile de conversie pentru persoanele LGBT+ ar putea fi interzise în Anglia și Țara Galilor